Aș vrea să merg, de mână cu tine

Aș vrea să merg, cu tine de mână,
prin iarna cea aspră
tăcută să mă furișez sub al tău braț,
să trec prin amintiri ce au fost odată,
spre alte ierni ce mi-au rămas...
Să faci din mine un alt tablou,
ce conturează corpul in
ce au fost..., undeva-cândva.
Culorile pictate de al tău suflet,

să mă însoțească, în noapte

să fim ofrandă de iubire,
pe altare de nemărginire.
Și când tabloul se va găti,
te voi lua , în  visul pictat
cu culori de soare, stropite cu rouă
să-ți fiu femeia la care ai visat
în iarna asta , în ziua cea nouă
să fie destinul căutat.


 Poezia vieții,  între mine și tine
 
Între mine și tine, e o lungă depărtare ,
ce dorim să o scurtăm prin poezii.
Între tine și mine nu pot exista reguli,
îndoieli, ci numai sentimente de  iubire.

abur și mister...parfumat de roze.

 Pictează-mă, în culori frumoase
dezbrăcată de norii dantelați,
să-ți fiu muza aleasă și veșnica iubire..
Între mine și tine, poezia e comunicare
altfel, iubirea nu s-ar aprinde în zori.
Între mine și tine, există diferențe, emoții
ce se pierd lunecând pe înguste cărări .
Între tine și mine, stelele vor sta pe cer ,
ca să aștepte dimineața în Carul Mare,
până când vor cunoaște rondelul iubirii.

Între mine și tine, există dorința de a nu îmbătrâni;

apropierea noastră va menține copilul din noi.

Vom deschide brațele, să scurtăm depărtarea
să dăm de schimbarea mult dorită,
pentru armonia ce reprezintă temelia vieții.
 
 
 
Nu mă întreba

Nu mă întreba, ce anotimp e aici, acum
Nu mă întreba, ce zi a fost și cum am petrecut
Nu mă întreba, dacă afară-i vânt sau ploaie  
Nu mă întreba, cum am dormit și în ce pat...
Nu mă întreba.
Nu mă întreba, ce carte am citit ieri noapte  
Nu mă întreba, când zorile  mi-au mângâiat privirea
Nu mă întreba.
Nu mă întreba,  dacă mi-e frig sau  lacrimile-s reci  
Nu mă întreba,  nu are sens,  visul mi l-ai furat!
Nu mă întreba, nimic în astă noapte
Eu zâna zorilor, mă voi furișa în dor
Răspuns  la tot ce-a fost și nu mai este.
 

Baladă de rămas bun
 
În noaptea de ieri
Ai ajuns printre stele
Clepsidra s-a spart
Nisipul a curs...
Iar tu mi-ai spus
,,La revedere,,!
Ai vrut să îmi cânți
Balada nescrisă
,,Cântec de înălțare”!,
Spre zări necuprinse.
Petale de stele
De o dragoste aleasă.
Vibrând de iubire...
Am fost a ta mireasă.
In ziua destinului ce ne-a unit
Plecarea a fost destin....
Vei înota prin timpuri
Cu luna tot aproape
Și tot mai rece, spre înalt.
In rugă am să te port,
Lumină, tu, să ai,
Suflete lipsit de sine!

Ai spus ”merg spre bine”
   - Bun rămas!



 Gânduri presărate în suflet
 
Ai venit gând într-o seară de iarnă,
când anotimpul, se transformă în primăvară.
Parcă erai într-o sferă lucitoare,
în care iarna, încă dădea târcoale
iar primăvara se răzvrătea.
Ai poposit de ziua Dorului,
pentru că aveam mare nevoie de tine
să-mi cutreieri sufletul, cu lumina ta.
Cu tine am alergat,
spre câmpie, apoi spre munte,
unde brândușele ieșeau din zăpadă.
Unele erau albe, mov sau roz-liliachiu .
dar pe alocuri și brândușa albastră,
de care eu m-am îndrăgostit.
Ea îmi spunea: ”sunt Dorul iubirii"!
Într-o zi, prin aer atomic, necuprins,
iarna va deveni primăvară,
primăvara din noi și farmecul iubirii…
Atunci, vor apare florile de câmp.
Flori, ce vor răsări în inima cuiva
și a tabloului culoare!