suflete          Cartea de față, cartea doamnei Mariana Kiss, SUFLETE DESCĂTUŞATE, Editura eCREATOR din Baia Mare, Colecția POESIS, 2024 este a doua carte a domniei sale căreia îi scriu cronica literară, ea, cartea, fiind cartea cu numărul 13, dacă nu mă înşel, din şirul lung al cărților sale.
          Dacă în cartea cu numărul 12, intitulată ÎN MIEZUL GÂNDURILOR, Editura eCREATOR, Colecția POESIS, 2024, căreia i-am scris recent prefața, am încercat să pătrund în miezul gândurilor autoarei prin intermediul unei introspecții inverse, constatând cu surprindere faptul că eul poetic ne poartă el singur prin hățişul gândurilor sale, printr-o examinare introspectivă a propriilor gânduri, stări, trăiri şi frământări, refugiindu-se în poezie, scriindu-şi astfel propria elegie pe frunzele iminentei toamne, acum, în cartea care face obiectul discuției noastre, minunat intitulată SUFLETE DESCĂTUŞATE, poeta Mariana Kiss coboară cu destăinuirile sale, de la nivelul spiritului, al gândurilor, de la nivelul cerebral, la nivelul sufletului, la nivelul afectivului, la nivelul emoțional, descătuşându-se, eliberându-se, simțind nevoia stringentă a eliberării prin comunicare, prin exteriorizare, răstignită parcă undeva sus între cer şi pământ,

căutându-şi cu disperare identitatea şi-ncercând să-şi stabilească propriile coordonate, atât pe verticală, cât ṣi pe orizontală, prin nişte versuri strigătoare la cer şi la destin: " cine sunt eu / cine m-a uitat / printre ruinele destinului / cântându-mi un menuet / în locul cântecului de leagăn / cine mi-a pus la cap cuvântul / în locul perinei / din puful lebedelor pure / mânjind cu cerneala cerului / degetele ce încă nu ştiau / să țină condeiul / cine mi-a însămânțat / năluci în priviri / şi miresmele candidelor magnolii / în toiul anotimpurilor / cine sunt eu / atunci când caut iubirea / printre visele universului / cine sunt eu / cea răstignită / între cele două lumi / dimineața / şi călărind cai sălbatici / în şei care mă ard / noaptea / cine sunt"(RĂSTIGNITĂ ÎNTRE DOUĂ LUMI).
          Laitmotivul întrebărilor retorice "cine sunt eu", întrebări care sfâşie sufletul descătuşat al eului poetic curge la modul cavalcadic pe parcursul poemului sunând la nivelul ritmic la fel ca dangătul unui clopot al neuitării, care bate şi tot bate la porțile destinului, clopot al cărui ecou pierdut anunță un dor ce tace / cuprins de remuşcări / împovărat de gândul nescris / ascuns între anotimpuri / (...), ecou pierdut printre fluturii iernii, care "... şi-a găsit adăpost / în brațele unui murmur duios / de vioară"(ECOUL PIERDUT).
          Deschizându-şi sufletul, descătuşându-se şi eliberându-se prin spovedanie, aici, în poezie, prin versurile sale, la modul liric, alteregoul poetei ştie şi totuşi, nu ştie, multe sau aproape nimic, despre iubirea care i-a încătuşat cândva sufletul, iubire prezentă tematic şi-n acest volum, la fel ca un fir roşu, oferind liantul unității gândurilor şi frământărilor tematice ale eului poetic, aici în prezentul climat existențial, iubire despre care nu mai ṣtie mare lucru, "... nu ştiu / unde te-am mai întâlnit / poate la uşa zefirilor când frământam anotimpuri / poate între lacrimile zorilor / ori pe aleile brumate cu gânduri / nu ştiu / unde ți-am mai auzit glasul / poate pe umerii valurilor / strigându-mă / poate între frunzele arămii ce nu-şi găsesc locul / ori mi-ai şoptit iubirea într-un univers paralel / nu ştiu / unde ți-am mai văzut ochii / poate în oglinda cristalină a visului / poate în violetul / amurgului / ori tu mă priveşti prin perdeaua lunii în fiecare / noapte / nu ştiu"(NU ŞTIU).
          Onomatopeicul "nu ṣtiu", sintagmă prezentă frcvent în economia poemului, nu ne transmite ideea de incertitudine, aşa cum s-ar putea crede la prima lectură, ci din contră, ideea de veşnicie şi de tot cuprinzătoare a iubirii, acest menuet puternic şi înălțător omniprezent în tot şi-n toate, fără de care nimic nu există ṣi nu va putea exista, prezent aici pe pămănt, la modul real, palpabil, dar ṣi la modul oniric, prezent şi-n cele mai înalte sfere ale poeziei, în universuri paralele şi-n înaltul cerului, de unde  aruncă priviri iubitoare "... prin perdeaua lunii în fiecare / noapte"(NU ŞTIU).
          Deşi nu ştie, eul poetic simte că "nestematele sufletului tău", ale sufletului ființei iubite, chiar dacă aceasta nu mai este, trecând la cele veşnice, nu în neființă, pentru că sufletul nu moare niciodată, el ființează în alte dimensiuni, se odihnesc, ele, nestematele "... pe pergamente celesti / printre astre // litere izbucnesc / din sufletul meu / aşezându-se / în curcubeul / după amezii / ce încearcă / să zâmbească // se vor întâlni / în nopțile de Sânzâiene / când universul / îşi va despleti / visele / în sărutul păcătos / al ielelor"(SĂRUTUL PĂCĂTOS).
          Din sufletul descătuşat al poetei, prin cele 84 poeme prinse-ntre coperțile prezentei cărți, țâşnesc la modul neordonat, dar nu întâmplător, simțăminte, trăiri şi experiențe din cele mai deosebite ale eului poetic, răstignit acolo sus între două lumi, ascultând fără să-şi dea seama ecourile pierdute ale frământărilor divine sub masca fragilă a amuletei propriei iubiri, sub purpura cerului, trăind eternele vise, ascultând în împărăția amurgului ultimele şoapte, înainte ca umbra infinitului să pună stăpânire peste tot ṣi toate, făcându-l pe eul liric să se contopească-n lacrima lunii, cu singurul călător din visele ce încă tresar, călător ce-şi trimite ecourile gândurilor acasă, acolo unde este mereu leagănul sorții şi delirul sublim al absolutului, acolo unde poetul îşi încinge condeiul la marginea cuvintelor, acolo unde poetul se regăseşte pe sine, stabilindu-şi identitatea: "sunt doar un simplu om / care şi-a întâlnit muza / care-şi scrie gândurile / sunt doar un simplu om / cu bune şi cu rele / cu tristeți şi bucurii / cu visuri şi speranțe / sunt doar un simplu om / care suferă / care iubeşte / care greşeşte / de cele mai multe ori / care râde şi plânge / care cade în genunchi / şi se ridică / sunt doar un simplu om / în lumea asta mare"(SUNT).
          Da, sigur că da. Regăsindu-şi identitatea, eul poetic coboară cu picioarele pe pământ, este un fel de a spune, înfruntând furtuna albă, la poalele toamnei, acolo în drumul cuvintelor, în cerdacul visului, prins în veşnicul joc al destinului, încercând să atingă luna, visând la grădina edenă şi la adâncuri celesti, în timp ce secundele mor fără ca eul poetic să-şi dea seama, convins fiind de faptul că-n fond, şi la urma urmei, nu este altceva decât "... doar un gând răzleț / printre celelalte gânduri care te inundă // sunt doar un fulg de nea / printre ceilalți fulgi / ce se aşează pe sufletul tău / îi simt căldura"(FĂRĂ SĂ ŞTIU).
          Spuneam despre doamna Mariana Kiss, în prefața cărții anterioare, că este un poet autentic ṣi versat, ajuns la matutitate, şi care aspiră spre nemărginire, evitând deopotrivă mânuirea conceptelor reci ori a metaforelor sugestive, optând mai mult pe simbolistica versurilor, spațiind şi temporizându-şi visele, trăirile şi frămăntările într-o lume imperfecă, plină de întrebări cu şi fără răspunsuri, aici, într-un spațiu şi într-un timp oarecum bizare, adunate parcă într-un singur eu creator, receptiv şi lucid.
          Da. Sigur că da. Acum, după ce-am frunzărit cu creionul în mână conținutul prezentului volum, SUFLETE DESCĂTUŞATE, cazul în speță despre care facem vorbire în prezenta cronică, nu putem decât să ne bucurăm de faptul că cele spuse mai sus se adeveresc întru totul, ba mai mult, încă din volumul anterior, ÎN MIEZUL GÂNDURILOR, am observat, la doamna Mariana Kiss, o tendință a unei experiențe expresioniste, cu ceva urme romantice, tendință care, în volumul de față, SUFLETE DESCĂTUŞATE, se accentuează, dându-i ocazia poetei să încerce o detaşare de contingent, aproape infirmând pe undeva lumea exterioară, construindu-şi o lume a ei, plămădită din trăiri şi vise, acum, aici, în vuietul acestor vremi, o lume proprie a visului şi a visărilor sale, în care, poeta doreşte şi încearcă vădit, doritoare fiind, să pătrundă în universalul joc, palpând datele ultime ale pulsului existențial.
          Că a reuşit sau nu, important este că a încercat, dar eu, cronicarul, las la latitudinea dumneavoastră, a cititorilor, să hotărâți lucrul acesta, convins fiind că, dacă nu acum, în viitoarele volume pe care le aştept de la domnia sa, se va rezolva pe deplin acest deziderat, deoarece potențialul creator al doamnei Mariana Kiss este foarte mare.