miezul         Numele Marianei Kiss, deocamdată, nu-mi spune nimic. Sincer, nu o cunosc. Încerc să o cunosc trecând cu privirea şi cu creionul în mână peste cele 71 poeme ale sale, prinse între coperțile acestei minunate cărți, sugestiv intitulată, MIEZUL GÂNDURILOR, Editura eCREATOR din Baia Mare, Colecția POESIS, 2024, încercând să pătrund în miezul gândurilor autoarei prin intermediul unei introspecții inverse, dacă sintagma este fericită, constatând, nu cu surprindere, faptul că eul poetic ne poartă singur prin gândurile sale, dezvăluindu-ne la modul liric trăirile, frământările şi percepțiile sale, care nu sunt deloc puține, printr-o examinare introspectivă a propriilor gânduri, examinare făcută cu o anumită doză de pudoare, motiv pentru care, alteregoul poetului se refugiază-n poezie, aflând prin aceasta instrumentul propice al analizei propriilor gânduri, stări, trăiri si frământări: "m-am refugiat în poezie / unde am găsit metafora / balsam inimii să-mi fie / versul nopții a-l înviora / m-am refugiat în poezie / visul începu să prindă viață / tâmpla argintie s-o adie / în fiecare dimineață // m-am refugiat în poezie / mi-am deschis sufletul cerului / eliberând iubirea târzie / în cântecul menestrelului / m-am refugiat în poezie / într-o noapte de făurar / într-o iarnă străvezie / ce n-avea loc în calendar /(...)/ să-mi plâng dragostea pierdută..." (REFUGIU).


          Eul poetic îşi scrie astfel propria-i elegie, pe frunzele iminentei toamne, străpungând zarea cu ochii încețoşați ai dimineții, făcându-i-se un dor nebun de ființa iubită, pe care o aude silabisând cuvinte reci, provocatoare de durere, dorind cu disperare reapropierea acesteia, a ființei iubite: "aş vrea să te pot mângâia / aş vrea să pot lua mirajul iubirii / să ți-l aştern în sufletul plăpând / aş vrea să îți pot dărui / o pană din aripa măestriei /(...)/ aş vrea să pot dezlega / baierele zorilor / să te poată încânta / diamantina rouă /(...)/ aş vrea să alergăm desculți / prin vara gândurilor noastre / să ne scăldăm goi de prejudecăți / în lacul de la marginea ideilor / aş vrea să trăim clipa aceasta eternă / undeva aproape de paradis" (CLIPA ETERNĂ), vreri din care răzbate amarnic de tare, sentimentul de durere şi de dor, față de cel care nu mai este fizic lângă eul poetic, şi pe care-l doreşte cu dragoste şi cu disperare, dialogând la modul retoric cu imaginea amintirii lui: "bună dimineața iubitul meu / a mai trecut o noapte fără tine cum asta ştiu doar / eu şi Dumnezeu şi dragostea ce-mi curge prin / vene se crapă de ziuă în mijlocul cerului / lumina pune încet stăpânire pe el m-au trezit / versurile trubadurului şi sunetul viorii unui / menestrel te-am visat erai cu mine era sublim / eram undeva la mii de ani lumină cu broboada / visului versuri împletim iubirea noastră o / veşnicie o să țină" (BUNĂ DIMINEAȚA IUBITUL MEU).
          Practicarea tehnicii versului alb, fără rimă şi fără semne de punctuație, îi dă posibilitatea Mariei Kiss să-şi dea frâu liber imaginației, lăsând gândurile să zburde liber, fără oprelişti prin vastul câmp imaginar al minții şi al sufletului său, iar cititorului îi oferă ocazia participării la acest exercițiu imaginativ al gândurilor, implicându-se prin interpretări proprii, interpretări libere, neprinse-ntre canoanele ritmurilor şi ale rimelor.
          În felul acesta, totul devine natural, aproape posibil, iar eul poetic se conportă cât se poate de real, adresându-i-se din nou iubitului cu acel onomatopeic, de acum, "bună dimineața iubitul meu" şi cu dorința şi vrerea "...ca noua zi să fie la fel cu cea de ieri vreau / să-mi frămânți dorul în palme mereu să nu / mai pleci de lângă mine nicăieri / mângâie-mi şi astăzi străfundurile sufletului / nu mai lăsa aşteptarea să mă doară dă drumul la / toate culorile curcubeului peste tot maci roşii de / iubire să apară..." (BUNĂ DIMINEAȚA IUBITUL MEU), iar pentru ca totul să devină familial, pe cât se poate: "bună dimineața iubitul meu / te aştept cu o cafea cu aromă de extaz şi fericire / vom umple cu scrisul nostru pergamente mereu / vom umple altarele veşniciei cu multă poezie" (BUNĂ DIMINEAȚA IUBITUL MEU), vreri şi dorințe care în anumite situații extreme se vor mai putea înfăptui doar la nivelul poeziei, la nivelul liricului, loc în care Mariana Kiss reuşeşte să creeze imagini artistice pline de substanță poetică, veridice în neveridicitatea fenomenului trecut, apus şi consumat, din care au mai rămas doar ecourile în miezul gândurilor şi al trăirilor alteregoului poetic care nu-şi mai doreşte nimic altceva acum, decât să zburde prin poeni în nopțile de vară şi să zboare alături de licurici, luminând văzduhul, jucându-se cu elfii şi călărind inorogul alb de la marginea visului, după care, ieşind din atmosfera fabulosului, să coboare cu picioarele pe pământ: "...îmi doresc / să dansez la piciorul lunii / un blues cu tine / în cârciuma improvizată / la întretăierea / celor două anotimpuri / să bem ambrozie / din pocalele zeilor adormiti // îmi doresc să mă îmbăt de tine / când cocoṣul muntelui / îşi cheamă perechea / îmi doresc / să scriu cu litere de sudoare / pe trupul tău / iubirea trupului meu" (ÎN MIJLOCUL PĂCATULUI PĂMÂNTESC), toate acestea, în ceața unei dimineți, care ceață cade tăcută peste cele două singure adevăruri, El şi Ea, dezlănțuite în mijlocul păcatului pământesc.
          Periplul eului poetic prin miezul gândurilor continuă cu teme adiacente temei iubirii, făcând popas cu destinație precisă exact în miezul gândurilor: "m-am oprit lângă miezul gândurilor / am băut incertitudini / din găleata fântânii / cu ciutura lăsată / peste crângul înțepenit / între două secunde / mi-am zidit versul / în poalele nopții..." (MIEZUL GĂNDURILOR), plecând apoi spre zări necunoscute, cu buzunarele inimii goale, încheiată doar la "nasturii viselor", desculță, prin roua dimineții "adunată la glezna piciorului", trezindu-se fără să ştie cum şi când, din nou în poezie, singurul reper palpabil la nivelul esteticului, al sufletului şi al minții, moment în care "...versul s-a eliberat / mi-a ieşit din nou în cale / învelindu-mă / íntr-o pânză fină / țesută din litere şi cuvinte / ce-mi mângâiau sufletul ostenit" (MIEZUL GÂNDURILOR), în timp ce din colțul lunii noi, eul poetic, folosindu-se de "condeiul celest", inspirat şi grăbit, începe să scrie versuri neşlefuite, concomitent cu momentul magic în care "cocoşul muntelui / îşi cheamă perechea" (MIEZUL GÂNDURILOR).
          Chiar dacă spuneam la început că n-o cunosc pe Mariana Kiss, şi că încerc să o cunosc prin versurile sale, iată că-mi sare în ajutor Facebook-ul care mă anunță că poeta s-a născut în oraşul Curtici şi în prezent este pensionară.
          Este membru al Ligii Scriitorilor din România şi fondatoare a Cenaclului Internațional Artistic VERSUL CELEST şi a Cenaclului Internațional Artistic UMBRA GÂNDULUI.
          A publicat în reviste şi-n antologii, în enciclopedii, grupuri şi-n bloguri internaționale, primind multe şi variate premii şi distincții.
          Mariana Kiss nu este începătoare în ale scrisului, volumul de față adăugându-se altor volume publicate între anii 2020 - 2022: GLASUL CELOR MICI; PENTRU O CLIPĂ; ROUA DINTRE AZALEE (Editura GUTENBERG UNIVERSUM, 2020), O IUBIRE PIERDUTĂ ÎN TOAMNĂ; AMAZOANA CERULUI; ALTARUL SUFLETULUI TĂU; PETALELE ORELOR CE PLÂNG; POETE, SCRIE PE INIMA MEA; DOAR GÂNDURI (proză scurtă), (Editura CONTRASTE CULTURALE, 2021- 2022), HIMERELE DESTINULUI (roman), (Editura CERVANTES, 2023).
          Reîntorcându-ne la MIEZUL GÂNDURILOR, carte care face obiectul discuției noastre, constatăm faptul că această călătorie tip autoinvestigație a eului liric prin miezul propriilor gânduri continuă cu plecări şi reveniri din şi la cuibul său, aproape de crucea sufletului, la matca cerului, prin diamantine elegii într-o carte nescrisă încă, în nebunia amestecului dimineții cu decorul iubirii prin anotimpuri rebele, mângâind coapsa timpului ṣi răsfoind filele primăverii virgine cu ploi şi iubire eternă, ridicând în slăvi femeia specială prin litere la fel de virgine, prin arsbescuri şi piruete dumnezeieşti, şi aşa mai departe, constatând cu satisfacție faptul că iubirea nu moare, ci doar "...se retrage în raiul ei / să se odihnească un pic / să-şi pună aripi de îngeri / şi coroniță din stele / să-şi spele obrajii cu parfumul lor / ca să poată străluci / când se aşează în inima ta" (IUBIREA NU MOARE), sau se retrage în deşert, călărind pe cai arabi şi înfruntând furtuni de nisipuri, aşezându-se pe cea mai înaltă dună, cântându-i singurului "... trandafir / răsărit din soare / melodiile divinității" (IUBIREA NU MOARE), un trandafir ce poate fi primit în dar, şi care nu se va ofili niciodată.
          Cartea de față, MIEZUL GÂNDURILOR, vine şi ne certifică faptul că doamna Mariana Kiss, autoarea ei, este un poet autentic şi versat, ajuns la maturitate, care aspiră spre nemărginire, evitând deopotrivă mânuirea conceptelor reci ori a metaforelor sugestive, optând mai mult pe simbolistica versurilor, în locul folosirii mijloacelor curente ale poeziei, spaţiind şi temporalizând visurile sale, trăirile şi frământările sale în timp şi-n spațiu, într-o lume deloc perfectă, plină de durere şi dor, de întrebări cu şi fără răspunsuri, întrebări deloc bizare, acum, aici, într-un timp şi-un spațiu obiectiv, care timp şi spaţiu se adună parcă într-un singur eu receptiv şi lucid.