Teoria lui Platon despre procesul de învățare fundamentează recomandările sale despre modificările aduse poeziei ce urmează a fi predată tinerilor atenieni, deoarece, cântecele "sunt cu adevărat vrăji pentru suflete" (LEGILE, II, 656), spune el, iar cum arta e magică şi mințile tinere uşor de plămădit, şi cum statul are menirea de a crea trupuri şi suflete generoase, anumite căi trebuie curățite sau chiar suprimate.
          În primul rând, Platon crede că trebuie să li se ceară conducătorilor răspunzători ai statului să pregătească o ediție expurgată a lui Homer, adică cenzurată în sensul eliminării pasajelor care sunt sau par a fi incompatible cu anumite principii morale, pentru că Homer este alimentul de bază al literaturii de imaginație. "Ştim acum că ceea ce e bine este totdeauna sieşi suficient, echilibrat şi unic în esență"(STATUL, II, 380-381).
          Drept urmare, reprezentările ființelor divine ṣi eroice din opera lui Homer trebuie să se conformeze celei mai bune concepții a noastre despre ceea ce e vrednic de admirație, spune Platon, care este convins de faptul că e necuviincios şi înşelător ca locuitorii Olimpului să fie "zugrăviți" ca nişte ființe isterice şi inconsecvente sau supuse unor presiuni externe sau accidentale, motiv pentru care "Îi vom ruga, aşadar, pe Homer şi pe ceilalți poeți, să nu înfățişeze pe Ahile, fiul zeiței: Tot zvârcolindu-se-n pat, se culcă pe spate, pe dungă, ba câteodată pieptiş, la urmă se scoală-n picioare, umblă pe mal rătăcind (...), apoi: Neagră cenuşă împumnă ṣi-o-mprăşchie-n capu-i (...), nici plângând sau jeluindu-se în toate chipurile, cum l-a închipuit poetul"(Ibid., III, 388b).

           Platon crede, că trebuie să fie eliminate şi versurile în care se spune despre Zeus că distribuie binele şi răul fără deosebire, pentru că ceea ce poate fi numit divin în sens strict nu e niciodată neutru, ci e totdeauna bun şi izvor al binelui(lbid., II, 379).
          Apoi, Hadesul trebuie descris ca un loc rezervat ființelor divine, ca un loc în care sufletele generoase şi nobile vor merge bucuroase, "nu ca în Homerul neprescurtat, precum nişte lăcaşuri groaznice şi hâde sau ca o peşteră plină de lilieci"(Ibid., III, 386-387).
          În concepția lui Platon, nu numai miturile homerice ar trebui clarificate şi amendate în aşa fel încât să le prezinte copiilor simțirea etică dreaptă, nu răsturnată, şi să fie asimilate de către mințile lor în proporțiile adevărate, ci şi tiparele formale ale poeziei şi ale muzicii ar trebui reglementate în lumina definiției filosofice.
          La fel de importantă ca şi conținutul este şi modelarea componentelor artistice, deoarece ritmurile, melodiile şi raporturile plastice sunt capabile, prin simpla lor oscilație şi configurație, să slăbească şi să fisureze echilibrul şi unitatea organismului. Ele pot tinde să producă plăceri mixte, care plăceri, la rândul lor, au tendința de a disocia ṣi de a slăbi coeziunea sufletului uman.
          Bunăoară în muzică "... modul lidian, care e moleşitor de suav, şi modurile complexe, care sparg ordinea şi unitatea spiritului, sunt interzise"(Ibid., III, 386-387).
          Platon se teme apoi de înrâurirea excesivei varietăți a efectelor "...de flaute şi ale toate instrumentele cu multe coarde, ce dau o sumedenie de armonii"(Ibid., III, 399c), dar şi de muzica programatică sau de tipul de muzică declarat imitativ, pentru că toate acestea accentuează partea în dauna întregului perfect, incitând prin noutate şi surpriză, "în loc de a urzi o pânză deasă şi transparentă". O asemenea muzică mai degrabă dezintegrează decât formează constituția în creştere în care pătrunde, pentru că un stil prea compozit şi prea colorat, în muzică, poezie sau dans este ca mâncarea abundentă şi intens condimentată pentru trup, care măncare duce cu siguranță la indigestie şi slăbiciune.
          Actorii înzestrați care se pot adapta oricărui caracter, modelele laborios ornamentate, şocul emoțional, situația
neprevăzută sau clişeul histrionic şi bufonic nu-şi vor afla locul printre materialele pe care Platon le destinează educației elementare.
          Muzica şi dansul vor trebui să cultive două moduri de exprimare: cel frigian, războinic şi stimulator, şi cel dorian, temperat şi liniştitor(STATUL, III, 399).
          Pentru poezie, Platon prescrie metrii simpli şi genurile literare simple, genul narativ şi genul eroic, făcând abstracție de genul dramatic(Ibid., III, 392).