PESCARUL PELICAN

în interiorul meu
este multă ceață
câțiva pelicani zgomotoși
cântă corul vânătorilor
adormiți în bărci
după o pileală zdravănă
eu nu sunt vânător
nici vânat
sunt un pescar fără barcă
pe marginea unui lac
și nu merit să fiu damnat
peștele cel mare din mine
zace pe uscat

un schelet care ajunge
într-o expoziție
cu trofee vânătorești

TATA PLECASE DEMULT DIN MINE...

Despărțirile sunt triste
Sau finale
Așa am simțit când l-am vizitat pe tata
Care nu mă cunoștea
Politicos din fire
Și vorbăreț
Spunea ceva de mine
Iar eu îl aprobam
Ținându-l de mâini
Avea Parkinson
Era un om al războiului
Între beligeranți
Ruși strigau la români să nu îi mai împuște
Oricum mor de foame
Așa au început să folosească praștiile cu cartofi
El povestea despre război
Ținea minte
Nenorocirile de atunci
Nu l-am lăsat să plece de acasă
Simțeam despărțirea de el
Ca valiza de lemn când am plecat la școală la Câmpina
Nu știu cum am ajuns acasă
când am aflat că nu mă mai cunoaște
Soția mă ținea de mână
Iar eu plângeam
Tata plecase demult din mine
Ochii albaștri ai tatei
Limpezi și liniștiți erau Departe
Când vorbea mă ținea de mână
Așa era el
Când mă ducea la grădiniță
Săream amândoi
Într-un picior
Mama ne privea în lacrimi
Tata nu mai sălta dintr-un picioar în altul
Dar mă ținea de mâini
Știa el ceva
A urmat să strâng lucrurile lui după ce a plecat...
Le-am așezat în camera bună!
Acolo erau amintirile familiei
Mai târziu voi urma eu
Nepoții nu ne vor uita
Când voi reveni la tata
Care plecase din mine


DUMNEZEU STRIGĂ

Ai vocea foarte puternică când nu te cerți cu timpul
Care tace și face
Apoi...
Vocea este tot mai slăbită
Sirenele dispar
Lipsit de vlagă
Ai devenit peștele resemnat
Al bătrânului
Al mării
Rămâne doar foșnet de reflux
În locul oaselor
Părăsite de suflet
Uneori...
Vocea ta strigă
Și devine pulbere
Parfumată
Dumnezeu nu se arată dar strigă...