Cartea de versuri a doamnei Marieta Coman, ESENȚE ÎN ECOURI, apărută recent la Editura clujeană ECOU TRANSILVAN, 2024, carte premiată la mai multe concursuri şi festivaluri din străinătate, este a doua carte de versuri a distinsei poete, despre care scriu în ultima vreme, după ŞOAPTE RĂTĂCITE-N VALURI, aceeaşi editură, 2022.
Spuneam atunci despre poemele doamnei Marieta Coman, cuprinse-n ŞOAPTE... , că acestea îşi au sensibilitatea lor aparte, o sensibilitate ce răzbate din melodicitatea lor deosebită, împletită cu pronunțate urme ale unui romantism târziu, poeme care ne îndeamnă la visare şi la meditație profundă.
Linia tematico-stilistico-meditativă trasată în ŞOAPTE... prinde contur şi se adânceşte şi mai mult acum, aici în ESENȚE ÎN ECOURI, metamorfozându-se artistic la nivelul spiritualului în nişte esențe tari care se propagă, atât pe orizontală, cât şi pe verticală, în ecouri concentrice "cumva printre cuvinte", zdrobindu-i neliniştile şi împletindu-i la modul colorat "norii" eroului liric.
"Cumva, printre cuvinte / parcă pasul duce către infinit / şi fiecare cărare călcată / de cuvânt / mă apropie mai mult / de o claritate / care îmi face sufletul / să zboare"(ARIPI ALBE). Nu este vorba despre un zbor oarecare, ci despre un zbor "... printre cuvinte /zbor cu aripi albe...", un zbor în care timpul îi este partener, scâncind a plâns şi a articulații scrâşnite "... când traversează anotimpuri, / când se aştern frunze galbene / din înmulțirea toamnelor / sau când renunță la visurile verzi din primăveri"(ZBOR).
Este foarte interesantă această combinație osmotico-spirituală dintre zborul printre cuvinte, cu "aripi albe", al eului poetic şi trecerea timpului, a clipelor, traversând anotimpuri, călcând fără jenă, normal, peste covorul frunzelor galbene al toamnei, renunțând la visurile verzi ale primăveri, zburând conceptual şi simțându-se ignorat, în timp ce eul poetic îşi vede de zborul său cognitiv, înălțându-se tot mai sus, complăcându-se-n dansul celest printre stele, renunțând total la libertatea iluziilor, departe de practica realităților cotidiene.
Pentru realizarea unui asemenea zbor în tandem cu timpul, sau izgonind timpul, este nevoie de curaj, de "...curajul de a fi tu însuți / cu ochii închiṣi în melodia lunii / cu paşii necalculați / în valsul nopții / cu piruetele nereuşite / dar perfect balansate pe dorințe"(STRĂLUCIND), zbor stelar spre stelele de sus, zbor a cărui menire este aceea de a "ne ține privirea sus / şi să strălucim liber ca ele, / să strălucim, chiar dacă / în jurul nostru / uneori e beznă"(STRĂLUCIND).
Eul poetic constată singur, pe parcursul zborului său prin viață, nimicnicia şi perfizenia acestui timp zălud, care-ṣi are legile lui obiective şi care se contractă sau se dilată neținând seama de subiectivismul nostru. "Părea că se scurse-o viață / fără a realiza nimic / părea că aşteptarea-i infinită, / părea că timpul s-a blocat / sau dintr-odată tot s-a irosit. / Părea că aşteptasem mult prea mult / ca să culeg în palme dramul de Nimic..."(DRAMUL DE... NIMIC).
Zborul liric al eului poetic prin viață, în contrapartidă cu timpul, capătă uneori nuanța roz a firii, visând în verde, prin gânduri confuze, aşteptând cu nerăbdare luna decembrie şi adormind ca un copil în aşteptarea Noului An, un somn curat şi nevinovat, un somn în alb, un somn amestecat cu ninsori domoale, dar şi cu viscole, totul la nivelul liricului, despicând poezia "...până când un vers / te va găsi / pierdut între cuvintele lui / poate uitat / poate neînțeles / poate consoană aşteptând / vocala alăturată care să-i dea sens... // Şi silabă cu silabă, / te voi transforma într-un / poem concis / lipsit de rimă, dar subtil / prins în gerunziu / şi succinct. / Vei fi *haiku* / pentru mine "(POEM CONCIS).
Diversitatea tematică a unui asemenea zbor simbolic al devenirii în timp şi prin timp continuă la nivelul sentimentului, al tăcerii şi al surâsului, acolo departe, în căutarea dorului sălbatic care răzbate din ecourile tardive ale seninului din sufletul eului poetic, într-una dintre viețile lui, suferind şi căutând un nou alfabet, un alfabet al înțelepciunii simțurilor pe paleta visurilor, format din nuanțe, ecouri, şoapte şi surâsuri, din zâmbete şi primăveri, toate acestea transformate-n poezie, într-o poezie care "...trece prin mine / trasând linii fine / ṣi portative / de iubiri / descătuşând dorințe / de şoapte / şi ecouri de esențe / parfumate. // Mă învăluie-n verdele / magiei primăveri eterne / şi a renaşterii mugurilor / sufleteşti / şi eu / mă alint în nuanțele poeziei"(NUANȚE... ECOURI... ŞOAPTE)
Poezia doamnei Marieta Coman din volumul de față, ESENȚE ÎN ECOURI, este continuatoarea celei din ŞOAPTE RĂTĂCITE-N VALURI, despre care vorbeam mai sus, fiind o poezie oarecum liminară pentru lirica poetei, îmi place să spun lucrul acesta, fiind sigur de faptul că frământările, trăirile şi cugetările eului liric încă nu s-au încheiat, ele vor continua prin noi momente de supremă încordare lirică, tinzând spre o poezie care, în intenția ei primordială, să bată cu fermitate la porțile necunoscutului sondând cu finețe şi cu mare dibăcie, acea lume dinăuntru a inimii profunde.
În ultimă instanță, neliniştile, frământările, trăirile şi căutările poetului, în acest volumul de versuri, sunt nişte aluzii intelectuale ale căutătorului avizat asupra cunoaşterii umane, ale unui Faust modern, care intră organic în țesătura poeziei, dându-i un suport cognitiv de valoare superioară.