,,Ce sălbatică e viața, e sălbatic de frumoasă!
Stări de spirit, asta trebuie dat altora; nu conținuturi, nu sfaturi, nu învățături.”
Constantin Noica
,,Toate lucrurile vechi ruginesc, în afară de dragoste!”ne spune cu o convingere fermă poeta Ana Vecerdea Ardelean, născută în data de 02.02.1954, în localitatea Topârcea, judeţul Sibiu.
Poeta a absolvit Liceul Pedagogic din Sibiu, specialitatea învăţători români, continuând cu Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei ,,Babeş- Bolyai” din Cluj-Napoca.
A predat ca învăţătoare timp de 40 de ani, dintre care 30 de ani a fost învăţător-profesor metodist al Colegiului Naţional Pedagogic ,,Andrei Şaguna” din Sibiu. Actualmente, fiind pensionară, Ana îşi dedică timpul scrierii de poezii şi proză, închinate locului natal, naturii, oamenilor, şcolii, vieţii.
Cu multă iubire, înțelepciune, smerenie și recunoștință acceptă să fie parte din uimirea firească, pe care o resimți în fața miracolelor dumnezeiești.
Scrierile au viața lor, energia lor, îngerii lor.
Unele merg înainte aproape fără să le mai poți opri și toate drumurile li se deschid cu ușurință, cu bunăvoință, har și splendoare.
Pentru că, adevărata putere e blândă!
,,Emoție și iar emoție”… spunea insistent marele Celine, aflat spre sfârșitul vieții. Așadar, poezia de calitate nu vine doar din ,,inspirație", doar din hărnicie, doar din muncă pe text, ci din amplitudinea nestăvilitelor emoții ale sufletului, altminteri ar fi o îndeletnicire ca oricare alta, ce se poate exercita prin învățarea unor tehnici strict raționale, cum ai învăța croitoria sau chirurgia, contabilitatea, de exemplu.
Poeta ni se destăinuie, cu imensă emoție, încă de la începutul noului volum de poezie: ,,La început a fost Cuvântul... ”, Corect, corect spus! Mai departe, Biblia dezvăluie: ,,Cuvântul a fost Dumnezeu.”
Aceasta înseamnă că avem un Dumnezeu pe vîrful limbii și că trebuie să folosim cuvântul cu mare atenție, cu o înțelepciune blândă.
Mai ales scriitorii, sau oamenii de cultură, pentru care cuvântul e ,,unealta” de zi cu zi.
Autoarea noastră ne mărturisește crezul ei: ,,Din zorii zilei şi până-n apusul ei , alerg/ spre Dătătorul de Viaţă şi Lumină, cerând mereu câte ceva./ De multe ori îi cer Cuvânt!/ Da, cer Cuvântului, cuvânt!… ,,Vreau să scriu din dragoste pentru oameni, pentru că sunt conştientă de faptul că nu plecăm dincolo cu nimic decât cu bruma de dragoste ce am agonisit-o pentru Hristos şi pentru aproape” (Dă-mi, Doamne, cuvânt!)
O scriitoare extrem de prolifică, la care se simte exercitiul, Ana publică începând cu anul 2017 mai multe volume de poezii și proză.
Cu cât îmbătrânim, cu atât ni se par mai blânde micile satisfacții pe care viața ni le oferă, cu atât înțelegeam mai clar unde să căutăm sursa bucuriilor vieții.
Învățăm că a fi iubit nu înseamnă nimic, în timp ce a iubi este totul, și tot mai mult înțelegem că ceea ce dă valoare și ,,o plăcere” existenței noastre nu este altceva decât puterea noastră de a simți.
,,Spre tine mă-ndrept, Doamne!/Vin să-Ţi aduc ceva:/La braţ cu multe toamne-Ţi/ Închin viaţa mea!/ Mi-am împletit cunună/ Din anii toţi ai mei;/ Ce fruntea-mi încunună,/Cu gingaşi ghiocei./ Din toamnele trăite,/ Mi-am înşirat mărgele!/Ca-n clipe tăinuite,/ Să lumineze ele!” (Spre tine mă-ndrept, Doamne)... fiind un suflet credincios mereu în dialog cu divinitatea, înșiră ,,mărgele” de suflet în versuri de o mare intensitate și emoție, dăruindu-le semenilor ,,în clipe tăinuite”, sperând că vor lumina peste vreme.
Știe că: ,,Despre durerile tale să vorbeşti cu Dumnezeu, nu cu oamenii!”, ajunsă la o frumoasă și respectabilă vârstă, mulțumeste pentru tot ce a primit, divinului: ,,Vin astăzi să-Ţi mulţumesc pentru vremea care a fost, că mi-ai împodobit viaţa cu multe frumuseţi şi daruri cereşti, prin care ai vrut să mă atragi spre iubirea divină, să mă dezlipeşti de cugetele acestei lumi” (Doamne, auzi rugăciunea mea !)
Fără bucurie, entuziasm şi speranţă, îndeosebi fără iubire şi fără puterea ce te ajută în interiorul tău,, să zbori” şi să muţi chiar şi munţii din loc, cazi în negura minţii tale în care nu mai vezi decât propriul tău ,,întuneric”.
În acele momente chiar dacă Dumnezeu ţi-ar sta lângă umeri, nu-l vei putea vedea, pentru că Dumnezeu poate fi văzut numai din bucuria pe care o poţi simţi singur.
Cu înțelepciune, răbdare și numai din propriul tău suflet plin de blândețe poţi percepe existenţa lui şi poţi recunoaşte prezența lui în toate.
Unui poet adevărat îi place mult să citească lucruri, stări, arbori, chipuri, zâmbete, lacrimi, tot ce îl înconjoară.
Noi, într-un fel, suntem niște imitatori: poeții, pictorii, compozitorii. Imităm lucrurile deja existente în natură.
În ,,natura” oamenilor și-n natura naturii, a lucrurilor din ea.
Pentru poeta Ana Vecerdea Ardelean, se pare, ,,Bătrâneţea vine ca o toamnă liniștită”, lucru care ne bucură , vine cu ,,întrebări existenţiale profunde, între care tendinţa de a ajunge la pace cu Dumnezeu, cu propria persoană şi cu lumea.” de asemenea.
,,Este ocazia de a primi şi a oferi în continuare ceea ce avem mai bun în noi, este timpul dăruirii iubirii şi înţelepciunii celor care urmează... ”, a dărui stări de suflet. Un exemplu neprețuit pentru fiecare dintre noi de a găsi împăcarea cu noi înșine și apoi cu Dumnezeu. (De zece ori câte șapte)
O înțelepciune blândă, asta văd eu!
Povestirile-mărturisire din interior, povestiri adevărate, confesiuni scrise cu un talent exceptional, aduse în fața ochilor noștrii, din cunoaștere și experiență.
Citiți, vă rog, sunt, pur și simplu, uluitoare!
Fiecare rând va naște o revelație, o epifanie, o bucurie, în cei care cred și știu că miracolele sunt pretutindeni, că lumile au doar un văl subțire între ele și că atunci când ai inima luminoasă, blândă, poți vedea ,,dincolo de perdea”, chiar în casa lui Dumnezeu, iar Dumnezeu te vede pe tine.
,,Scrie în fiecare zi ceva/ Contemplă lumea/ Ascultă muzică/ Admiră cu sufletul pictura/ Nu pierde timpul/ Citește constant/ Nu încerca să explici nimic/ Fă-ți plăcerile.../ Taci..." îndemna cu mult timp în urmă Ernest Hemingway.
Azi, urmând acest îndemn, poeta Ana Vecerdea Ardelean ne spune: ,,Sunt convinsă că scrisul este şi rămâne o carte de vizită pentru viitor, pentru urmaşii sau pentru criticii de mai târziu... Am ajuns la convingerea că frumosul din noi trebuie strecurat în fiecare pagină, în fiecare cuvânt, să lăsăm bucăţi de suflet în scrierile noastre.” (De ce scriu?)
Frumosul este acolo unde ai sentimente puternice și trăiești pentru ele, nu le alungi, nu le trădezi, ci le cultivi și te bucură.
Dăruind cu emoție și celorlalti.
Cu putere!
Fericiți cei care știu să iubească!
Fericirea este în fiecare loc al sufletului nostru, în care simțim ceva . Iar, dragostea este dorința de fapte bune; dragostea nu vrea să aibă; vrea doar să dăruiască.
Parcurgând volumul nu pot decât să afirm: ,,Cât de frumos și bun ești, Doamne... prin oamenii pe care îi așezi în viața mea!”
Cititorule… gustă din plin frumusețea emoției, rămâi înțelept, rămâi în dragoste!
Lectură plăcută!