Melancolie

Dansez în miezul hăului nocturn.
Mi-e teamă c-am să zbor mult prea departe.
Mi-aș trezi iubirea din norul meu de fum.
S-o dezmierd mințind atât de aparte.
Te-aș cuprinde de dor, m-aș încuia, să mor.
Aș clădi un cerc de foc, să-mi aducă noroc.
Aș lăsa dorința să învăluie credința.
Dar ce să clădesc când mută-i biruința.
Să te cuprind o clipă, mi-e silă s-o mai fac.
Mută-i întrebarea de să vorbesc ori să tac.
Să te cuprind cu dor, azi e doar o iluzie.
Ce ieri pierdeai în gol, spre a mea confuzie.
Ce vrei acum? Să te implor?

Să te aștept plângând? Să mor?
De te-aș săruta numai în glumă
Mi-aș usca sufletul ce se consumă
Să piei din fața mea, păgâne!
Te-aș da îndată la câini, „stăpâne”!
C-ai venit de-a dreptul gol
Și ai plecat mare fecior.
Mă-nchid în golul meu deschis.
Și nu mai sper alt paradis.
Tu ești mireasma florilor.
Trandafirul grădinilor.


 Pierdut

Pierise muntele printre nori...
Parcă răvășit de tot ce-l compunea
Dormea... În adâncul conștiinței sale.
Mi-e teamă că n-am să mai fiu la fel de bun.
Că n-am să mai iubesc la fel.
Acum, muntele ce cândva îmi ținea umbră și răcoare,
Adăpostește alte domnișoare.


 Vara visurilor mele

Tâmpla mea, ușor zurlie,
Mângâiată de o lumină caldă,
Se desmiardă-n tăcere vie,
Urmărind o pană dalbă.
De mi-ar da mie cerul,
Bolta lui cea îndrăzneață,
Pe deget mi-aș pune inelul,
Și i-aș fura ca o nătăfleață...
Și culoarea și misterul...
Cu tot cu zâmbetul soarelui meu.
M-aș îmbăta cu bucuria
Ieduților veseli, zglobii,

Aș gusta din potir gloria
Sufletului meu.
Ce-aș mai iubi încă odată,
Îngerul ce m-a păzit.
Și-a plecat așa deodată,
Într-un timp cam repezit.
N-a găsit bietul liniște
În palatul de cristal.
S-a gândit să-și ia zborul,
Spre palatul de coral.
N-a avut loc între oameni,
Nu m-a ascultat deloc
Doar în șoapte el rostindu-mi
„Mi-am găsit de azi alt loc„.
Și-am zâmbit
Zburd veselă-n grădină.
Și mă rog, în taină-n tindă,
Să îi fie lui mai bine,
Printre darurile fine,
Ce i-am fost, până atunci...
Cunună de trandafiri mi-am făcut
Să-l port mereu cu mine.
Să-l fac mândru pentru ce mi-a cerut:
„Să rămâi cu bine!”.


Dorință

Să mă-ngropați
Îngrășământ la pomi.
Să faceți umbră
La puii voștri uitați
În leagăn legănați.
S-alungați realitatea sumbră,
Din ochii bulbucați
Când omul s-a năpădi
Și floarea se va ofilii.
Să îi iubiți
Cum numai eu
Cu milă îi priveam.
În sângele-mi de-ateu
Iubeam.
Să nu le amintiți de mine
Prea multe născoceli
Atât să țină minte,
Că-s făurit din iubirea ce le-o port.
Să nu-mi facă portrete
Să nu mă plângă mult.
Să-și spună pe-ndelete
Că eu-s de neîntrecut.
Să știe ei în veacuri
Că suntem trecători.
N-am dus de-aici nici lacuri,
Nici averi din noroi.
Am dus întâi de toate,
Averea mea din suflet.
Ce mi-a clădit palate
Din fiecare zâmbet.
Să-mi facă o colibă
În vârful unui munte
Să uite măcar o clipă
De grijile mărunte.
Să știe despre mine
Un lucru neînsemnat.
Că n-am fost prea cuminte...
Am fost poet uitat!


 Liniște

Liniște...
O singură seară să fie.
Chiar dacă iarna mi-i timpurie.
Cu tine, vreau să prind o mie.
Mi-ești liniște în lumea gălăgioasă
Mi-ești cântec de veselie
Mi-ești răsuflarea de la sfârșit
În timp ce mor iubind.