"Într-o zi eu am să plec într-acolo, / am să plec negreşit, / cu iubirea aproapelui în geamantane; // (...). // Într-o zi şi eu am să plec într-acolo / să culeg ceasuri din copaci muribunzi, / o curgere moale / peste greşelile noastre; // (...) // în lutul cel mai hulit, / pentru a câta fugă-i / piciorul meu pregătit"(ÎNTR-O ZI ṢI EU AM SĂ PLEC ÎNTR-ACOLO).
          Da. Sigur că da! Poetul, prozatorul, jurnalistul, omul de cultură şi politicianul (de două ori deputat în Parlamentul României), aşa cum a venit pe această lume într-o zi din luna martie, 25 martie 1939, a plecat "într-acolo" tot într-o zi, 1 ianuarie 2019, cu cinci ani în urmă, să culeagă "... ceasuri din copaci muribunzi, /(...) / lângă far...", acolo unde, în tihnă îşi va putea "... sorbi ceaiul"(ÎNTR-O ZI ŞI EU AM SĂ PLEC ÎNTR-ACOLO).
          Născut la 25 martie 1939 în satul Idicel, comuna Brâncoveneşti, județul Mureş, absolvent al Facultății de Filologie a Universității Babeş - Bolyai din Cluj - Napoca, fost asistent universitar, fost redactor la ziarul județean STEAUA ROŞIE şi redactor şef la CUVÂNTUL LIBER, a publicat peste 10.000 de articole, colaborând cu grupaje şi pagini de poezie în revistele VATRA, ROMÂNIA LITERARĂ, STEAUA, TRIBUNA şi aşa mai departe, poezii traduse în limbile germană, rusă, maghiară, sârbă, albaneză.

          Opera sa literară se întinde, începând din anul 1969, (MUREŞ PE MARGINEA TA..., împreună cu Serafim Duicu, folclor poetic), în circa 21 volume tipărite, ultimul în anul 2007 (TRECEREA RÂULUI, Editura NICO, Tg. Mureş, poezii).
          Întâmplarea, sau poate nu, face ca în dimineața aceasta, răscolind prin colecția mea de cărți cu dedicație, cărți primite din partea unor scriitorii şi oameni de cultură pe care i-am cunoscut de-a lungul anilor ṣi cu care mi-am intersectat crâmpeie din viața mea, pe anumite lungimi de unde, să dau şi peste cartea domnului Lazăr Lădariu, DOAR LUMINA DEASUPRA, Editura EMINESCU, 1986, București, Piața Scânteii 1, carte de poezie, pe care am reînceput să o răsfoiesc din nou, acum, după ce anii s-au aşezat, cu creionul în mână, constatând şi concluzionând faptul că motivele care-l frământă, care-l chinuie pe eul poetic în prezentul volum, par a fi două: cel al zborului păsării, suprapus aici cu acea fascinație a înălțimilor de "... unde se vede atât de clar totul / chiar îndoiala noastră", şi cel al întoarcerii la matcă, "... la locul dintâi"(CE FRMOS ZBORUL PĂSĂRII), motive destăinuite, sau mai bine zis bănuite încă din primul poem care deschide cartea.
          Pe parcursul înaintării în lectură, cele două motive capătă valențe noi, cu nuanțe grave.
          Eul poetic se întoarce parcă "...dintr-o țară îndepărtată / în fiecare
.primăvară / odată cu plutirea aceea pe cer / de miei lânoşi...", cufundându-se în baia "... devălmăşirilor adormite..."(TĂRÂM NATAL).
          Prinăvara, ca simbol al reîntoarcerii în spirala timpului, ca simbol al reînnoirilor, contribuie din plin la purificarea eroului liric, îmbătându-l cu aleasă bucurie a sufletului.
          Pe măsura înaintării în economia volumului, fiorul liric capătă nuanțe noi, gravitatea acestuia crescând gradat concomitent cu scurgerea timpului, încă un motiv în plus ca anumite gesturi cotidiene absolut necesare dăinuirii, "seară de seară / pe aceiaşi pereți să laşi conturul trupului tău / aplecat, / până şi aerul nepăsător să poarte miros de tutun / când nimic nu se înțelege în jur", să fie unse cu murmurul tainic şi adânc al cugetării de valoare: "Semn de recunoaştere: degetele, / cinci urme / de la tâmplă spre ochi"(PARCĂ AI CĂUTA ÎNTR-O COPCĂ DE GHEAȚĂ).
          Căutările poetului în cele circa 52 poeme cuprinse-n prezenta carte se-ndreaptă spre tărâmul natal în primul rând, şi cu fiecare reîntoarcere, în zilele lungi dinspre sud, monologând şi dialogând cu timpul lumii, vibrează monoton ṣi singur, doar cu lumina deasupra, în aşteptarea păsării ce va veni, imaginându-şi propria-i căutare de către cineva cu un alt chip, toate acestea prinse-n nişte fotografii de sezon pentru Marele Trecător.
          Eul poetic asistă parcă la întoarcerea fiilor rătăcitori, pe un drum cu imagini mişcate, călătorind el însuşi prin oraşul de ceață, fiind şi paznicul acestei trecerii, în timp ce pete de iarbă răsar după ploaie, iar grija grădinii nu mai apasă pe umerii săi, tăcerea răsfirându-se trandafiriu, ca o zăpadă târzie, în limbajul inocenței absolute, când şarpele strălucitor sfâşie tăcerea, făcând imposibilă deschiderea ferestrei spre terasă, spre ceasul crepuscular, spre răgazul cu fluturi, în timp ce ploile s-au dus, iar eul poetic îndeamnă la căutare: "Caută bine prin sufletul meu mirositor ca o rodie târzie / şi-l vei găsi pe tata aruncând semințele serii pe cer / în sfânta semănătură, / păşeşte rar tatăl meu ca un zeu rătăcit pe arătură, / spre noaptea coborând peste dealuri; / caută bine prin sufletul meu / când coboară fluviile miresmelor / şi vei vedea cum curge sufletul pomilor; // au rodit deja semințele aşteptării, / caută doar bine prin sufletul meu"(CAUTĂ BINE PRIN SUFLETUL MEU).
          Din poemele lui Lazăr Lădariu, din tematica lor exprimată clar, deducem faptul că arta literară legitimă este cuvântul viu şi însuflețit al aceluia care cunoaşte, caută şi care, folosindu-l în scris, cu multă măiestriei, îşi construieşte, pe drept cuvânt, cu deplină îndreptățire, propia lui imagine.