„Poezia nu este într-o limbă anume/ ci într-un suflet anume/ Fără de nume” („Ars poetica” de Nichita Stănescu).

Nichita Stănescu, în „Ars Poetica”, oferă o definiție esențializată a poeziei. Această viziune rezonează profund cu esența volumului „Trăirile și frământările POETULUI” de Valentin Lupea, publicat la editura eCreator din Baia Mare, în 2024. Poezia este un mijloc de comunicare lingvistică, şi o manifestare a sufletului, un spațiu al introspecției și al revelației interioare.
Atât Nichita Stănescu, cât și Domnul Valentin Lupea tratează poezia ca pe un vehicul al sufletului, capabil să doboare limitele limbajului și să capteze miezul ființei. Domnul Profesor Lupea explorează sensul existenței și relația dintre materie și conștiință, meditând asupra întrebărilor fundamentale ale vieții: „Sensul existenței va reprezenta el oare / o provocare finală și-un motiv / al disensiunii între semeni, / pentru că nu fiecare vede în viață / același sens?” (Sens şi consens). În aceeași manieră, Nichita subliniază că poezia nu este constrânsă de limbajul material, ci este o expresie pură a sufletului.

Metafizica, prezentă în operele ambilor poeți, relevă dorința de a explora realități paralele și multiversuri. Domnul Lupea meditează asupra limitelor realității și asupra rolului poeziei în depășirea acestor limite: „Aș vrea, apoi, să cred / că astfel de limite, / împreunate fiind, / vor naște-n mine / iluzia nemărginirii / și-a ieșirii din holograf, / dar și-ntrebarea, / dacă Universul este real / și limitat, / sau este Multivers / și tridimensionat?”(Vers şi multivers). Nichita, prin afirmația sa, sugerează că poezia transcende realitatea palpabilă și devine un liant între suflete.
Ambii poeți sondează adâncimile sufletului, confruntându-se cu fricile, regretele și anxietățile. În „De vorbă cu mine însumi”, Domnul Lupea redă un dialog intim cu sine însuși, meditând asupra trecerii timpului și a vieții efemere: „Trec caravanele anilor în șir, / trec amintirile mele-n delir, / totul se duce ca și când n-a fost, / lăsându-mă sărac și fără niciun rost.”. Această investigație arată o luptă interioară similară cu cea descrisă de Nichita Stănescu, unde poezia devine un refugiu și un mijloc de explorare a sinelui.
Stilul lui Valentin Lupea, caracterizat de un limbaj bogat și imagini poetice complexe, se aliniază cu definiția poeziei propuse de Nichita Stănescu. Poezia Domnului Lupea nu se limitează la cuvinte, ci cercetează adâncimile existenței umane și ale sufletului, în concordanță cu viziunea stănesciană.
 „Trăirile și frământările POETULUI” de Valentin Lupea și „Ars Poetica” de Nichita Stănescu împărtășesc o viziune comună asupra poeziei ca fiind o manifestare a sufletului, un mijloc de descoperire a existenței și a sinelui. Domnul Lupea, în acord cu Nichita, reușește să depășească limitele lingvistice și să creeze o operă unică, invitând cititorul să participe la căutarea sensului și a înțelegerii, într-o lume plină de întrebări și incertitudini. Astfel, poezia devine o punte între suflete, un „fără de nume” care exprimă esența umană într-un mod universal și etern.
Poetul Valentin Lupea, în volumul său „Trăirile și frământările POETULUI”, se dovedește a fi un virtuoz al autoexaminării poetice, împletind cu rafinament teme filosofice, metafizice și psihanalitice într-o simfonie lirică de o profunzime tulburătoare. Opera sa este o călătorie inițiatică prin labirintul sufletului uman, un dialog perpetuu cu propriile trăiri și frământări, oferind cititorului un caleidoscop de emoții și reflecții asupra condiției umane.
Domnul Lupea navighează prin abisurile căutării sensului vieții, o interogație filosofică perenă care a captivat mințile marilor gânditori de-a lungul timpului. Poezia sa este saturată de meditații asupra esenței existenței, a efemerității temporale și a inevitabilității morții. Poetul explorează cu măiestrie relația dintre concret și abstract, propunând o viziune gnoseologică asupra lumii: „Căutarea sensului vieții,/ al rostului nostru pe pământ,/ a generat, de generații,/ speculații vii şi meditații,/  cu nuanțe vechi, de iz filosofic,” (Sub semnul căutării).
În poemul „Credem ce vedem, ori vedem ce credem?”, Valentin Lupea abordează tema percepției și a realității, explorând complexitatea și subiectivitatea modului în care oamenii înțeleg lumea din jurul lor.
În acest poem, eul liric reflectă asupra naturii percepției și a realității, subliniind că realitatea poate fi o construcție a minții noastre, influențată de simțuri și rațiune. Această meditație filosofică este în linie cu ideile propuse de marii gânditori despre natura subiectivă a percepției și despre posibilitatea ca realitatea să fie mult mai fluidă și schimbătoare decât pare.
Poetul Lupea explorează limitele conștientizării umane și natura iluzorie a realității. El sugerează că simțurile noastre pot fi înșelătoare și că ceea ce percepem ca realitate poate fi de fapt o iluzie creată de mintea noastră: „că existența și realitatea nu sunt concepte fixe, / iar tot ceea ce rațiunea percepe și cunoaște / în pas alert și sigur, forțată de viață, / ar fi niște construcții ale minții noastre.” Această abordare metafizică pune sub semnul întrebării natura obiectivă a realității și ne invită să contemplăm posibilitatea unor realități alternative.
Poemul sugerează o analiză detaliată a modului în care viziunile noastre sunt formate și influențate de inconștient. Domnul Lupea propune ideea că intuiția și simțurile noastre nu sunt întotdeauna de încredere, ci sunt mediate de procese psihice complexe, reflectând astfel anxietățile și incertitudinile noastre interioare.
Stilul Profesorului Lupea, caracterizat printr-un limbaj bogat și imagini poetice subtile, reușește să capteze complexitatea emoțiilor umane și să le exprime într-un mod care rezonează armonios cu cititorul. Poemul „Credem ce vedem, ori vedem ce credem?” este un exemplu clar al capacității sale de a explora teme filosofice și ezoterice într-o manieră care invită cititorul la studiu și contemplare.
Valentin Lupea reușește să creeze o operă care captează splendoarea poetică a limbajului, și provoacă cititorul să se angajeze într-o reflecție amplă asupra propriei sale aprecieri și realități.
Stilul Domnului Lupea este definit de un limbaj luxuriant și expresiv, îmbogățit cu imagini poetice și simboluri subtile. Utilizarea frecventă a metaforelor și simbolurilor creează un text dens, care cere o lectură atentă și o interpretare amănunțită. Poetul reușește să captureze complexitatea emoțiilor umane și să le exprime într-un mod care rezonează sensibil cu cititorul.
În concluzie, „Trăirile și frământările POETULUI” este o operă compactă și complexă, care îmbină elemente diversificate într-o manieră armonioasă și temeinică. Domnul Valentin Lupea ne oferă o privire intimă în sufletul său, invitându-ne să participăm la căutarea sa de sens și înțelegere într-o lume plină de întrebări și incertitudini. Această carte este o lectură esențială pentru cei care caută grația cuvântului poetic, profunzimea gândului filosofic și emoția autentică.