calea         "Bună ziua dragoste,
          Ți-am mai scris şi ieri spre seară
          Cum făceam odinioară
          Să mai stăm la o poveste..."
                (Daria Hristina – SALUTARI DRAGOSTE)

          Încă o carte de debut la Editura eCREATOR din Baia Mare, CALEA TRANDAFIRILOR Vİİ, cartea tinerei scriitoare Daria HRISTINA, (pseudonimul literar al poetei Hristina Daria Rojea), din Satu Mare, județul Satu Mare.
          Ca orice începător în ale scrisului, Daria HRISTINA a început cu începutul, publicând poezii în revistele şcolare (a studiat la Colegiul Economic GHEORGHE DRAGOŞ din Satu Mare), în anii şcolari 2020- 2021, respectiv 2021-2022, apărând apoi în două dintre antologiile Editurii eCREATOR: UNIRE ŞI CUVÂNT; IUBIRE DIN IUBIRE, cu grupaje de poezie, sosind, iată, şi momentul, cu drag aşteptat, în care Daria Hristina îşi strânge cele 71 poeme ale sale între coperțile primei cărți, CALEA TRANDAFIRILOR Vİİ, Editura eCREATOR, Colecția DEBUT, 2024.


          Cartea tinerei poete, acum la vârsta de 19 ani, aşa după cum este şi normal, se axează pe tema iubirii, un demers liric incipient în această direcție, în care ofurile, dorurile, bucuriile şi durerile, trăirile din dragoste şi pentru dragoste sunt crude şi puternice, deschizătoare şi închizătoare de drumuri, cel puțin aşa credem pe moment, urmări ale unei iubiri neterminate, schimbătoare şi trecute, sau poate nu încă, iubire care lasă ceva urme în sufletului tânăr al eului poetic, urme care, cu siguranță se vor potoli în intensitate, dar nu se vor şterge, pentru că sunt primele urme, care nu se vor uita niciodată, cu toate că vor mai veni şi altele, multe altele pe această simbolică "cale a trandafirilor", cale pavată cu petale şi miresme de roze, dar şi cu spini înțepători şi dureroşi, în fond, acesta fiind drumul indirect, sinuos, plăcut dar şi dureros, al trăirilor din dragoste, trăiri atât de puternice, atât de intense.
          "M-am înecat în râul iubirii... / M-am afundat în zona batială... / Acolo, întunericul e lumină. / Mintea e mai senină. / Sufletul, mai curat. / Iubirea... Un sentiment neconfundat. / Te întrebi de-mi va fi dor... / Să fie oare unul călător?" (GRĂDINA DE TRANDAFIRI).
          Da. Sigur că da. Acolo în zona batială a marilor întinderi de ape, zonă a mărilor şi oceanelor, acolo unde întunericul devine lumină, iar mintea eului poetic devine mai clară, alteregoul poetei constată faptul că iubirea este un sentiment aparte, inconfundabil.
          În asemenea monente, apar şi retotricile întrebări asupra dorului din dragoste, asupra statutului acestuia. "Să fie oare unul călător?". Cu siguranță va fi unul călător, care-l va însoți pe eul poetic, "...în ținuturile pline de poveşti, / În crestele munților, / Pe malul mării, / (...) / Lângă cel mai zvelt copac, / Unde rugile şi lacrimile s-au astupat. / Şi-au plecat în cer, sau sub pământ..." (GRĂDINA CU TRANDAFIRI).
          Dorul călător al eroului liric se face exponentul tuturor celor ce iubesc, devenind iertător, dar şi întrebător: "O biată întrebare să-ți adresez / Cândva, ai fost om bun? / Erai îmbiat de acel parfum / De trandafiri. / Ce iubire pricăjită!... / N-a ținut loc de ispită...". (GRĂDINA DE TRANDAFIRI).
           Concluzia eului poetic este cât se poate de clară, lămuritoare, nu devine tragică, ci doar constatatoare. "Ştii, iubirea doare. / Dar e tot atât de înfloritoare. / Şi tot atât de înfricoşătoare", pentru că chiar dacă pe vremuri, cândva, ce repede zboară timpul în dragoste, iubindu-i grădina lui de trandafiri, în care a primit "... o îmbrățişare şi un *te iubesc*", iar "... acum, dragule, totul ți se pare prostesc. / Mi-aş lua rămas bun. / Aş pleca, te-aş lăsa să cazi pe gânduri".
          Şi totuşi, eroina lirică nu pleacă, mai poposeşte puțin, scriindu-i câteva rânduri, "Să mă asigur că nu mă vei uita. / Că adânc întipărit în mintea ta, / Va râmâne ea! / *Dulce, trandafirie / iubirea mea*!" (GRĂDINA DE TRANDAFIRI).
          Frumoasă şi amăgitoare poveste de dragostea adolescentină, care-l face, totuşi, pe eul poetic să sufere puțin, amăgit fiind şi cu sufletului plin "... cu lacrimi şi dor cu venin", atenție, un dor răzbunător, pe undeva, "Mi-e putrezit sufletul în mine / de dorul meu pentru tine. / (...) / Degustată sunt de al tău suflet murdar / când te privesc, îmi laşi un gust amar". (PUTRED PE SUFLET).
          O experiență de dragoste ratată, neîmplinită, juvenilă şi nesigură, neimplicabilă, iubitul nedând dovadă de maturitate în dragoste, instabil fiind, suficiente motive care să-o facă pe eroina lirică să devină tranşantă: "Dragoste... Pentru tine nu există, / E frica de ea care mai persistă. // Te-am crezut / Când mă mințeai frumos, / Când te prefăceai drăgăstos. // Tot ce mi-a mai rămas? / Gunoiul din suflet să-l ard. // Şi dragostea ce ți-o dăruiam cândva / Va aparține cui mă va respecta" (PUTRED PE SUFLET).
          Şi totuşi, pe măsură ce înaintăm în lecturarea cărții, aflăm că experiența aceasta de iubire ratată, a lăsat urme destul de adânci, destul de vizibile în sufletul eroinei care-şi aminteşte de spusele din copilărie încă de mic copil, "... că totu-i roz, nu instabil. / Mi s-a spus, când o să cresc, / am să mă îndrăgostesc. / Visam că va fi frumos, / nicidecum atât de dureros" (IERI, NU-N VREMEA ASTA).
          În asemenea momente, de incertitudine şi de debusolare, "urletul" eului poetic în fața momentului se transformă-n exclamare: "Ce ceață fumurie! / Ce gemete de plâns... / Ce orgoliu de furie / ce se-neacă în apus!" (URLET), făcându-l să-şi îndrepte privirea, atenția şi iubirea spre alte repere, spre amintirea şi spre poezia marelui Eminescu, bunăoară, spre alte şi alte nevoi, ajungându-se la lucruri mai vesele, la valsul stângaci însoțit de speranţa revederii, a revenirii dragostei neîmplinite, chemându-şi iubitul la dans, chiar dacă este puțin "împiedicat", sau visând la zborul călător, învelită-n simplitate şi eleganță, întorcându-se din nou la Eminescu, pe care-l găseşte "... abătut lângă un tei bătrân", luceafăr străbun "...peste ceruri stăpân / Cu inima tot mai deschisă / Unde candela-i aprinsă!" (LUI EMINESCU).
          Gândurile eroului liric se îndreaptă apoi spre magia Crăciunului nestingherit din satul mic de departe, dintre văi, găsindu-şi liniştea în suflet, "Nu se-aude niciun sunet...", doar acea căldură "... ce paşii ne va lumina" (MAGIE DE CRĂCIUN), moment în care va veni şi iertarea, aşa se pare, în bătaia sacră a clopotelor, sau poate discernerea sau constatarea faptului că "N-am fost nicicând mai buimăcită, / mai supărată aşa de dor, / Am fost eu poate rătăcită... / dar nu în prăpastia cu nămol. / M-am ridicat, m-am curățat, / în deaproape m-am uitat / şi mi-am promis că în viitor / voi fi un suflet iubitor" (SĂ-MI FII IUBIT...), colindând apoi, ele, gândurile, în varii direcții şi locații, rămânând blocate în amintiri şi-n retrăiri, re-ntorcându-se la iubirea dintâi, la grădina cu trandafiri din inima ei, din inima lui: "Am rămas blocată în inima ta / Grădina de trandafiri / Loc pustiit în palma ta / Ți-au rămas doar spini. // În lumea mea cu trandafiri, / Doreai să stai şi să respiri, / Doreai să mă îmbrățişezi, / Nicicând să te îndepărtezi, // Am rămas blocată în inima ta / Grădină de trandafiri, / Ce te făcea să respiri / Sufocat erai de gânduri, / În noapte iarăşi murmurai / Numele meu / Adânc păstrat în sufletul tău" (IAR DULCI TRANDAFIRI).
          Cartea poetei Daria Hristina, CALEA TRANDAFIRILOR Vİİ, continuă în stilul şi-n ritmul acesta, presărată pe alocuri cu încercări meditative asupra unor subiecte cotidiene ale vieții, ale existenței firii, trăgând concluzii de moment, bazate pe experiențe de viață trăite sau auzite, tratate amestecat cu căutări tematice oarecum la întâmplare, cu stângăcia imminentă a începătorului care-şi caută drumul său în poezie, demersul său liric, care demers, curând va fi unul sigur, de fapt, dă dovadă încă de pe acum de lucrul acesta, în sensul că încearcă tratarea unor probleme grave cu o anumită siguranță izvorâtă dintr-o gândire şi o percepere matură.
          "Bună neața, dragoste
           Când în zori tu mă priveşti
           Cu iubire mă-nveleşti
           Şi mă faci să zbor pe culmi dumnezeieşti"