Domnul Grigoraş Ciocan s-a născut în Sălnița, comuna Vima Mică, județul Maramureṣ.
După absolvirea Şcolii Profesionale de Construcţii din Dej, Grigoraş Ciocan a avut, posibilitatea să acumuleze o vastă experiență practică de viață, muncind pe multele şantiere de construcții din țară, dar şi din străinătate (Irak, Israel şi Spania).
Încă din copilărie a cochetat cu scrisul aşezându-şi gândurile, tinerețea şi frământările sufleteşti în poezie, manuscrise pe care le-a păstrat ani mulți în sertarele dulapurilor, adăugându-li-se apoi altele de altă natură mult mai matură, provenite din experiențele sale de viață acumulate prin efectuarea stagiului militar, dar mai ales prin alergările sale trudnice pe şantierele țării şi pe şantierele altor țări, în căutarea surselor necesare vieții şi a înjghebării propriei familii, în căutarea normală a unui rost în viață.
"Am scris mergând la muncă, am scris venind de la muncă, adică mereu am fost înconjurat de poezie, fără să îmi dau seama atunci, că poezia face parte din mine" (DIN MĂRTURISIRILE POETULUI).
Grigoraş Ciocan a debutat cu un volum colectiv, DIN DOR DE AMINTIRI, Editura ARMONII CULTURALE, Adjud, 2020, (alături de prietenii dragi Amalia Sima şi Neaga Augustin), după care a urmat volumul DIN DOR DE ZARE ALBASTRĂ, Editura ARMONII CULTURALE, Adjud, 2020, urmând apoi CĂLĂTOR ÎN ȚARA SFÂNTĂ, Editura ARMONII CULTURALE, Adjud 2020; VIAȚĂ TRECĂTOARE - DE LA TINEREȚE PÂNĂ LA BĂTRÂNEȚE, Editura eCREATOR, Baia Mare, 2021; PSALMI ŞI RUGĂCIUNI, Editura eCREATOR, Baia Mare, 2022; BANCURI HAZLII, Editura eCREATOR, Baia Mare, 2022; BANCURI MAI HAZLII, Editura eCREATOR, Baia Mare, 2023; CLOPOTELE CARE BAT LA POARTA UITĂRII, Editura eCREATOR, Baia Mare, 2023.
Revenind la cartea de față, BANCURI ṢI IAR BANCURI, Editura eCREATOR, Baia Mare, 2024, Colecția POESIS, care carte se vrea şi este o continuare a celorlalte două cărți anterioare (BANCURI HAZLII şi BANCURI MAI HAZLII), trebuie să remarcăm faptul că demersul liric al domnului Grigoraş Ciocan, la fel ca şi-n celelalte două cărți sus amintite, de aceeaşi factură, nu este doar o simplă muncă de culege de glume şi bancuri pe care să le cizeleze şi să le retransmită apoi cititorilor sub forma "De la lume adunate şi iarăşi la lume date", în varianta dânsului: "Din popor au fost luate / şi înapoi cu drag date", ci un fel de trecere subtilă a bancului în sine prin filtrul artistic al poetului, transformându-l în poezie, versificând voit, sau poate nu, cu o anumită stângăcie specifică poetului popular, dar cu o mare atenție asupra păstrării autenticității, a unicității textului.
Având ocazia să scriu cronici literare la trei dintre cărțile domnului Grigoraş Ciocan, îmi aduc aminte cum în mottoul cu care se deschidea cartea BANCURI ŞI MAI HAZLII, Editura eCREATOR, 2023, apărea motivația şi intenția autorului de a continua ideea primei sale cărți de aceeaşi factură, BANCURI HAZLII, Editura eCREATOR, 2022, prin cea de-a doua carte, în felul următor: "Stau la masă şi scriu / Câteva bancuri, că le ştiu, / Din popor au fost luate / Şi apoi cu drag date. / Le scriu ca să nu le uit / Mie tare mi-au plăcut, / Să râdem cât trăim, / Bucuroşi mereu să fim" (MOTTOUL cărții a doua de bancuri).
Într-un asemenea context de amuzament şi voie bună îşi deschide Grigoraş Ciocan şi cartea de față, BANCURI ŞI IAR BANCURI, a treia piesă din trilogia bancurilor, cu genericul: "De la popor luate / Înapoi la lume date, / De mine versificate" (Grigoraş Ciocan), întâlnind în scrierile sale ceva din ceea ce făcea la vremea sa şi Ion Pop Reteganul, aici în Ardeal, prin culegerea, prelucrarea şi răspândirea în mase a producțiilor folclorice.
Fără a fi prea mult spus, de data aceasta sunt convins de faptul că Grigoraş Ciocan apare acum şi el în câmpul literaturii actuale maramureşene sub forma unui sfătos şi educat moralist al unei lumi tot atât de educată, care este predispusă mereu consumului unor asemenea producții la fel de gustate, reținându-se cu multă uşurință, de fiecare dată, ideea de bază a bancului, idee pe care autorul o procesează, îmbrăcând-o într-o nouă haină, reuşind voit să mascheze încliația, de multe ori şmecherească şi uneori imorală a glumei bancului, îndreptând-o spre o simplă aluzie: "- Bună ziua, Mărtineasă! / - Culeg verze, jupâneasă! / - Acasă-i badea Martin? / - Bune sunt, de le-năcrim! / - Tu, babă, eşti surdă? / - O mulg şi o duc la ciurdă. / - Tu babă, n-auzi bine? / - Tot o mân, şi iarăşi vine. / - Numai iarna eu mai torc. / - Câca-m-aş în urechile tale! / - Mulțămescu-ți dumitale!" (O BABĂ SURDĂ), aluzie care, de multe ori, loveşte în anumite deficiențe de handicap, cazul de față neauzul, la persoane în vârstă, cazuri izolate, nu cu răutate, dar cu un fel de uşurință ironică din partea celor mulți care fac haz de necazul izolat al unui personaj tipic în împrejurări tipice, baba surdă, cazul în speță.
Tematica celor 41 producții folclorice culese de Grigoraş Ciocan din zonele şi locurile prin care a călătorit, prinse între paginile acestei cărți hazlii, unele autentice şi prelucrate de dânsului, altele pur şi simplu inventate, versificate cu stângăcia aceea iminentă despre care vorbeam, o stângăcie care încearcă să imite stilul popular, la modul voit, de cele mai multe ori, sau sub forma acelei sfătoşenii orale despre care aminteam, este foarte variată, la fel ca şi-n celelalte două cărți din suita celor trei, de până acum, de aceeaşi factură.
O oarecare diferență față de celelalte două cărți anterioare, din aceeaşi suită, totuşi există, în sensul că, văzând succesul la public al primelor două cărți, autorul prinde curaj, filtrând mai adânc gluma bancului prin sita poetică, mergând şi mai pronunțat pe aluziile deocheate, uneori zicându-le pe nume, pentru a nu se pierde înțelesul oral al glumei bancului: "- Măi, Ioane, ia du-te-n cămară, / İa plasa, nişte bani şi ieşi afară, / Te du în sat pentru cumpărături... / Şi adu pâine, carne, murături! // - Tu să dai lucru de bărbat la mine, / La piață, la cumpărături...e pentru tine / - De eşti bărbat, eu merg în dormitor, / Te aştept să vii că-mi este dor! / - Unde-i plasa? Bani-s în sertar? / Eu plec acum ca să nu mă cerți iar! (LA PIAȚĂ).
La fel ca şi-n celelalte două cărți similare, nici din cartea aceasta nu lipsesc, din galeria personajelor tipizate, Ion şi Măria, Ioji şi piranda, primarul şi țiganii, Bulă, Mărie, Gheorghe, Ion şi Ghiță, Ion şi ciobanul, Vasile, Gigore şi Ioan, şi aşa mai departe.
Conform tehnicii literare a simetriei, şi de data aceasta, Grigoraş Ciocan foloseşte simetria încheind cartea cu două catrene adresate cititorilor: "Cât pe lume eu voi fi / Voi scrie cât voi trăi, / Să râdem, să ne amuzăm, / Cu toții să ne distrăm...// Iar acum, chiar la sfârşit, / Dac-am scris ceva greşit, / Eu vă rog să fiu iertat / Tot omul e cu păcat "(FINAL).
Având oportunitatea, la vremea aceea, în 2022, la apariția primei sale cărți cu bancuri din seria celor trei, BANCURI HAZLII, de a face recenzia cărții, m-am ocupat puţin de originea bancului ca specie folclorică a literaturii populare, spunând că trebuie căutată în Snoavele de altădată, făcând în acelaşi timp şi apropieri cu specia Anecdotei.
Explicam tot atunci faptul că grecescul ANÉKDOTA este echivalentul slavonului IZNOVA, din care se trage românescul SNOAVĂ, ambele vocabule având înțelesuri de istorioară, la fel ca latinescul NOVELA.
Dar, cu toate acestea, trebuie să precizăm faptul că spre deosebire de snoavă şi banc, care sunt specii folcloric, anecdota are un anumit iz erudit, prin faptul că se referă la anumite personaje tipizate, devenite celebrități în anumite medii şi împrejurări tipice, având un potențial moralizator, lipsindu-i uneori umorul, rămânând doar pilda şi curiozitatea relatată.
Este posibil însă ca şi bancurile, care sunt orale şi anonime, având uneori o existență de culise, să fi avut şi ele la origini o proveniență semicultă, după care, în timp, a urmat folclorizarea lor.
Apoi, dacă snoavele excelează prin înțelepciunea lor, bancurile au un fel de "şmecherie" superioară care vizează intelectul cititorului,substituindu-se în substanța momentului şi ieşind din actualitate odată cu aceasta, devenind prin excelență un exercițiu de inteligență (vezi aşa-zisele bancurilor seci), aşa după cum sesiza şi marele folcloristi român Ovidiu Bârlea.
Intenționat nu exemplificăm acum cele spuse de noi, cu alte bancuri din cartea domnului Grigoraş Ciocan, ca şi material didactic, tocmai pentru a vă lăsa plăcerea dumneavoastră, cititorilor, ca lecturând această carte, să gustați din plin filosofia aparte a acestor bancuri care au la bază o practică nepretențioasă, o practică cu rădăcini adânci în realismul gândirii populare, care realism, la nivelul oralului primeṣte deseori nuanțe naturaliste.
Grigoraş Ciocan, cu ştiință sau fără ştiință, dă dovadă prin această carte de o nouă formă de creativitate de tip folcloric, care este la fel de reprezentativă ca şi celelalte forme tradiţionale de tip folcloric, chiar dacă este mai grăbită, mai cerebrală ṣi mai perisabilă decât acestea.
Această nouă formă de creativitate, BANCUL, în devenirea ei, devenire cu preponderență urbană, necesită chiar revizuirea noțiunii de "spirit popular" care ar trebui reaşezată în contextul noilor relații socio-economice, în care apare aşa zisul banc de tip modern, drept rezultat al acestei lumii aflată într-o continuă schimbare, într-o continuă prefacere, chiar dacă îi va lipsi pe undeva consistența, va rămâne în schimb istețimea şi vitalitatea.
Grigoraş Ciocan apare de acum, prin scrierile sale destul de diversificate, un scriitor deja consacrat, care cochetează şi cu alte arte, pe lângă arta scrisului, cu artele plastice şi cu artele meseriei, un scriitor care ṣi-a găsit deja substanța creației sale, reuşind ca şi prin scrierile prinse-n această carte să ne smulgă zâmbetele, ajutându-ne să trecem mai uşor peste vicisitudinile acestei vieți clădită parcă pe nesiguranță şi nestatornicie.