Citesc poemele Iosefinei Schirger din volumul Războaiele mele, care începe cu capitolul Exerciţii de singurătate. Deși compuse din nouă, nu versuri, ci cuvinte, care cu greu pot fi considerate la prima vedere a fi poeme, ele își îndreptățesc totuși titulatura. Atât de mult abundă de substanțializare, esențializare și estetizare a trăirilor! Pline de emoții, revarsă un soi de poezie originală fizic în auster, cât și originară în metafizic. Surprinzător cum a reușit să îmbine formularea austeră cu complexitatea la fel de austeră, să concentreze multe semnificații în cuvinte simple, însă cu greutate, să structureze formulări novatoare concise, clare, concrete și precise. Toate acestea conferă plinătatea unor poeme adevărate, de o factură neașteptată creativ.
În auster se ascunde taina, ineditul, irepetabilul și sublimul, așa cum autoarea, în descoperirile formatoare ale poemelor sale, și-a exprimat și și-a manifestat splendorile bogățiilor spirituale. Este o austeritate a concisului, concretului și clarității. Singure, cuvintele sunt capabile să selecteze, analizeze și să sintetizeze rezultatele unei gândiri imaginare fantastice, să facă din toate o taină adunătoare de înțelepciune, să se transforme în adevărate poezii aforistice/ aforisme.

Sunt imagini greu de descifrat la început, pentru că atare fenomen este înfățișat ca taine, reflecțiilor cititorului. Însă meritul autoarei este că îi impune lectorului să gândească, să descopere splendoarea saturată de înțelepciune, drept exercițiu creativ. La prima citire nu se descoperă adevăratele semnificații și bogății ale unei gândiri aforistice, bine mânuită de Iosefina Schirger, cerând de la cititor o încordare a capacităților sale de analiză și gândire critică pentru a se dezvălui.
În taina austerității și sublimului, relativul se transformă în absolut, aşa cum expunerea narativă a unui mesaj se transformă într-o substanță exponențial născătoare de lirism, într-o muzică sentimentală și emoţie în stare să inducă sentimentul participării la procesul creativ și celor care ascultă sau citesc poezia. Această simfonie cântată exprimă îmbinarea fizicului cu metafizicul la început, apoi departajarea lor în factori separați ce-și găsesc sens în cuvintele austere ale poemelor austere, pline de taine metaforice și aforistice, ale Iosefinei Schirger. În acest fel simplul și compusul se întrepătrund alcătuind matricea lucrativă și laconică a unui tip de compoziție care își află caracteristicile generatoare în însăși capacitatea autoarei de a face din lucruri mici lucruri mari, din cuvinte bine alese și integrate, poeme unice ca formă și conținut.
Rezultă o compoziție spirituală din fibre carbonice cu cele elastice, o plasă care întruchipează structura poemelor sale unicat. Fibrele carbonice sunt cuvintele legate între ele cu dendritele elastice neuronice – metaforele și supermetaforele extrase dintr-o imaginație ridicată la rangul de superlativ, produse ale ipostazelor superioare și inferioare, ale proiectelor ideatice (ideilor) și conceptelor, toate, reflecții ale legăturilor sale cu realitatea cotidiană. Din aceasta poeta şi-a alcătuit şi plasat în planuri paralele, lumi numai de ea vizate și cunoscute. La început autoarea coboară în profunzimea intimității sale, ca apoi să urce în sferele înalte ale austerității percepțiilor exprimate aforistic și metaforic în ineditul poemelor sale, sincronizate cu vibrația sufletului: „Mai spune-mi că e vară și hai și tu pe-afară! Un crivăț de tristețe îmi mușcă dintr-o nară.” - Concludent, laconic, esențial, substanțial și estetic în formula metaforică a unui aforism inedit - Poemul.
Poeziile sunt dovada incontestabilă a prezenței la ea a unei logici formale întemeiată pe o gândire critică sănătoasă care oferă accesul la adevărul poetic numit fenomenul Iosefina Schirger: „Inima-și plăsmuiește singură fericirea. În ochii mei tu ești marea, născocirea.” Acesta este un poem nou. Nu este adevărat că e unic și impunător prin austeritatea sa plină de semnificații profunde? Adevărul ei poetic este Ea văzută, pătrunsă, înțeleasă, identificată cu însăși fericirea, descrisă aici ca o mare născocire. Transparentul transcendental al luminii pătrunde până în profunzimile sublime din suflet, descoperindu-i potențialul creativ poetic.
În acest fel, travaliul creaţiei se încununează cu fericirea nașterii unui nou poem în și cu aceleași dimensiuni parametrice plurisemantice, în stare să uimească prin simplitate și austeritate. Este o lume cu multiple planuri paralele, închipuite în mod concentric, de un talent șlefuit sferic, de un dat dumnezeiesc: „Palmele de ți s-ar umple cu văzduh și țărână, nu ți-ar seca apa-n fântână?”.
Haosul -„umbra” se îmbină cu ordinea - „vara” formând din întrepătrunderea lor un alt poem: „Vino, umbră, spune-mi că e bine, că mai este vară dincolo de mine!”. Umbra este numenul haosului, iar „mai este vară dincolo de mine” întruchipează o determinare alcătuită din două situații: aceea a „verii” și aceea formată de împrejurarea nou creată - „dincolo de mine”. Astfel alcătuiesc concomitent două concepte care împreună reprezintă o organizare, adică o anumită ordine.
Este necesar a dezlega secretele gândirii critice a autoarei ca să fie posibilă descoperirea celor, de fapt, aflate la suprafață, dar crezute ascunse de către ochii neavizați. Trecerea de la haos/numen la ordine/lume se face neașteptat de rapid la început prin coborâre în „noapte” - numen apoi prin urcarea, tot atât de neașteptată în sferele înalte ale ordinii. „Mai este vară dincolo de mine” este rezultatul unei metamorfoze a conceptelor, petrecută în produsul poetic livresc nemijlocit, adiacentă altei metamorfoze, aceea a ideilor nou născute în profunzimile gândirii critice ale intelectului Iosefinei. În acest fel autoarea impune cititorului un nou plan, cel al gândirii critice prin descoperirea a noi valențe, percepții trezite din anonimatul amneziei lor, în fața frumuseții mesajului poetic. Este acesta aportul, și el inedit, al creației: dă și altora posibilitatea, șansa de a vedea și percepe altfel lumea.
Este de menționat la poetă prezența, modalitatea de a se plasa, a se afla concomitent în două superpoziții paralele, ca în exemplul următor: „Cad stele și oameni și frunze de-a valma. Vara mea, a venit toamna.” De fapt acest poem este un aforism autentic modelat și exprimat poetic cu rigoarea spiritului creativ liric al Iosefinei, alcătuit, pentru cine vrea să vadă, din două metafore: „cad stele și oameni și frunze”, formulare metaforică întruchipând superpoziția identificării acestor mișcări: „căderea stelelor, oamenilor și a frunzelor de-a valma”, aflată într-un paralelism simbiotic cu superpoziția „Vara mea, a venit toamna” - cea de-a doua metaforă alcătuind în acest fel o supermetaforă care este aforismul, poemul condiționându-se și determinându-se reciproc. Nu e miraculos oare?
”Vara mea, a venit toamna” pare la prima vedere a nu fi o metaforă. Aceste două situații din care este compus poemul se nasc concomitent, sinergic, din care cauză, cea de-a doua nu poate să nu fie cu aceeași semnificație ca prima. Împreună formează o ordine - ordinea poemului propriu-zis, născut din paralelismul organic al celor două superpoziții, al celor două metafore, ordinea fiind supermetafora aforistică.
Este de reținut că poeta nu spune “mi-a venit toamna”, ci “a venit toamna”. Acest “vara mea” aparent izolat de prima superpoziție “cad stele și oameni și frunze de-a valma”, precum și de cea de-a doua superpoziție “a venit toamna”, este de fapt puntea de legătură transcendentală, adică unitatea de transcendență ce leagă ambele superpoziții, le perfuzează, produsul fiind poemul. Acest procedeu a fost folosit și de Mihai Eminescu, (vezi lucrarea subsemnatului - Fenomenul transcendenței în poezia lui M. Eminescu “Unda spumă”, - unitatea de transcendență ca element de structură al cunoaşterii de sine în poezie, Revista Ofranda Literară, nr. 1-2, 2024):
Numai o intuiţie a unui spirit inventiv neordinar poate scoate la suprafaţă potenţialul său de survolare a dimensiunilor interioare ale Eu-lui. Regăsindu-se în idei, un talent creativ îşi poate transpune Eu-l peste imaginile lucrurilor înconjurătoare. În arta scrisă fenomenul transcendenţei se manifestă cu o deosebită pregnanţă în poezie. Puţini au fost poeţii care şi-au descoperit talentul prin ceea ce le-a oferit factorul transcendental al capacităţilor de intuiţie şi imaginaţie. Poezia scurtă, uşoară ca formă, dar profundă ca esenţă şi sens va prezenta întotdeauna o sonoritate fonetică şi ritmică plastică aproape imponderabilă, cu un conţinut sintactic şi semantic arhiconcentrat, perfect încadrat într-o carcasă stabilă, dar şi foarte uşoară, construită din fibrele carbonice transparente ale ideii pure, iradiată din abisul de dincolo de marginile obiectivităţii.
Poeziile inedite sclipesc ca nişte chihlimbare în şiragul policromatic al mărgelelor poetice. Strălucirea lor este aproape orbitoare, din care cauză fac misterele ascunse în ele adevărate enigme. Este nevoie de un ochi penetrabil pentru a putea descompune lumina strălucitoare în toate culorile pe care le conţine. Astfel de perle-poezii cu o capacitate enormă de extragere, asimilare şi estetizare a sufletului din Eu-l poetic le găsim la marii noștri poeţi.
Factorul transcendenței nu este o făcătură artificială voluntară impusă arbitrar cu forța, ci este produsul prezenței, la un creator de poezie, a unei imaginații logo-logistice și a unei gândiri critice profunde care imprimă creației poetice valoare, iar poetului genialitate. Iosefina Schirger este înzestrată cu acest dar și el își găsește vibrație în toată creația sa poetică. Ea cunoaște fenomenul transcendenței, pentru că este singură un fenomen singular. Această capacitate de a intui, apoi a descoperi ceea ce este intuit și a aplica factorul transcendenței în plăsmuirea unor opere poetice cu adevărat valoroase, îi dă Iosefinei posibilitatea să folosească, generalizeze, concentreze, însumeze estetic și auster sensurile lucrurilor și ale trăirilor sale, în plasticități verbale la fel de austere ca formă și conținut, armonios și ingenios folosite aforistic.
Mă voi opri, este îndeajuns a expune. Mă voi rezuma la ceea ce am spus, pentru a ne face o opinie corectă și a-i da o apreciere pe măsură poeziei unicat, precum și a însăși personalității înzestrată cu har și lumină care este Iosefina Schirger. Găsim acest potenţial poetic însumat în cele 56 de volume de poezie publicate, precum, evident, îl vom afla și în celelalte lucrări aflate în procesul creației.