sunt tot mai mult

închid ochii
șterg societatea care mă face să fiu
mereu atentă în jur
șterg fiecare cuvânt frumos adresat de cineva
pe care l-am iubit demonstrându-mi
că nu sunt adevărate cuvintele frumoase
cuvintele adevărate nu sunt întotdeauna frumoase
rup furioasă foi din caietul din care te-am scris invers
crezând că așa voi avea parte de ceva altfel
accept acei tu peste care am dat
pe care i-am supraapreciat prea repede
șterg trupul ăsta de care am fost atașată
elimin de pe retină tot ce cunosc

ce rămâne e un fundal negru
în care de data asta nu mă tem
să-mi văd sufletul
strălucește
deschid ochii
a reapărut la loc totul
îmi văd trupul 3d de undeva de sus
strălucirea a rămas acolo
de când mă bucur tot mai mult că sunt


copilul interior

cândva mi-am lăsat copilul interior într-o gară goală
privind cum tot trec trenuri
ascultând fluieratul lor se liniștește
nu urcă și nu coboară nimeni din ele până când într-o zi
am cuprins palma fetiței privind adânc în ochii ei
am văzut că are încredere în mine
am pășit amândouă într-un vagon
am râs ne-am povestit tot ce nu am îndrăznit vreodată
când ajungem în tot felul de destinații ciudate
nu cunoșteam nici una din noi ce este frica
în ochi ne citim reciproc curiozitatea
știm că dacă nu ne place unde am ajuns
putem oricând pleca spre ceva care să ne bucure fiecare celulă
exact ca în momentul în care am știut că poți face multe
atunci când faci vizibil copilul interior
care tot așteaptă să fie să fie
să  F I E



îndrăgostire

momentul în care te îndrăgostești
este ca atunci când vine la tine acasă cineva
fără să te anunțe din timp că va fi acolo
sună telefonul răspunzi
„sunt la ușa blocului” spui „te aștept”
închizi bagi mizeria rapid sub covor
hainele împrăștiate le faci ghemotoc și le îndeși în dulap
eventual mai arunci o ultimă privire
prin casă în timp ce se aud bătăi în ușă
îți spui mulțumit în gând
totul pare în regulă
te aranjezi puțin
îți scoți zâmbetul strâmb
deschizi ușa apoi oferi
tot ce ai mai bun
în seturile noi de farfurii și cești

musafirul observă în timp covorul care nu mai este
la același nivel cu podeaua
ușa întredeschisă de la dulap
nu spune nimic pentru că exact așa-i la el în suflet
apoi vă vedeți din ce în ce mai des



goluri

o nouă persoană care intră în viața ta
nu este nevoită să umple goluri
pe care nu le-a cauzat
vine și ea cu golurile ei

tot ce trebuie să facem
este să unim golurile
până devin pline de iubire


scop

de fiecare dată când aflu scopul existenței mele
ceva nu funcționează până la capăt
insist să îmi pun întrebări la care nu aflu răspunsuri
deschid ochii nu clipesc o secundă
nu privesc în jos nu mă uit în spate
chiar dacă mă simt urmărită

trăiesc în secolul XXl vreau ca asta să fie
ultima scară pe care o urc
mă aștept la capăt să fie drum drept
în schimb cad în gol până aterizez
pe ceva mare și rotund
o burtă a unei mame
pe care o tot ajut să nască
mereu altceva
de care să mă agăț