Toamna se ține de glume

Copacii nu s-au lămurit.
Unii prea degrabă că s-au desfrunzit,
fructe coapte pe alese ni le-au dăruit,
cămările le-au parfumat și-mpodobit.
Când, într-o întunecată dimineață,
porni o ploaie cu bulgări de gheață.

Păsările de plecare deja s-au pregătit.
Cuiburile și le-au curățat și părăsit.
Puii iute au crescut.

Examenul de zbor cu brio l-au trecut.
De ce e-atât de cald, oare greșit au calculat?
Mult prea devreme s-au încolonat pentru plecat?

Iar vara, supărată, privește-ngândurată,
cum rău o ceartă toamna ei surată:
De ce mai stai pe-aici, roadele mă așteaptă,
ca să le pregătesc pe iarnă, fă bine dar și pleacă!

E toamnă iar
Salcia mă-mbrățișează cu tristețe,
unduindu-și șuvițele dese.
Galbenă ninsoare cade peste mine,
iar plânge salcia cu lacrimi fine.

Covor frunzos mi-acoperă picioarele.
Din norii albi timid apare soarele.
Adie-un vânt de toamnă timpurie.
O viespe mică zumzăie zglobie.

Respir aer curat de oră matinală,
pătrunde-n ultima celulă viscerală.
În jur natura parcă-ncet valsează.
Simt toamna cum ușor se instalează.


Nedumerire

Înot printr-un covor de frunze.
În salcie, fragile crengi dansează triste.
În vârf se-arată-un cuib ce pân-acum nu l-am văzut.
Aștept să vină primăvara și locatarii ce cu grijă l-au țesut.

Mă mir că salcia fost-aleasă garsonieră păsărească,
ce-și mișcă crengile, la adiere, pe nepusă masă.
La gard se-nalță falnici plopi, puteau fi casă,
cu multe camere, chiar și terasă.

Sunt curioasă.
La primăvară cine va sosi,
să-mi cânte triluri la crăpat de zi?


Furtună de toamnă

Plopii de la poartă șoptesc speriați.
La orizont se-arată norii zbuciumați.
Doar liliecii stau bine agățați.

Cerul e negru, ziua în amiaza mare.
Stihia mătură tot ce-ntâlnește-n cale.
Și tună, e sinistru, e mare hărmălaie.

Curtea s- a umplut de frunze smulse.
Coroanele de arbori parc-au fost tunse.
Tulpinile sunt frânte, florile-s plânse.

Toamnă, de ce te-ai supărat?
În cale tot ai măturat!



Autumnală

Am așteptat în prag de zori de zi
s-apară soarele pe cerul roșu- gri.

Natura parc-a-ncremenit,
în așteptarea astrului la răsărit.
Toamna și-a pus cojoc, e tare frig.

Uitându-mă pe geamul aburit,
toată suflarea pare că s-a zgribulit.
La poartă plopii mei au înlemnit.
Tremură salcia, căci pletele i s-au rărit.