Doctrina inerenței sufletului în muzică este de cea mai mare importanță în sistemul estetic al lui Platon, nu numai pentru faptul că după el, ea, muzica, rezolvă în mare parte problema unui etalon al gustului, ci şi fiindcă reprezintă temelia faimoasei şi îndelung dezvoltatei sale aplicări a ideilor estetice în educație, fie că dezmembrând muzica găsim în ea atributele unei dispoziții mentale, fie că ne îndreptăm în sens opus şi aplicăm modelul global al artelor muzicale la substanța maleabilă a sufletului unui copil.
          În primul caz, temperamentul moral, curajul, dreptatea sau înțelepciunea, reprezintă esența descoperită înăuntru. În al doilea caz, arta desfăşurată s-ar putea compara cu un sigiliu regesc care ar urma să fie întipărit în ceara spiritului.
          Platon şi-a reprezentat procesul de învățare la copii, ca ceva care implică o mult mai mare proporție de absorbire nemijlocită şi inconştientă a formei ṣi a deprinderii, şi mai puțin o achiziție conştientă de idei şi fapte, în sensul în care o percepem noi azi.

          Astfel, în programul educativ recomandat de el în STATUL şi-n LEGILE, filosoful se sprijină cu toată încrederea pe această posibilitate de asimilare inconştientă a gustului şi a deprinderilor, pe impresionalitatea unui spirit tânăr pus în prezența unei calități spirituale generale. "Imitațiile, începute încă din anii copilăriei şi continuate până târziu, se statornicesc sub formă de deprinderi şi devin (o adoua natură, n.n.) natură, în trup, în grai ṣi în cuget "(STATUL,III  395d. Vezi ARTE POETICE. ANTICHITATEA, ed.cit. p. 110), spune Platon, atrăgând aici atenția asupra modalității în care deprinderile exterioare ale unui comportament civilizat pot fi inculcate în mintea unui copil, întipărite prin repetare, dăinuind în felul acesta o viață întreagă.
          " Ritmul şi armonia se întâmplă în adâncul sufletului şi-l prind cu toată puterea"(Ibid. III, 401d.), adică, ne spune el, instruirea tineretului nu seamănă cu împachetarea unor încălțări într-o ladă, ci mai curând cu dusul animalelor la păscut, deoarece ea implică asimilarea de către copil a hranei vitale şi formative. Apoi trupul ṣi sufletul cresc în urma a ceea ce primesc ca hrană. "Nu se poate ca un om să nu crească după lucrurile pe care le gustă, bune sau rele, chiar de i-ar fi ruşine s-o recunoască"(LEGILE, II, 656). Platon exemplifică cele de mai sus, amintindu-ne cât de repede prind copiii accentul regional sau "cadența" unei limbi străine.
          În scopul educării gustului şi imaginației copiilor pe această cale naturală subconştientă, Platon trasează câteva interdicții stricte, drept prescripții la fel de stricte, conform cărora, jumătate din timpul şi atenția copiilor trebuie dedicată dansului, cântului şi ascultării miturilor populare.