Cunoaşterea particularităților psihice ale copiilor este o necesitate izvorâtă din însuşi scopul educației, acesta fiind unic, determinat de înseşi cerințele dezvoltării societăţii la un moment dat.
          Cum însă oamenii sunt foarte diferiți, în funcţie de marea varietate funcțională a activității nervoase superioare şi de experiența de viață acumulată, pentru realizarea unui profil psihologic corespunzător etapei actuale nu este suficient să cunoaştem numai particularitățile psihice generale, caracteristice unei anumite etape în dezvoltarea personalității copiilor, ci este cu totul necesar a cunoaşte şi ceea ce diferențiază un copil de alt copil, de vârsta sa, adică particularitățile individuale ale fiecărui copil.
          Numai o asemenea rezolvare a raportului dintre general şi particular asigură eficiența educației, deoarece numai cunoscând legile generale ale dezvoltării psihicului copilului, precum şi particularitățile sale individuale, vom şti să acționăm în cunoştință de cauză în vederea formării celor mai caractetistice trăsături de caracter cerute de viață, de societate, la un moment dat.

          Nu trebuie să scăpăm din vedere faptul că tratarea individuală este un principiu important nu numai pentru a frâna abaterile sau devierile pentru copiii care prezintă probleme sub raport pedagogic, ci trebuie privită ca un principiu general ce se aplică întregului colectiv de elevi.
          Pentru început, metodele de cercetare psihologică ce pot fi aplicate în timpul practicii de cercetare sunt următoarele: observația, analiza psihologică a produselor activității copilului, experimentul psiho-pedagogic şi convorbirea.
          Observația, ca metodă de cercetare, nu este o simplă privire înțeleasă în sensul cotidian, ci este urmărirea sistematică şi preventivă a reacțiilor copiilor, fie ele verbale, fie motorii, în toate împrejurările de viață, în scopul relevării diferitelor aspecte ale vieții lor psihice. Observația oferă mari posibilități în obținerea datelor necesare caracterizării psiho-pedagogice a copiilor.
          Pe copil îl vom observa, pe cât este posibil, în toate formele de activității: la grădiniță, în procesul de învățământ, în recreație, pe stradă, acasă, în excursie, la competiții sportive, la teatru, la cinematograf, etc.
          Ce anume observăm? Chiar din definiția dată mai sus, reiese faptul că observăm atât reacțiile sale verbale, cât şi cele mai diverse reacții motorii şi le înregistrăm în caietul de observație: răspunsuri la lecții, manifestări verbale în timpul jocului şi-n toate celelalte activități. Observăm, de asemenea, faptele de conduită în toate împrejurările de viață, şi anume, în relațiile cu societatea, cu colectivul din care face parte, în atitudinea față de muncă în general şi munca cu cartea în special, şi chiar în felul de a se manifesta față de sine însuşi, şi fiecărei categorii de observații îi vom da o interpretare psiho-pedagogică corespunzătoare. Astfel îl vom cunoaşte mai bine, şi-l vom educa mai bine.
          Analiza psiho-pedagogică a produselor activității copilului arată măsura dezvoltării psihicului în general, şi laturile sale dominante, în special.
          Vom examina desenele după natură, desenele din imaginație, lucrări de mână, etc. Acestea pot spune foarte multe despre lumea interioară a copilului: modul de a percepe lumea, felul reprezentărilor lui, calitățile sale de înțelegere, imaginația sa, aptitudinile, interesele, trebuințele, sentimentele, şi aşa mai departe.
          În felul acesta, metoda analizei produselor activității copiilor, nu numai că completează observația, dar poate furniza indicii caracteristice dezvoltării psihice a copiilor. Ea permite studierea stadiului de dezvoltare la care s-a ajuns în cadrul procesului instructiv-educativ în grădiniță, precum şi calea specifică a dezvoltării sale.
          Experimentul psiho-pedagogic poate fi folosit ca mijloc de control al datelor obținute pe calea observației ṣi a analizei psihologice a produselor activității copilului, după o anumită perioadă de vreme.
          Convorbirea, ca metodă, prezintă o importanță deosebită, deoarece prin intermediul ei putem obține date psihologice importante, fie prin discuția directă cu subiectului cercetat, fie prin conversația cu părinții, educatoarele şi cu alte persoane care îl cunosc.
          Convorbirea, ca metodă de cercetare, nu este o convorbire oarecare, ci una dirijată după un scop bine determinat, şi anume, scopul cercetării particularităților psihice ale elevului - subiect.
          Ca atare, cercetătorul îşi va formula din timp protocolul întrebărilor în aşa fel încât din răspunsuri să putem trage concluzii asupra convingerilor copilului, asupra opiniilor sale, preferințelor, trebuințelor, intereselor, motivelor, sentimentelor, şi aşa mai departe.
          Conversația cu alte persoane despre subiectul cercetat poate da certitudinea celor constatate din convorbirea directă sau nu şi contribuie, prin corelație, la obținerea datelor la care s-a ajuns pe calea celorlalte metode.
          Un asemenea model de completare a cercetării pe calea acestor metode ar trebui să cuprindă grafic următoarele două capitole, cu rubricile aferente:
          Capitolul I. Date biografice ale elevului (numele şi prenumele, data şi locul naşterii, părinții, clasa, ṣcoala).
          Capitolul II. Date referitoare la cercetare (data cercetării, metoda folosită, împrejurarea în care s-a făcut cercetarea, conținutul cercetării, interpretarea psiho-pedagogică a cercetării).
          Cercetare continuă pe mai departe, ajutându-ne să facem caracterizarea psiho-pedagogică a elevului pe baza materialului faptic adunat şi în funcţie de programa studierii psihologice şi pedagogice a elevului, desprinzând trăsăturile esențiale de bază ale personalității elevului, ceea ce se va repeta în mod constant, atât din punct de vedere al trăsăturilor pozitive, cât şi a celor negative.
          Acestui tablou psihic trebuie să-i adăugăm ceea ce se întrezăreşte în profilarea personalității sale şi mijloacele educative necesare frânării părților negative şi dezvoltării nelimitate a particularităților pozitive. În cazul de mai sus, se vor indica mijloacele necesare frânării manifestărilor nesociale, a modificări particularităților genotipice colerice, pe calea educației continue a interesului pentru o activitate selectivă artistică, pentru care prezintă interes.