Câmpina a avut o istorie aparte în al Doilea Război Mondial și de aceea am considerat că e bine să aduc în fața cititorilor informații mai puțin cunoscute. Frontul era departe pentru câmpineni, iar viața socială și cea culturală se desfășura aproape ca înainte de război.
Afectată de conflagraţia mondială, moda a căutat soluţii de supravieţuire. În 1941, acestea au fost găsite nu în croieli inedite ale hainelor, ci în combinaţii de materiale diferite, de care nu era nevoie pe front.
Creaţiile vestimentare din primăvara lui 1941 nu diferă deloc de cele din 1940, ci păstrează aceeaşi linie. Câmpinencele au fost în pas cu moda, ținând cont că războiul era ceva îndepărtat. Rochiile sunt scurte şi largi, au cute sau pliuri şi talia foarte bine marcată. Buzunarele abundă la orice tip de rochie. Jachetele şi taioarele sunt lungi, cambrate pe talie şi încheiate în faţă cu nasturi. Fusta de la taior este dreaptă, aproape strâmtă sau foarte puţin evazată. Se poartă jachetele în culori vii – roz ridiche, verde bob de mazăre sau galben lămâie – care să înveselească rochiile din anul precedent. Pardesiele rămân identice cu cele din perioada anterioară: lungi, fără guler şi, adesea, din stofă ecosez, prinse uneori în cordoane pe talie.
Dacă în materie de haine schimbările sunt aproape inexistente, nu acelaşi lucru se poate spune despre accesoriile anului 1941. Poşete, pantofi, eşarfe, voalete, toate sunt create cu ingeniozitate din materiale refolosite sau neobişnuite.
Pentru românce, azimutul în materie de modă era Viena. Femeile sunt îndemnate prin revistele de modă să fie elegante chiar dacă e război – şi privaţiunile nu lipsesc – şi sunt învăţate cum să valorifice vechile ţinute astfel încât să pară noi.
Îmbrăcămintea „ca de război” devine o tendinţă. Cum lâna se folosea pentru păturile militarilor, creatorii o reciclează pe cea existentă sau o înlocuiesc cu fibre sintetice precum vâscoza.
Moda feminină a anilor ’40 a fost reprezentată de rochii lungi până la genunchi, cu umeri căptușiți. Hainele sport au fost mai mult purtate de femei, astfel creând o garderobă mai diversificată. Moda anilor ’40 a avut și accesorii create acasă și buclele elaborate le permiteau femeilor să își evidențieze flerul fără prea mare cheltuială. Pălăriile, mai ales, create din materiale reciclate, au avut întâietate.
Siluetele erau sobre, dar chiar și în costume sau salopete de lucru, buclele și rujul luminos le păstra femeilor un look feminin. Jachetele scurte au devenit populare, îngustând șoldurile și evidențiind o talie frumoasă. Moda anilor ’40 a fost marcată de haine simple și practice, dar femeile reușeau să arate atrăgătoare chiar și în cele mai dure zile ale războiului.
Părul și machiajul au jucat un rol important în imaginea femeilor. Acestea foloseau rujul și pudra de față. Machiajul era foarte curat, pal. Forma sprâncenelor aranjată primea culori de cărbune, la fel și linia genelor.
Femeile își purtau părul scurt și până la umeri. Moda anilor ’40 includea bucle prinse în agrafe, peste care purtau eșarfe la serviciu. Zahărul și apa erau produsele pe care le foloseau pentru așezarea părului. Coafurile moderne includeau bucle înalte, cu volum.
Parfumeria „Rozelor” era cea mai căutată, bine aprovizionată din Câmpina, situată la parterul Casei Poporului. „Pe lângă săpunuri fie Roger Gallet și parfumuri franțuzești Coty, găseai acolo un foarte larg – pentru vremea aceea – sortiment de paste de dinți, începând cu Chlorodont, Kalodont și unele cu un renume mai mic, creme de corp Nivea și englezești. Rimel și pudre Coty și un praf de spălat dinții, cu numele Botot. Dar cea mai bună era apa de gură Odol...”
Direcția modei masculine din acea perioadă tindea spre o eleganță relaxată, oferită de purtarea costumelor care nu se diferențiau prea mult în ceea ce privește culoarea și croiala. Însă principala carateristică a acestei mode a derivat tocmai din acest aspect, și anume extravaganța detaliilor, care aveau rolul de a exprima personalitatea purtătorului și de a conferi un aspect original în contextul simplității și uniformizării cu care erau create costumele bărbătești.
Câmpinenii câștigau bine și se îmbrăcau elegant. „Anii ’40 au fost anii de glorie ai Croitoriei lui Țiței.” Croitorul Țiței devenise celebru printre clientelă datorită calității articolelor de îmbrăcăminte pe care le realiza, dar și pentru respectul acordat clienților săi. Magazinul de postăvărie era dispus pe strada Carol, la nr. 65, în apropierea Casei Poporului. Înainte vreme, în locul croitoriei se afla parfumeria „Rozelor”, la parterul Casei Poporului. Atelierul de croitorie (compus dintr-o încăpere de 5 x 4 metri și un mic dormitor) se găsea la etajul clădirii. La intrarea în magazin, câmpinenii erau întâmpinați de domnul Țiței, care ajuta clientul în alegerea materialului pentru îmbrăcăminte. Sigur că tot el lua măsurile, după ce sfătuia clientul ce model de croială să aleagă. În timpul războiului, a primit comenzi numeroase „de mantale și uniforme pentru oamenii de serviciu angajați în întreprinderile cu capital străin din Câmpina. Se lucra în serie, iar cei ce lucrau efectiv erau ucenicii.”
Oamenii de rând purtau straie modeste, dar adecvate activităților pe care le desfășurau conform anotimpului.
Câmpinenii aveau de unde se aproviziona cu stofe și accesorii pentru îmbrăcăminte, atât de damă, cât și bărbătească. Mihail (Mihalache) Grigorescu a deținut, înainte și în timpul războiului, prăvălia „Manufactură și galanterie”, care era poziționată central, vizavi de intersecția străzii Carol cu strada Rosetti. Afacerea era prosperă, chiar dacă erau vremuri de război. Familia a locuit pe strada Lascăr Catargiu, în centru. Pe strada Carol, pe partea parfumeriei „Rozelor”, „se întindea pe patru vitrine și două intrări magazinul de stofe «Grigorescu». De fapt, «Grigorescu» era un magazin cu tot felul de textile, nasturi, stofe, perdele, șnururi și șireturi, stofe de mobile, ciorapi și câte și mai câte”. Magazinul era frecventat de numeroși clienți. „Grigorescu” nu era singurul magazin de gen din Câmpina din anii de dinainte și din timpul războiului. „Ceva mai departe, doar cu două vitrine, era marea concurență, și anume magazinul de stofe «Velicu». Cu toate că «Velicu»... ocupa un spațiu pe jumătate cât «Grigorescu», o foarte mare parte din câmpineni se aproviziona de aici cu tot felul de textile și mărunțișuri.” Grigorescu Mihalache a avut proprietate pe strada Carol, la nr. 73.
Vasile Barbu din Bănești a deschis un atelier de croitorie la Câmpina, pe strada Știrbey Vodă (actuala Republicii), la care l-a chemat și pe Dumitru (Titi), fratele mai mic. Atelierul de croitorie s-a numit „La frații Barbu”. Barbu Dumitru a efectuat stagiul militar, apoi a continuat să lucreze la croitorie.
În Câmpina mai existau și alte croitorii, dar mai puțin renumite. Trebuie menționată totuși și „Croitoria Temelie”, de pe strada Carol.
Fragment din:
CÂMPINA ȘI CÂMPINENII ÎN RĂZBOI (1941–1945)
Lucrare în curs de apariție la Editura Militară