AM SĂ…

Am să-mi ning în șoaptă dorul,
În petale arse-n lemn
Cu ecou de ploi din codrul
Verilor sculptate-n Semn.
Am să mă rotesc o vreme
Ca un stol de păsări oarbe
Înroșindu-i printre vene
Literele în coapte soarbe.
Am să ard ca un tăciune
Vara noastră de început,
În albastra rugăciune
Pentru sufletul pierdut.
Am să fac mai mult de-atât,
Dar tu n-ai să știi oricum,
N-ai să simți nici cum, nici cât
Că te-ai prefăcut în scrum.

VIS DE VARĂ 11

Noaptea, când îmi ard în șoaptă
Toți obrajii nemuririi
Când se-nalță floarea coaptă
A luminii, a iubirii
Mi-aș dori să-mi fie Verde
Tot ce-mi plânge, ce mă doare
Să greșesc în a mă pierde
În păcat, în foc, în soare,
Să mă scald în vălul sorții
Prins în jocul unei veri,
Să-mi uit pașii reci ai morții
Prin ungherul unei seri.


MONOLOG DE VARĂ

În adâncul ploii tale,
Cred că m-am născut din versuri
Fiindcă îmi curge soare în poale
Dogorind din foste resturi.

Înfloresc poteci de suflet
Unde îmi joacă raze în plete
Înverzindu-mi pașii în umblet
Când îmi calci pe trup de pietre.

Ploi de stele îmi cad în stoluri
Din a Cerurilor vreme
Invitând Frumosu-n goluri
Printre pânze și poeme.

M-ai iubit, sau m-ai trăit?!
Ca să știu chiar asta seară
Cum numele mi-ai rostit.
Eu mă recomand ca Vară.


PROPUNERE INDECENTĂ

Într-o margine de lume
Într-un cub de alabastru
Te aștept să-mi fii albastru
Într-o seară fără nume.

Poți să îmi vii desculț de nouri
Ca o apă curgătoare
Vinerea șoptind ecouri
Îmbrăcat în sărbătoare.

Poți să îmi cânți cu ploi amorul
Strâns în sânii mei cuminți,
Răcorind încet cu dorul
Coapsele-mi ușor fierbinți.

Poți să îmi curgi cu marea în plete
Tot ce unii nu îndrăznesc
Fără vorbe, fără nume
Tot ce alții își doresc.

Poți orice în astă noapte
Doar în acest colț de lume
Într-o vară a unei șoapte
Fără timp, fără de nume.


CERINȚĂ

Dintr-un veșnic dor de noapte
Către sumbre umbre, zboruri
Am să mă prefac în șoapte
Printre dulci zevzeci amoruri.
Am să îți plec, să îți vin, să îți stau
Într-un colț cu lună plină
Până ai să mă rogi să îți dau
Versul verii din lumină.
Să mă aștepți în vis de cântec,
Între flori de iasomie
În al mărilor descântec
Unde nimeni nu ne știe.
Să îmi presari nisip de stele
Din înaltul trup ceresc
Peste altarul coapsei mele
De-am să vreau să mi te opresc.
DORINȚĂ DE VARĂ
De-aș avea eu timp să îmi curg
Versul norilor de vară
Prin cenușa din amurg
Doinelor de-odinioară…

Doamne, ce culori aș trece
Dorului de iarbă verde
Când norocul mi-l petrece
Unde ritmul nu se pierde!

Doamne, ce de ploi-aș soarbe
Din văzduhul rupt de vreme
Să le împrăștii în șoapte oarbe
Printre aripi de poeme!

Doamne, de-aș avea eu timp
Să-mi rămân furtună-n vară
M-aș preface în anotimp
Și m-aș reîntregi din seară!


NOSTALGIE DE VARĂ

O să-mi treacă și-astă vară,
Dar acum e ca-n povești
Lasă, las’ că vine iară!
Doamne, cum să n-o iubești?!

Ochii-i limpezi, rupți din mare
Strălucesc în nuanțe calde,
Implorând cu nopți un soare
Raza lunii să i-o scalde.

Pletele-i crescute în codrii
Cresc culori de șoaptă verde
Peste umerii ei mândrii
Unde versul nu se pierde.

Sânii-i transpirați în noapte
Rotunjesc cu lăcomie  
Voluptoase fructe coapte
În parfum de iasomie.

Pântecul fertil ca rodia
Binecuvântat în cleruri
Îi vibrează în prozodia
Viilor de foc din Ceruri

Coapsa ei sculptată-n sânge
În lumină de păcate
Îi adună-n fese strânse
Dor de-amoruri deocheate.

Pașii ei îmbină sorții
Prinși în farmece străbune
Ce împletesc din haos porții
Instigând iubiri nebune.

O să-mi treacă și-astă vară,
Dar acum e ca-n povești.
Lasă, las’ că vine iară!
Doamne, cum să n-o iubești?!


IUBIRE DE VARĂ

Într-o umbră a unui soare
Dintr-o lume îndepărtată
Sufletele aveau culoare,
Sau așa era odată …

Vara se întrecea în versuri,
La ospețele de îngeri,
Cu alți prinți din Universuri
Suferind cu greu înfrângeri.

Era oaspete de seamă,
Peste tot unde ajungea.
Concurând fără de teamă
Unde Noaptea o chema.

Până într-o zi albastră
Când i s-a îmbătat norocul
Lăsând Vara cea măiastră
Să își soarbă-n iubire focul.

Doar o clipă a izbutit
Un copil de lună plină
Să-i cerșească-amor șoptit
Într-o curte de lumină.

Doar o clipă Vara vie
L-a lăsat să îi stea în cale,
Doar o clipă să îi fie
Vis de cântec și de soare.

Lumi întregi, păduri, popoare
Arse într-ale ei doriți
Își pierdeau a lor culoare,
Se stingeau încet, cuminți.

Lăsând ploile să îi curgă
Până în sufletul ei verde,
Vara, se porni să își scurgă
Tot ce nu voia a pierde.

Într-un sunet surd de goarnă
Lăcrimând, ca niciodată
Se-naltă pe culmi de iarnă
Revenindu-și dintr-odată.

Apoi, cu un șuier frânt
Rupt din toată a ei ființă
Din al nopților Cuvânt
Îi răspunse la cerință:

Tumultul nesfârșitelor orgasme
Al tot Uscatului, gemând sub iarba mea
Tu crezi c-am să îl rescriu în basme
Uitându-mi sufletul în palmă ta?

Te uită în urma dorurilor voastre
La frunza, aspră astăzi, de smochin,
Cum freamătă, de teama șoaptei noastre,
Deși e încă verde-n al meu chin!

Nu am să pot vreodată să-mi opresc
Nici dorul meu de albastru, nici de tine,
Dar am să știu în felul meu ceresc
Sa-i las naturii ce-i mai bun din mine.

O clipă, doar o clipă s-a întors
Uitându-se cu dor spre luna plină,
Dar niciodată nu s-a reîntors
Frumoasa Vară în Curtea de lumină.