Vorbeam în MARGINALIILE anterioare despre faptul că după opinia lui Platon, dreptul poetului de a se numi artist stătea în picioare, sau cădea, în funcție de rezultatul competiției sale cu un artist autentic.
          În această competiție,  poetul a eşuat, la modul general, pentru că nu s-a putut dovedi a fi un înțelept în sensul tiparului complet pe care îl impunea Platon, iar în acest eşec al său, poetul a luat cu el pe o treaptă inferioară şi pe alți "meşteşugari" care practicau asemenea îndeletniciri similare de imitație necritică.
          Era imposibil ca Platon să nu alăture acestui grup de creatori a căror competență o punea la încercare, şi pe cei care erau duşmanii înnăscuți ai eroului său, Socrate, în calitatea acestora de profesori de înțelepciune, adică, pe sofişti, deoarece, sofiştii au produs o imitație superficială a artei veritabile a justiției şi a înțelepciunii.
          Între sofişti şi Euripide exista o înrudire foarte strânsă, în sensul că doctrina sofistă  care făcea din rațiune sluga dorințelor şi patimilor, nu era niciunde mai bine ilustrată decât în piesele lui Euripide. "Cnoaṣtem binele şi-l recunoaştem, dar nu suntem în stare să-i rămânem credincioşi", spune Fedra (Hipolit, 380 şi următoarele. Referirile la sofistică populează piesa).

          La fel ca şi sofistul Antifon, doica Fedrei apelează la legile naturii în sensul că acestea sunt mai vechi şi mai puternice decât legea şi rațiunea omenească (Ibid., 459 şi următoarele).
          Platon se arată şi el interesat de similitutdinea dintre sofistică şi noua tehnică a umbrei în pictură.
          Astfel, discutând despre părerea sofistului că a părea drept este mai bine decat a fi drept: "Dacă sunt nedrept şi reuşesc să-mi făuresc o reputație de dreptate, mi se făgăduieşte o viață zeiască", Platon face o aluzie directă la stilul noilor pictori, sugerând faptul că dacă aceştia vor să-i urmeze pe sofişti, vor trebui să tragă în jurul lor o umbră de virtute ca să dea față şi aspect casei lor, operei lor.
          În spatele acestei false fațade construită în noua manieră autarhică, ei vor târî asupra lor vulpea vicleană, spune Platon în STATUL, II, 365c.
          Drept urmare a caracterului filosofic al concepției lui Platon despre arta regească, sofiştii, care se pretindeau a fi profesori de filosofie, construiau pentru ei paradigma unui soi de mimetism filosofic.
          Înafară de aceştia, mai erau şi alte grupuri pe care Platon le punea din când în când, din rațiuni similare, în aceeaşi categorie.
          Bunăoară, retorii care simulau arta vorbirii temeinice; bucătarii, care maimuțăresc arta hrănirii; costumatorii şi croitorii care fac acelaşi lucrul cu arta dichisiri trupului, toți sunt evident frați cu interpreții rolurilor dramatice, cu pictorii realişti şi cu argumentatorii sofişti (GORGIAS,  464-466, FEDRA, 261d-268), pentru că toți produc o aparență exterioară plăcută prin copierea automată a formei exterioare nude a unui adevăr, ideal sau obiect.