Programa națională a educației preşcolare se bazează pe valorile pedagogiei preşcolare universale, pe specificul național, pe recunoaşterea internațională în domeniul învățământului preşcolar. De asemenea, se bazează şi pe respectarea drepturilor copiilor şi pe o nouă existență a învățământului preprimar(preşcolar), care aprofundează realitățile şi disponibilităție concrete ale practicii educatoarelor din unitățile de învățământ preşcolar.
În vederea stabilirii principiilor pedagogice ale muncii din grădiniță este necesar să plecăm de la următoarele trei coordonate:
a). educația preşcolară trebuie să se orienteze spre dezvoltarea personalității copilului;
b). copilul este o personalitate în formare, motiv pentru care are dreptul la o atenție specială;
c). familiei îi revine datoria de a realiza educația copilului, iar grădinița are rolul de a completa şi dezvolta această educație.
În completarea şi în dezvoltarea acestei educații, în conformitate cu Programa națională, trebuie să pornim de la ideea că omul este unic, irepetabil, de neînlocuit şi, în acelaşi timp, adaptabil şi sociabil.
Din aceste considerente, dezvoltarea personalității copilului se bazează pe moştenirea genetică, pe caracteristicile particularităților de vârstă, pe influențele spontane şi organizate, motiv pentru care copilul are necesități diferite, în conformitate cu vârsta şi cu individualitatea sa.
Un rol hotărâtor în formarea şi-n dezvoltarea personalității copilului îl are însă mediul material şi uman în care trăieşte şi activează copilul.
În cadrul activității din grădiniță, copilul ocupă locul central, motiv pentru care grădinița sprijină în mod adecvat şi firesc dezvoltarea personalității copilului.
Ca primă verigă a sistemului educațional românesc, grădinița are menirea de a contribui la formarea şi dezvoltarea personalității copiilor în vărstă de 3 la 6/7 ani, oferind acestora un ansamblu de elemente necesare pentru o dezvoltare normală şi deplină. Ea trebuie să le ofere copiilor orizonturi noi şi să-i stimuleze optim prin activitatea definitorie, jocul.
Conținutul învățământului preprimar (preşcolar) cuprinde volumul, structura şi natura valorilor culturale (ştiințifice, morale, estetice şi fizice) care pot să constituie obiectul formării şi informării copiilor, în funcţie de posibilitățile lor psihico-fizice reale.
Funcțiile pe care grădinița le are sunt, în principal, două: funcția socială, care cuprinde şi ocrotirea şi îngrijirea copilului, şi funcția de educație.
Scopul învățământului preprimar (preşcolar) este acela de a ajuta la dezvoltarea armonioasă şi complexă a copilului, la dezvoltarea lui generală, ținând cont de particularitățile individuale şi de vârstă ale acestuia.
Cerințele majore ale acestei forme de învățământ sunt de a înconjura copilul cu afecțiune, dragoste, simpatie şi respect, precum şi de a sprijini dezvoltarea personalității acestuia punând un accent deosebit pe educarea capacităților individuale prin depistarea şi cultivarea aptitudinilor în perspectiva împlinirii individualității.
Pentru a putea fi realizate aceste cerințe majore, grădinița trebuie să asigure un climat socio-afectiv adecvat, în vederea manifestării nevoilor şi trebuințelor de joc şi activitate într-un mod şi într-un cadru firesc, trebuie să pună la dispoziție resursele materiale şi umane necesare dezvoltării şi educării copilului, trebuie să țină seama de ritmul propiu al copilului, de nevoie sale afective, precum şi de activitatea sa fundamentală - jocul.
Raportul de parteneriat al grădiniței se îndreaptă în primul rând spre familie şi spre şcoală. Familia este considerată partener egal în educația copilului şi, în acest scop, colaborează cu grădinița şi viceversa, prin relații interpersonale, vizite la domiciliul copilului, acțiuni comune, plimbări, excursii, şi aşa mai departe.
Grădinița manifestă, în acelaşi timp şi cu acelaşi scop, inițiativă şi deschidere şi spre şcoală, cu cele mai potrivite modalităţi de colaborare (cunoaşterea reciprocă, acțiuni comune şi valorificarea schimburilor de experiență în activitatea de zi cu zi şi în alte medii).
Aşadar, printre finalitățile învățământului preprimar (preşcolar) nu trebuie să lipsească cele legate de asigurarea dezvoltării normale şi depline a copiilor preşcolari, valorificând potențialul fizic şi psihic al fiecăruia, ţinând seama de ritmul propriu al copilului, de nevoile sale afective, de activitatea sa fundamentală, jocul, legate apoi de îmbogățirea capacităţii copilului de a intra în relație cu ceilalți copii şi cu adulții din jurul său, de a interacționa cu mediul înconjurător, de a-l cunoaşte şi de a-l stăpâni prin explorări, exerciții, încercări, experimente, legate de descoperirea de către fiecare copil a propriei sale identități şi formarea unei imaginii de sine pozitive, şi nu în ultimă instanță, legate de sprijinirea copilului preşcolare pentru a dobândi cunoştințe, calități şi atitudini necesare activității viitoare în şcoală.