AȘ VREA

În clipa când crepusculul se lasă
Pe a  mea  frunte istovită peste zi,
Aș vrea să-mi spui, că sunt cea mai frumoasă
Chiar daca nime-n lume asta n-ar gandi.

Să-mi spui că ochii mei sunt două stele,
Oglindă pentru-al nostru Univers,
Pictându-mi pe retină viorele,
Un vis odinioară puțin șters.

Că dorul prin fiori naște iubire
Și cu tandrețe o presară-n suflet,
Dându-i mireasma cea de fericire
Oricărui gând din orișice răsuflet...

Aș vrea să-mi spui acum, cât îți sunt dragă,
Cât mi-e fierbinte sângele în vene,
Să cred, că pentru tine-s lumea-ntreagă,
Căci nu știu ce-ar putea să fie mâine...


Vântul

Cărări șerpuinde pe-a cerului față
Orbite, uitate-n acest necuprins
Destramă -ndoiala care îngheață
Lumina ce tine focul aprins.

În suflet se-ntinde nemărginirea,
O pasare-n zbor mi-este inima-n piept.
Sunt cea care cântă întruna iubirea
Și poate că încă iubirea aștept.

E-atât de lumesc sa se-nalțe hotare
Când printre pleoape se scutură nori
Și chiar curcubeul e fara culoare,
Iar sufletu-și pierde mireasma de flori.

Doar vântul e cel care-mi mângâie fața,
Îmi scrie misive pe frunze, de dor,
Alungă tristețea ce-ntunecă viața,
Cand  inima-n piept e o pasăre-n zbor...


TIMPUL și MAREA
 
Dispare timpu-n clipele de dor,
Deși cândva-mi părea o veșnicie.
Si sângerânde aripile-n zbor
Un nou itinerar îmi aprobă mie.

Mi-era atât de drag  sa te sarut
Când valul mării în zvâcnituri nebune
Îmi  înghițea suspinul meu tăcut
Сa marea sa îngâne-o  rugăciune.

- Oprește, Doamne, morile de vânt!
(Din nou incep a scrie poezie!
Refrenul îl culeg 'n al mării cânt,
Un "re minor" pe portativ  sa fie!)

- Ce multe clipe astăzi, Doamne, dor,
Preschimbă lacrimi în mărgăritarе.
Atatea aripi sângerânde-n zbor
Se-avântă-n 'nalturi pentru vindecare.


ȘI DACĂ

Și dacă tu ai fi o floare,
Eu te-aș dori-n a mea gradină,
În zori ca binecuvântare
Să-ți fie lacrima divină.

Și dacă tu ai fi un astru,
Eu iți voi fi un răsărit,
Ca din adânc de cer albastru
Să vezi un suflet fericit.

Și dacă tu ai fi durere,
M-aș prinde dor la cingătoare,
În umbra zilei care piere
Să-ți fiu visare-mbătătoare.

Căci daca tu n-ai fi, iubire,
La ce-ar mai fi Calea Lactee?
De ce-ar mai exista simțire?
De ce aș fi și eu femeie?


CÂND

Când soarele pitit in păpădie
Își îndreaptă razele spre umbra unui nor,
Eu simt: din umeri aripi  îmi cresc  mie
Și înțeleg atunci că pot să zbor!

Când de pe-o creangă ce părea că moare
O nouă viață-ncepe un lăstar-
Cuib să își facă  o privighetoare
Și cântul ei sa nu fie-n zadar!

De-ntr-un târziu vor cerne ploi mărunte
Ca sa-mi inunde dorul de-a trai,
Voi face-o pauză la poalele de munte
Și gândurile mi s-or limpezi...

Și-n urma ploii, sub  un bob de soare,
Pe cer când se revarsă-un curcubeu,
Îți voi șopti:" Eu sunt o luptătoare,
Căci langa mine este Dumnezeu!".


TĂMĂDUIRE

Vezi  cum surâde soarele in zori
Si porumbei  se zbânțuie-n fereastră?
Pe clipele de vis îți scriu scrisori,
Ecou nostalgic  -  vocea mea sihastră.

Din străzi ce poartă numele de  sfinți
Curg psalmi si sunt  striviți  ca o neghină.
În locul lor cei treizeci de arginți
Umbresc lumina-aprinsă pe retină.

"Tu cine ești?", mă-ntrebi. Răspund: " EU SUNT!"
Și-n juru-mi se-activează o sclipire.
(Cred  că-i destul un simplu amănunt
Ca să-ntelegi că e a ta menire.)

Un auriu  se scaldă   în priviri,
Topește  umbre  de singurătate,
Ca  să renască noi tămăduiri:  
Viața se ține azi pe bunătate!

Și când surâde soarele în zori
Pe clipele de vis îți scriu scrisori...