În viața asta

Pentru a supraviețui
poeții fac multe munci umile.
Și eu merg zilnic!
Când nu voi avea nimic de spus
voi termina deja de aranjat cuvintele,
răsărind din părul alb
ca trusă de prim ajutor.

Viața este ca un cerc.
Unde mă întorc, mă-ntorc.
Mă regăsesc mereu acolo.

Cu bogăția ca sursă de apă
care mă umflă din interior.
Dar dacă într-o zi primesc aripi
pot zbura din cerc,
unde stelele au stins lumina
ca să-ți odihnești tâmplele?

Știu, nu te-ai înțelege niciodată
cu un Dumnezeu care dă aripi.
Voi fi plecat deja pe Calea Lactee
să scriu un vis de milenii.
Nimic nu mă mai sperie din ce
am văzut prea multe în viață.
Se pare că repet aceleași propoziții,
iar și iar, care erau deja scrise.

Istoria este ciclică
și bogată în viață,
poate prea mult.
Și nu găsim filozofie
să o trăim mai bine
și să nu îmbătrânim.
Pentru că te doare foarte mult
până la oase,
dacă îmbătrânești rău.

Dar tinerii nu înțeleg asta
deşi, devin și ei bătrâni.
Până devin bătrâni şi plini de durere şi
abundentă în dezacord cu împrejurimile.
Și mă duc și eu...
Ce plictisitoare este viața asta!

*

Celui pre(a)_su(s)_pus
(Ipotezei supraevaluate)

Se așteaptă moartea poetului
ca hârşâitul coasei în iarbă.

Dar mai înainte îl urcă pe piedestal
ca apoi să-l omoare cu o tăietură din pix:

Hârşti! Şi totuși exişti, tu nu ai murit
ai coborât doar Golgota spre tine însuți.

*

Vouă, pizmuitori de suflet

Voi să nu mă chemați degrab-acasă
căci de va fi să viu, voi veni eu
într-un coșciug încleiat,
iar înăuntru cele oase...

Amar de voi, căci v-ați pripit
să-mi judecați menirea,
inchizitori de vrăjitoare,
când doar viersul mâhnit al ciocârliei
îmi aducea în suflet alinare.

Vă iert, dar nu vă uit.
Eu am ales mirarea!

*

Grădinile lunii iulie din oraș

Un cerc limitat de o însingurare
a albinei_regine, sim_patetică
unui legământ necesar de mutualitate,
succes și simptomatologie
a falimentului, înregistrat prin act notarial
și un circuit între clădirile orașului.

Această fierbere a asfaltului reflectă
ca vechea oglindă blestemată
din Muswell Hill, o lume de dincolo
verifică fiecare mișcare cu ochii săi,
sensibilitatea umbrelor și a sferelor de lumină,
capcane-bucăți ale unui film cu cheile casei.

*

Ceva poate ieşi dintr-un creion

În pântecele zilei, trezirile multiple
cu capul plin de gânduri răsucite
Scârțâitul unei uși pe unde intră, un moment
plictisitor și inedit cu o rafală de vânt.

Nu știu dacă azi va fi ca mâine, prezent,
am incertitudinea care privește atent
când demnitatea umană este sfâșiată
dintr-o nebunie cotidiană obișnuită.

Supărat am băut amarul până la fund,
ca să nu uit cine sunt și ce vreau să pătrund
din această viață de urcușuri
și repezi coborâșuri.

Ceva poate ieşi dintr-un creion,
ca un act de dragoste și pace în foileton.