Descânt de margaretă

Mi-am pierdut iubirea, margaretă floare!
Unde-ți este oare, taina din petale?

N-o mai vede ochiul obosit de lume,
Margaretă floare, de iubire, spune-mi!

Păstrează apoi taina în corola albă
Pune-o tinereții ca eternă salbă,

Risipeșate-o toată pe câmp, pe răzor,
Margaretă floare, spune-i că mi-e dor!

Las-o, să-nflorească-n albele-ți petale,
 Vântul serii tainic să te împresoare!

Margaretă floare, crescută-n răzoare
Ia argintul lunii-n albele-ți petale,

Vraja din argintul nopților cu lună,
Pune-o tinereții eternă cunună!


Uite, iau zorile zilei din bobul lor de rouă
pe brațul meu, fiule,
pe brațul meu așezat aici, la răsăritul zilei,
 și te îmbrățișez căutându-mi celălalt braț
 în apusul zilei de mai.
Le adun împreună ca într-o rugăciune
care să cuprindă ziua și noaptea,
de la prima geană deschisă cu zorile
până la cealaltă geană care deschide noaptea...
Să fie întregă ziua ta în brațele mele
 de unde ai plecat în lumea mare...
Să fie întreagă îmbrățișarea zilei în iubirea ei...

Liniștea mea e aspră spulberare,
Linistea mea e-n brațele tale...
MI-acopăr ochii de lumină,
Ii storc de roua lor senină,
Imi apăr sufletul de dor,
Inchid în palmă un izvor,
Mă cern în zvonul din cuvânt
 Și-ți cânt miracolul că sînt!


  Lecția de dimineață

Pe geana dimineții s-a furișat o stea
Vrea să-mi deschidă rouă în privire
Lumina să coboare cum ar vrea
Miracol sfânt de rugă și iubire.

Cuminte, noapte-și culcă aripa în lumină
Cu gând de dimineață, zglobiu, ca un copil,
Își spală ochii zarea-n risipa lor senină
Renaște în privire, un început de-april.

Un fir din albul iernii îmbracă ghiocelul,
În marea de lumină se plimbă ziua-n zi,
Un tânăr timp își sună clopoțelul
Și lecția începe: Reînvățăm a fi!


Și câte Lumi...

Cuvinte se-așează cu fața spre dor
Pe ram de gând, pe braț de nor

În fața tuturor, cuvânt
Deschide lumea altui gând

Și-nlănțuie în jocul lor
Iubire, patimă și dor...

Gând de cuvânt în depărtări,
Cuvânt din gând, apropieri...

Atâtea lumi! Și iar, și iar
Renasc. Nimic nu e-n zadar!

Și cât e timpul din cuvânt,
Atâtea zări au braț de gând!?

O, Doamne, câte lumi mai ai,
Și câte dintre ele-s rai!?


   Dintru inceput

Strâng luceferi în ochi
Să răsară ințelepciune.
Adun ploaie în palme
Să-mi spăl ochii de timp.
Cu tâmplele măsor
Eternitatea clipei.
Strig lumina cu iubirea
Din aripa zborului
Preaplin de-nălțare.

Strâng luceferi,
Adun ploi,
Chem etrnitatea
Răstignită-n noi,
Beau lumina zilei
Dintru început,
Îmi dezbrac ființa
Și-o așez drept scut.


Un cont în Dor

Să-mi caut perechea de gânduri ușor
Și să-mi deschid un cont în Dor, de dor.
Și să pastrez în dealul meu natal
Căsuța într-un cântec de caval,
S-o primenesc în fiecare clipă
Cu zborul ce se-ntâmplă în aripă,
Să fie întâlnire celor dragi
Cu drag popas în rarițtea de fagi
Și cald alint, șoptit într-o poveste:
A fost odată ca-n povești...
 A fost...oare mai este?!...


  Zvon de toamnă

Timpul cuminte e-n desfășurare,
Molcom se adună clipele fugare,
Pe verde de toamnă e zvon de plecare.
Stoluri se adună, se adună-n zări,
Nu-i verdele toamnei lumina de ieri.
Nici valsul de frunze nu cântă în zare,
Când zbor de cocori scriu simplu: plecare
 Toamnă cu lună, pe valul de brumă,
Ia-ți verdele palid și pune-l cunună!


Ce port?

Mai port în suflet încă vară,
Mai râde-n mine un copil,
Şi mi se joacă încă-n suflet
O floare de april...

Mai vine dorul să-mi colinde
Pe geana serilor cu lună...
Mai vine dorul încă, vine
Să-mi spună noapte bună!

Se mai descurcă încă toamna
Cu frunzele din vie...
Se mai descurcă încă toamna
Să-mi coase-n suflet ie

Mai colorează viu prezentul
Povestea vieţii mele...
Mai colorează viu trecutul
Din depărtări, cu stele...


Drum de gânduri

Drumul meu are pe margini gânduri
Randuri și  poteci, De margarete, albe rânduri.
Să treci și să descanți când treci.
Îmi deschid în taină zilele şi nopţile
 cum se deschd, de străini,  porţile.
Număr  anii ce pe umeri se adună,
 şi ne spunem câte-n stele, câte-n lună.                                               
Le- adunăm uşor pe drum de vară,
 dar răzleţe, se-abat pe prispă afară,
unde stau de vorbă-n neperche,
 purtând doruri cu cireşe la ureche.


 Aici şi aiurea

Stări de ploaie, stări de soare                            
Copilărind pe răzoare.
Stări de plâns, stări de surâs,
Mult mă-ntrebă, unde mi-s?
Mi-s aici şi mi-s aiurea,
Copilărind cu pădurea,
Troienind cu ea prin vremi
Primăveri oprite-n vămi.

Stări de toamnă şi de noapte
Mă întreabă: Se mai poate?
Stări de iarnă, şi de alb,
De trecerea peste prag
Mă întreabă de mi-e drag
Tot ce-a fost, şi ce mai este
Copilărind în poveste...


Troieniri

     În mine e zborul înalt de cocori
Ce-şi caută drumul spre ţară,
Şi creşte lumina cu dor de surori,
Plecări şi sosiri când e vară.

În mine-i speranţa că totul e bine
În  lume, în lumea cea largă,
Şi dorul de fraţi mi-e iarna o pâine
Când amintiri de părinţi ne mai leagă.

Şi dacă-n drum e albă troienire,
Nu-i troienită şi iubirea mea.
Mi-e gândul la copii şi în neştire
Le spun poveşti, în licăriri de stea.

Ce aşternut în alb e satul meu!
E gata să mai scrie o poveste,
Când de gerar mi-e anotimpul greu,
Îmi caut răsăritul și nu ştiu unde este.



 La cruce, răscruce,
 
Drumul unde duce?
La capăt de zare,
Spre soare răsare,
Ducere m-oi duce,
Dorul să m-apuce,
Drum într-o poveste
Cu  popas pe creste,
Odihnind cu dorul,
Făurind ulciorul,
Setea-n potolire
Spre redevenire...
La cruce-n răscruci
De rugă-n Preluci