Cioplesc cu dalta-n litere de-aramă
Cioplesc cu dalta-n litere de-aramă,
Sperând să-naintez mai mult de-un cot
În trupul cald al verbului, să-not
Spre locul unde seva lui mă cheamă.
Înjgheb umil un soi de Barbă-Cot,
Ce tropăie mărunt în caligramă;
Un pui de cerb, rebel, se bagă-n seamă
Şi-n dreapta lui răsare un… enot.
Cu pensula din slove, fac retuşuri,
Mânat de râvna lui Apollinaire;
Extrag şi raze boante din gheţuşuri –
Sar aşchii-n ploi în jocul auster.
Smulg din cuvânt chiar două-trei arcuşuri;
Pe coala surdă versu-i grănicer.
Cu traista-n băţ am pribegit prin lume
Cu traista-n băţ am pribegit prin lume,
La timp pierdut am stat voios la rând,
Perfecta rimă-n juru-mi căutând –
Un pact cu muza aptă să mă-ndrume.
Mi-a oferit doar un contract plăpând –
Un biet sonet şi câteva volume,
Zicând că are dreptul să prezume
Că spleenul mă va cotropi curând.
Aceste exprimări „vaticinante”
S-au dovedit a nu avea temei –
Mă paşte chinu-a două variante:
Mă prăbuşesc artistic pe polei
Ori mă arunc în zbor de parapante?
Ca un buimac mă-mpiedic de trohei.
La sărbătoarea scrierilor seci
La sărbătoarea scrierilor seci
(A vrăbiilor ce se cred egrete),
Aperitiv de inimi incomplete
E-acum servit în coarne de berbeci.
Sărbătoriţii vin agale-n cete –
Li-i greu talentul. Dai să te apleci
De admirare; úmil îi petreci
(Un bob de har e-un munte prin lunete).
La supa de vocale jupuite
Se-nghesuie flămânzii de cuvinte –
Se-nfulecă haotic şi se-nghite
Ce-ar trebui să izvorască-n minte;
Pe lista de creaţii „erudite”
E doar un vid gigantic şi fierbinte.
Sunt doctor de suflet…
Sunt doctor de suflet, n-am diplome, bani,
Cu verbul în priză asist operaţii;
Nu-mi trebuie mită, atenţii, ovaţii,
Tratez (in)amicii, îi vindec pe fani.
În iureşul tastei prestez inovaţii,
Pizmaşii-i dărâm şi-i înalţ pe profani,
Îi scutur pe inşii de inimi orfani,
Alung doritorii şi-atrag nechemaţii.
Mi-ascut bisturiul în colţii de lup
Ai celor ce muşcă din trupul de frate;
Mă-nfrupt lăcomos din al verbului stup,
Amestec în miere poverile toate.
Vulcanii de slove din mine erup –
Mă-mpresură magmă de „paişpe” carate.
Păianjenul iubirii te-a-ncolţit
Păianjenul iubirii te-a-ncolţit:
Te simţi în pânza-i searbădă insectă –
O pradă cu ursita circumspectă,
Ivită-ntr-un moment nepotrivit.
Ca membră în a fraierilor sectă,
Fortuna pare că te-a părăsit.
Te-nvârţi pe loc în cercul otrăvit,
Primind în plex cu sete o directă.
Nevolnica de fire te îngroapă –
Sub maldărul de urlet e tăcere;
Din tine deziluzia se-adapă,
În roua de pe vis se-adună fiere.
În mlaştină ajungi plutind pe apă –
Vulcanu-ţi e un sloi în decădere.
Divina poezie
Cu paşi timizi, din zâmbetul celest,
Coboară diafana poezie,
Cu-alaiul ei de flori şi fantezie,
Tivită pe un colţ de palimpsest.
Setată pe suspin şi reverie,
Din pisc de nour face-un simplu gest –
Coteşte-ndemânatică spre est
Şi cade-n cupa mea cu abulie.
Când zaci în carapacea de regrete,
Sub gândul jilav care te-ncovoaie,
Şi creşte-n tine, magic, un „burete”,
Ce-absoarbe-n grabă ceţuri şi noroaie,
Aştepţi cu râvnă verbul să te-mbete;
Din slavă, iambii se deşiră-n ploaie.
Bătrâna pană nu mai e la modă
Bătrâna pană nu mai e la modă –
Slăbită, cocârjată, s-a retras,
Căci lebăda, aflată în impas,
Considera cerneala incomodă.
Consoanele, oprite la taifas,
Se-nghesuie pe tasta cea comodă,
Să prindă-un loc la strania metodă,
Ce greu imprimă sufletului glas.
Când muzele se-ncaieră-n tabletă
Şi parcă-ţi vezi trecutu-n hologramă,
Mai faci la monitor o piruetă,
Sperând ca verbul să te bage-n seamă,
Te pierzi de tot pe magica planetă;
Auzi morfeme sângerând de teamă.
Singurătăţi transparente
Singurătatea mea e transparentă –
E o fereastră-n care mă privesc,
Unde-mi rânjeşte-un personaj grotesc
Ori unde umbra-mi lasă o amprentă.
Singurătatea ta e-un vid “firesc”,
Când nepăsarea mârâie, latentă.
Se-ntoarce spleenul, leneş, în placentă;
Din gânduri sterpe, aşchii răbufnesc.
Singurătatea noastră-i purgatoriu,
E-o temniţă cu rol de cal troian;
Ne scrie timpul un rechizitoriu,
Suntem sorbiţi în hăul subteran.
S-a desfi’nţat Edenul provizoriu;
În aşteptări se stinge un vulcan.