Florin Dochia este poet, prozator, traducător și membru al Uniunii Scriitorilor din România. Domnia sa a lucrat în presă și a fost până la pensionare, director al Casei de Cultură ”Geo Bogza” din Câmpina.
Pentru prozatorul Florin Dochia, Franz Kafka este scriitorul care i-a trezit trăiri interioare unice, determinându-l să-și pună nenumărate semne de întrebare cu privire la rostul său pe acest pământ, la relațiile interumane și tot ce ține de viață și moarte. În scrierile și interviurile sale, autorul declară că ”Metamorfoza” a fost prima carte care i-a răvășit sufletul producându-i revelații și frământări care au depășit cadrul realității, marcându-i existența (la vârsta de optsprezece ani), și odată cu terminarea lecturii, Kafka va ocupa un loc special în inima sa, loc care îi va ghida întreaga viață.
Florin Dochia recitește anual ”Metamorfoza”, încercând să deslușească ce se află dincolo de cuvinte, în scrierea lui Kafka și de fiecare dată, descoperă un alt înțeles al cuvintelor și frazelor. El nu s-a oprit doar la studierea acestei nuvele, ci a rămas fidel tuturor operelor lui Franz Kafka, încercând să elucideze esența și misterul acestor scriituri din perspectiva dumnealui și a propriei gândiri filozofice cultivată de-a lungul anilor, din dorința de a fi cât mai aproape de imaginația acestui important scriitor existențialist care a strălucit cu adevărat în culori magice, doar după decesul său.
A scrie despre Franz Kafka în contextul în care există mii de pagini consemnate de critici literari și scriitori renumiți care i-au disecat operele din punct de vedere psihologic, filozofic și literar, constituie un act de curaj pe care Florin Dochia îl abordează cu profesionalism, reușind prin notele de referință aduse în cuprinsul acestei cărți să puncteze și să elucideze lupta acerbă purtată de Kafka cu el însuși, din dorința de a oferi lumii, o definiție a tot ce marchează ”sensul vieții”.
De fapt, în acest termen se situează existențialismul în scrierile sale, iar ”Metamorfoza” oglindește mărturia de netăgăduit a misticului aflat în spatele personajului Gregor Samsa, personaj care poate fi înlocuit imaginar cu însuși autorul cărții, având în vedere numeroasele asemănări ale celor doi. Amândoi traversează și duc o viață incoloră și insipidă, amândoi sunt urmăriți de nevoia de a se elibera din penitenciarul mental în care s-au încarcerat încercând să-și protejeze psihicul, printr-un reflex spontan de negare în subconștient, construindu-și propriul zid de apărare în fața abuzurilor repetate ale taților.
”Între oglinzi-Simple note despre Fenomenul K” este cel de al doilea volum dedicat acestui mare gigant al literaturii universale. Cartea face parte din ”Colecția eseu” și conține nouăsprezece capitole. Volumul închinat lui Franz Kafka a fost tipărit în anul 2024 la editura ECreator, Baia Mare.
Franz Kafka s-a născut la 3 iulie 1883, la Praga, într-o familie de evrei.
Tatăl său, pe nume Franz Hermann (1852–1931) a fost un importator a cărui prezență s-a impus cu succes în lumea afacerilor. Acesta a administrat un magazin de mărfuri fine, destinat clasei de mijloc. Înainte de a profesa această meserie, părintele său a fost măcelar într-un sat din Boemia.
Mama sa, Julie Löwy (1856-1934) provenea dintr-o familie evreiască ortodoxă și reprezenta în viziunea copiilor, pilonul încărcat de moralitate al familiei.
Pentru Franz Kafka, imaginea tatălui va rămâne întipărit în memorie până la sfârșitul vieții, ca fiind o persoană abuzivă colerică și dominatoare, care l-a considerat mereu un copil nereușit și lipsit de perspectivă. El l-a desconsiderat și umilit, nebănuind inteligența complexă și explozivă a fiului său, care-și etala ideile și conceptele cu privire la existențialitate în publicațiile acelor vremuri. Doar când va termina doctoratul în Drept(18 iunie 1906), acesta va resimți un minim respect față de fiul pe care l-a ponegrit mereu. De altfel, Franz Kafka va readuce în prim plan în operele și jurnalele lui, o parte din discuțiile și certurile avute cu tatăl său, creionând rafinat și voalat, zbuciumul interior izvorât din nemulțumirea față de cel care ar fi trebuit să-l ocrotească și să-i îndrume pașii în viață.
Singurii membri ai familiei care îi vor sta aproape și îl vor sprijini afectiv, vor fi surorile acestui magnific scriitor. La rândul său, Franz Kafka le va iubi și va coresponda cu ele până la sfârșitul vieții(va muri de tuberculoză la vârsta de 41 de ani, la 3 iunie 1924 în brațele prietenului său, doctorul Robert Klopstock, și ale ultimei sale iubite, Dora Diamant).
Alegerea titlului acestei cărți nu este deloc întâmplătoare. Oglinda este identificată ca fiind simbolul cunoașterii, metaforă a literaturii și artei, punctul de plecare al tuturor dedublărilor.
Conform mai multor tradiții, oglinda simbolizează adevărul, sinceritatea și conștiința, armonia, dar și un semn al ghinionului.
Florin Dochia investighează ca un adevărat detectiv literar, pașii literari parcurși de Franz Kafka în întreaga sa viață, punând accent îndeosebi pe romanul ”Metamorfoza” apărut în decembrie 1915, la editura Kurt Wolff. Inițial, Kafka a scris Metamorfoza în anul 1912, însă cartea a fost publicată pentru prima dată sub formă de nuvelă, în revista Die Weißen Blätter, în octombrie 2015.
În primele capitole, Florin Dochia conturează și readuce în fața cititorilor, contribuția lui Max Brod la succesul literar post-mortem al scriitorului Franz Kafka, evidențiind disputele de drept procesual iscate cu privire la moștenirea operelor și notițelor acestui mare filozof(cum îl numesc mulți dintre criticii literari de ieri și de astăzi). Procesul pentru drepturile de autor asupra creațiilor lui Kafka s-a judecat pe parcursul a zeci de ani.
Max Brod, la rândul său scriitor a fost prietenul cel mai de preț al lui Kafka și persoana care a descoperit în acesta, talentul scriitoricesc incontestabil.
Cei doi s-au cunoscut în perioada studenției la facultatea de Drept. Au frecventat grupurile literare din Praga, împărtășindu-și unul altuia conceptele metafizice declanșate de vremurile în care trăiau. În timp ce se afla pe patul de moarte, Franz Kafka i-a cerut prietenului său Max Brod să-i ardă manuscrisele după plecarea sa la cele veșnice, probabil din convingerea că acestea nu erau de calitate ( fapt care denotă o lipsă de încredere a sinelui). Cu toate că Max Brod i-a promis că-i va îndeplini dorința, acesta se va răzgândi și va păstra toate documentele și însemnările lui Kafka, urmând ca în anii care vor urma să înceapă tipărirea lor: Astfel apar primele ediții din romanele: „Procesul”, „Castelul” și „America”, care sunt publicate în 1925, 1926 și respectiv 1927, urmate de colecția de povestiri „Marele zid chinezesc” (1931), „Aforismele de la Zürau” (1931), „Scrisori către Milena” (1952). Putem afirma că faima și succesul lui Kafka se datorează lui Max Brod, prietenul care i-a publicat după trecerea la cele veșnice, o mare parte din opere.
Kafka a experimentat vremuri grele, într-o perioadă când birocrația atinsese apogeul. Deși terminase Dreptul, el a lucrat pentru a se întreține, în industria asigurărilor. Astfel a reușit să scrie, nefiind constrâns decât de propria conștiință. Scrisul și iubirea pentru literatură au fost pentru Kafka chemarea propriei lumini din întunericul minții, reușind să se răzvrătească prin acest procedeu împotriva unei lumi care-și pierduse în ochii săi busola și în care se simțea din ce în ce mai izolat și neînțeles. Kafka era atras de Spinoza, Darwin și Nietzsche, astfel că se poate trage concluzia că a citit numeroase texte de filozofie și știință.
Florin Dochia regăsește în operele lui Kafka o multitudine de idei desprinse din viața personală a marelui scriitor, cumulate cu experiențele negative întâlnite datorită diferențelor sociale, naționale și de rasă. Relația rece și încordată cu tatăl său, logodna cu Felice Bauer( stenografă din Berlin) amânată de mai multe ori, sentimentul de dedublare a personalității și toate frământările contractorii care ies la iveală datorită personajelor create, sunt analizate minuțios de Florin Dochia.
Autorul acestei cărți aduce la cunoștința cititorilor o serie de referințe critice literare ale unora dintre cei mai reprezentativi scriitori ai secolului al XX-lea, reușind să redea maiestuos aura kafkiană care împresoară cititorul, corelată cu dorința de a explora trecutul și mintea strălucitoare a acestui geniu.
Regăsim în această carte prin constatările lui Florin Dochia, numele unor mari personalități din artă și literatură, care vor rămâne atinși sufletește după citirea cărții Metamorfoza și vor dori să scrie la rândul lor, proiecte asemănătoare cu cel în cauză. Pornind de la absurdul existențialist kafkian aceștia vor trece prin procesul metamorfozării personajele creațiilor lor, atât din punct de vedere fizic, cât și spiritual.
Florin Dochia aduce în atenția noastră o încercare de acest gen, prin Gabriel García Márquez, în povestea: ”A treia resemnare”, publicată în anul 1947, în ”El Espectador”, poveste în care este adus în evidență monologul unui tânăr mort din copilărie, al cărui trup era depus într-un sicriu în casa părintească și se afla sub îngrijirea mamei sale.
Gabriel García Márquez strecoară în nuvela sa toate trăirile interioare acumulate de copilul mort, înzestrat cu acea conștiință de sine care-l ajuta să gândească. Acesta își dorește în final să moară cu adevărat(nu de boala numită ,,moarte”), pentru a putea descoperi ce semnifică pentru eul său, esența acestui deznodământ.
Probabil autorul acestei nuvele a pornit și de la vorbele lui Kafka: ”Tot ceea ce iubești va fi probabil pierdut, dar în cele din urmă iubirea se va întoarce într-o altă formă", sau: ”Dincolo de un anumit punct, nu mai există cale de întoarcere. N-am ajuns încă în acel punct”.
O altă încercare de profunzime kafkiană este cea a scriitorului Eugène Ionesco(Eugen Ionescu) scriitor de limbă franceză, originar din România, protagonist al teatrului absurd și membru al Academiei Franceze, care a trăit o dramă similară cu cea a lui Kafka, în ce privește abuzurile fizice și verbale venite din partea tatălui.
Eugène Ionesco a abordat tema metamorfozării în piesa de teatru scrisă în 1959: ”Rinocerii”, iar Florin Dochia a devenit obsedat(după cum mărturisește în această carte), de legăturile care au apărut în mintea sa în momentul în care a descoperit o conexiune(metamorfoza) între scrierile celor doi scriitori.
Dacă în ”Metamorfoza”, personajul principal Gregor Samsa este izolat de membrii familiei odată cu transformarea sa într-un gândac dezgustător, în ”Rinocerii”, personajul principal Bérenger se autoizolează de oamenii din comunitate transformați în rinoceri, datorită apariției unei boli numită ”rinocerită”.
Cele două personaje sunt la fel singure, ființe obișnuite, care muncesc pentru a se întreține.
În ”Metamorfoza”, Gregor Samsa, deși transformat în gândac, nu își pierde umanitatea, în vreme ce persoanele care se metamorfozează în ”Rinocerii”, devin animale sălbatice capabile de o cruzime ieșită din comun. Pe de altă parte, sora lui Gregor Samsa (cu toate că înainte de ivirea acestui episod nefast l-a iubit pe Gregor) va suferi o metamorfoză mentală, ajungând în cele din urmă să-și disprețuiască fratele și să-i dorească moartea. Toți membrii familiei se metamorfozează interior în persoane dezumanizate și rele, inclusiv mama și tatăl. Deși Gregor Samsa este metamorfozat din punct de vedere exterior(transformat în gândac), el rămâne înzestrat cu sentimente umane. Gregor este singura ființă capabilă să ofere cititorului prin propriile reflecții despre sine și viață, gândurile și simțămintele unui ”om cu chip de gândac”, îngrijorat pentru soarta celor care nu se vor mai putea folosi de aportul său bugetar la nivel de familie. Deși speriat de propria schimbare fizică de care devine conștient pe parcurs, Gregor Samsa nu dorește să-și traumatizeze familia prin apariția sa, astfel că se va ascunde de aceștia. Când va realiza că nu mai este acceptat de părinții și sora în care avea încredere, Gregor se va sinucide refuzând mâncarea.
Transformarea în ”Metamorfoza” iese la iveală citind prima propoziție a cărții, în timp ce în ”Rinocerii”, transformarea va fi observată și autentificată pe parcurs.
În ”Metamorfoza” cititorii se confruntă cu metamorfoza unui singur personaj, iar în ”Rinocerii” vom asista la metamorfozările mai multor persoane.
Maestru al absurdului și suprarealismului, Franz Kafka invită de dincolo de timp la explorare a necunoscutului din noi, prin operele regăsite în universul kafkian, iar Parisul marchează acum 40 de ani ”Secolul Kafka”. Ce poate fi mai înălțător decât un astfel de omagiu?
Prin operele sale, Kafka și-a dorit schimbarea mentalității și încercarea definirii existențialismului, împrumutând personajelor, propriile neliniști metafizice cu privire la libertatea individului, căutarea sensului în viață, liberul arbitru, absurditatea desprinsă din propriile gânduri și vise, greutatea apăsătoare pusă pe umerii unui individ care a fost marginalizat de familie, etc.
În viziunea scriitorului Florin Dochia, Kafka nu face altceva decât să sublinieze nevoia de a evidenția adevărul în fața întregii lumi devenită atât de superficială, chiar dacă acesta doare, nevoia de a înlătura obstacolele când omul se simte sufocat și lipsit de încredere în sine. O lecție de viață care ar trebui să se desprindă din ”Metamorfoza” ar fi aceia că noi, ca ființe responsabile pentru libertatea noastră și stima de sine, ar trebui să reușim să ne îndepărtăm la timpul potrivit, de cei care încearcă să ne exploateze sentimentele de iubire și bunătate.
Florin Dochia subliniază voalat aceste idei care se desprind din ”Metamorfoza”, prin studierea amănunțită a personajului Gregor Samsa, care ajunge să fie urât și respins de întreaga familie, odată cu metamorfozarea lui peste noapte într-un gândac respingător, cu toate că până în acea zi, el fusese pionul de bază și stâlpul casei, bărbatul care a întreținut întreaga familie din punct de vedere material. Gregor simte că nimic din ce este palpabil și vizibil nu mai poate aduce sens și bucurie vieții sale. El suferă fizic și interior, iar pe baza analizei întreprinse de prozator asupra acestor suferințe, cititorul constată că ființa umană este acceptată de cei din jur, doar când aduce foloase. Vina lui Gregor este aceia că nu a știut să fie propriul arbitru și s-a lăsat manipulat de cei din jur.
În clipa apariției unei vicisitudini pe drumul destinului, al unui obstacol care-i încetinește sau stopează ascensiunea pe treapta vieții, omul respectiv este îndepărtat fără remușcări de cei din jur, fiind considerat în viziunea lor , o piedică în fața ascensiunii și viitorului .
Toate personajele lui Kafka trec prin momente și situații pe care mintea noastră le acceptă cu greu și pe care Florin Dochia le creionează în cartea sa cu mare rafinament, dovedind că este un cunoscător desăvârșit al fenomenului Franz Kafka. Sincere felicitări pentru itinerarul literar și încărcat de profunzime, prezentat în cartea: ”Între oglinzi-Simple note despre Fenomenul K”!