Nume mic

Ana e un nume mic, ascuns timid in lumea mare,
Un nume mic ce nu-şi găseşte a inimiii cărare.
Poartă cu sine adesea poveste tivită-n  mirări...
Nimic de astăzi  nu mai este, rămâne totul ieri.
Doar numele rămâne nume, cu ierni şi primăveri,
Și- aşează lume peste lume, poveşti cu glas de seri.

 Numai atunci

Nu mi-a fost greu când desculţă
 în iarba copilăriei
tălpile mele se modelau în lut
pe drumuri  croite de alţii.
Nu mi-a fost greu nici când visam
 să iubesc simplu şi curat
cu ochii tinereţii, până dincolo
 de sfertul acela de zare.
Nu mi-a fost greu, numai trist şi adânc,
 atunci când ceasurile adunau
neputinţa părinţilor în cupe de lut
 clădind amare ziduri acolo, înspre lume.
Mi-a fost adânc, şi mult, şi trist
când fratele meu învăţa să moară
îmbrăcat în aspra singurătate...
Mă îmbrăţişez cu aduceri  aminte
şi mă clatin în iubire dar nu mă prăbuşesc.
Numai atunci mi-a fost ruşine
când un chip cioplit m-a luat de mână
declarându-mi iubirea, străinul...
 
 
Simpla povară

Când va veni vremea să zburăm
Cum vom duce povara lumii?
Să luăm din multul pământului
Numai  o rază de soare
În buzunarul inimii,
O lacrimă din leagănul copilăriei,
Seninul timpului tânăr,
Odihnit în ochii bunicilor
Cuminţi de împăcare,
Și toate vor fi la locul lor
Când liberi vom zbura
Cu simpla povară a iubirii.

 
Din mine, parte...

 Un ochi îmi râde, unul plânge,
Un ochi e vara, altul ninge,
Din mine, parte, e pustiu,
Din altă parte, nu mă ştiu.
 
Din mine, parte, e departe,
O altă parte, nu se poate
Copilări prin dor, când nu-i.
Rămâne aşa... a nimănui.

Nici să adun, să scad, nu pot,
Aproape mi-s, departe-n tot.
De-aș sti alege, aș culege
Iubirea dintr-a vieţii lege.

Zvon de judecată

În tine e partea senină din mine,
de care mi-era dor din anii tinereţii.
În tine e partea aceea înverşunată
din tot ce cu mirare n-am mai ştiut să fiu.
În tine, totul, azi, e ceva străin de mine,
Ceva cu nu cunosc, adăugat de zi cu zi...
O iubire nedesluşită cu zvon de judecată.
Nu te cunosc , dragul meu, decât  de departe.
De aproape, mă loveşti, şi mâna nu-ţi aparţine...



Poruncă

Pictează-te! mi-a şoptit într-o zi cerul
și seninul mi-a coborât în priviri,
oglindindu-mi  primăvara!

Pictează-te! mi-a spus într-o  pământul
și primul nor mi-a umbrit faţa,
vestind vara renunţării.

Pictează-te! mi-a poruncit într-o zi fiul
Și m-am ascuns după tăceri...
Apoi a venit toamna,
și mi-am văzut chipul...


 Fără aripi...                      

În greutatea umerilor port rugăciunea
când gându-mi frământă pâinea zilei...
Fără să cad în păcat, oare,
mă judec prin judecăţile celorlalţi?
Fără să ştiu care e străinul din mine,
mă recunosc în ochii altora,
 mică, ascunsă între bine şi rău.

Nu mai pot să zbor!...
 În umerii mei rugăciunea tace.
Aripile s-au retras înăuntru,
Am rămas să respir doar, cu ele.


Întoarcere

Frânt în geana lunii picură argint,
S-a închis fereatra propriului gând,
În banal se scaldă sfletu-mi pustiu,
Îmi alung iubirea, să nu ma mai știu...
Dezacord vioara sufletului trist
Rămân fără cântec, anonim artist.


 Simplu

Cât de simplu se poate trăi?
Să pui pe masă o pâine,
într-un ulcior de pământ apa izvorului
și-n casa ta icoana cu firul de busuioc
 sus la grindă...apoi să rostești ușor:
 Acesta sunt eu! Simplu...
 Ca tine, Doamne!


Rotiri

Ochii verzi sunt aiuriți de toamnă
Timpul se răstoarna-n frunze de aramă...

Cum aș lua timpul să-l intorc în stea
Verdele din frunze în privirea mea?

Cum aș lua toamna s-o transform în dor
Lacrima din lume, apă de izvor?

O rotire, Oare, toate pleacă-nspre rotiri?
Rodirile toate vin spre înfloriri?


Să caut lumina

Singură-n odaia caldă dar străină
Rătăcesc prin vise, oază de lumină.
Mă-ntunec și strig, nimeni nu m-aude,
Mi-a rămas chemarea în palmele ude...
Frâng în palme noaptea, eu cred în lumină
Vindec tulburarea-n raza de lumină.
Plâng cu ploaia-n arbori, mă lovește clipa...
Să caut lumina, nu-mi găsec aripa...


 Miracol târziu

Când s-a cumințit verdele ochilor mei
Te-am regăsit și joc, și dor, și umbră...
 Nu mai știam nimic din joc, când dor
Din noi găseam timidă, simplă urmă.

Când arama din codri a căzut în genunchi
Eu plângeam dupa joicul și dorul de lume,
Abia mă lămurisem că jocul eram eu
Iar tu erai dorul ascuns între umbre.

Când frânt din arcul ploii a picurat o stea
Și-a argintat privirea de dincolo de vise
Ne regăseam Miracol închis în arc de dor
Nemaiștiind de urme nepermise.


Portrete

A scris cerul nopții în inima mea
Cuvântul din cifra iubirii în formă de stea.

Au despletit sălciile mâinile mele
Acoperindu-ți ochii cu licăriri de stele.

Am vrut  să-ți pun în suflet cu patimă un dor
Din cântecul de leagăn, o șoaptă de izvor

Și troate ca un simplu joc, înscris în semnul unui loc
Un simplu joc din Jocul Mare ce n-are vârste și hotare,
Ne-a-nlănțuit c-am îndrăznit și-a pus în toate infinit,


               
  Fidelitatea doar...

Atîtea poeme mi-a dat dimineața asta,
fără să răzbesc să le prind...
Așa mi-am limpezit nostlgic un cuvânt
într-un gând și-am prins doar
fidelitatea albului în verde...

Era mesteacănul despletit
de multele ploi
pentru pierderi din vreme.


Poveste la cruce

La crucea din sat stau poveștile noastre
Cu risipiri de zori în zările albastre.
Ne cheamă depărtarea în zări de-atîtea ori,
De mână cu strămoșii stăm să culegem flori...
Ne-ntoarcem iar în sat, ne-ntâmpin-o poveste
Rămânem la răspântii, dar crucea unde este?
Ne-ntoarcem iar în sat să căutăm poveste,
Ne-ntâmpină căsuța cu lacrimi la ferestre,
Părinții au plecat spre lumi demult știute,
În  lacrimi a rămas sărutul de pe frunte
Și biecuvântarea ce-atât de mult s-a spus
Rămâne o poveste care demult s-a dus...


 Ploaie

Din cînd în cînd
cerul coboară pe pământ.
Într-un mic ochi de apă,
 un ram. O alta legănare,
un nor, o alta destrămare,
pământ, o altă intrupare!
Acolo, o lume cu ochi de copil
înflorește adânc spre ctitorii de stele
Un cer...
Timpul învață rugăciunea
dimineților din apă cu mine...
Așa nu mai știu dacă m-am rugat
Sau am cerut, dacă am crezut
de când m-am născut
în oglindiri, in destrămări,
în coborâri, în înălțări
și în rostirea din tăceri.