(Din volumul Paradigme)

 

ACTUL I

 

Decorul: O livadă cu meri, o bancă.

Personajele: X,Y,Z.

 

X: Cad frunzele.

Y: Neimportant.

Z: Frunzele cad.

X: Au început să cadă de ieri-seară.

Y: N-au altă treabă.

Z: Cad.

X: S-au rătăcit.

Y:Unde?

X: În toamnă.

Y: Cum?

X: Au fost fascinate de arămiul ei.

Y: Ce este rău în acel arămiu?

X: Arămiul le-a sorbit şi ultima picătură de energie.

Z: Toamnă şi frunze.

Y: Banal.

X: Au început să cadă.

Y: Cine?

X: Frunzele.

Y: Ce contează?

X: Priviţi-le atent. Doar privindu-le atent veţi înţelege ce mult contează.

Z: Voi înţelege.

Y: Le-am privit atent şi nu înţeleg.

X: Le vezi cum cad?

Y: Cine?

X: Frunzele.

Y: Tot frunzele, altceva nu mai vezi?

X: Văd doar frunze.

Y: Frunzele cad, pentru că aşa vor ele.

X: Ele nu vor să cadă.

Y: Atunci de ce cad?

X: Pentru că sunt chemate.

Y: Cine le cheamă?

X: Nu ştiu.

Y: Atunci lasă-le să cadă.

X: Nu pot.

Y: De ce?

X: Mă dor frunzele.

Z: Frunzele dor?

X: Dacă le asculţi dor.

Y: Ce să asculţi?

X: Frunzele.

Y: Nu înţeleg.

X: Pentru că nu şti să te transformi.

Y: Să mă transform?

X: În frunză.

Z: Sunt o frunză.

Y: Dacă eşti o frunză care ţi-a fost copacul?

Z: Cine mi-a fost copacul?

X: Nu aţi înţeles nimic.

Z: Îmi caut copacul.

Y: Probabil el îţi este copacul.

Z: Ai şi tu frunze?

X: Sunt o frunză.

Y: Eşti o frunză?

X: O să cad şi eu într-o toamnă.

Y: De unde?

X: Din copac.

Y: Care copac?

X: Copacul vieţii.

Y: Unde este copacul vieţii?

X: Pretutindeni.

Y: Eu nu-l văd.

X: Pentru că nu ai ochi.

Y: Am doi ochi.

X: Îţi lipseşte al treilea ochi.

Y: Nimeni nu are trei ochi.

X: Pentru că nu vede dincolo de frunze.

Y: Tu vezi dincolo de frunze?

X: Eu văd dincolo de frunze.

Y: Ce vezi?

X: Că le doare.

Y: Ce?

X: Să părăsească copacul.

Y: De ce îl părăsesc?

X: Sunt chemate.

Y: Nu aud nicio chemare.

X: Ţi-am mai spus. Tu nu reuşeşti să pătrunzi dincolo de oglindă.

Y: Care oglindă?

X: Oglinda fiecărui chip.

Y: Ce este dincolo de oglinda fiecărui chip?

X: Un suflet.

Z: Frunzele! Frunzele!

Y: Unde?

Z: În aer.

Y: M-ai speriat.

Z: E toamnă grea.

Y: O să cazi şi tu?

X: Nu ştiu.

Y: De ce?

X: Nu am descoperit care este toamna mea.

Y: Atunci cum pătrunzi dincolo de frunze?

X: Nu ştiu.

Y: Ce nu şti?

X: Cum am ajuns dincolo de frunze.

Y: Lasă frunzele.

X: Nu pot să le las.

Y: De ce?

X: Mă arde neputinţa lor.

Z: Arde, arde. Frunzele ard.

X: Au început să cadă din ce în ce mai multe.

Y: Parcă plouă cu frunze.

X: Vântul.

Y: Ce este cu vântul?

X: Le rupe de pe ramuri.

Y: De ce le rupe?

X: Pentru că au fost chemate.

Y: De cine?

X: Nu se ştie.

Y: Unde?

X: Să se transforme.

Y: Cum să se transforme?

X: Cum ne vom transforma fiecare.

Y: În ce să ne transformăm?

X: În nimic.

Y: Atunci nu ne transformăm.

X: Ne vom transforma.

Y: Nu se poate să ne transformăm în nimic.

X: Din nimic a luat fiinţă viaţa.

Z: Viaţa este un nimic.

Y: Viaţa este energie.

X: Nimicul este energie.

Y: Energia este nimic?

X: Energia este viaţă.

Y: Noi suntem energie.

X: Energia noastră ne va transforma.

Y: De ce?

X: Ca să nu murim.

Y: O să murim?

X: Aşa cum mor frunzele.

Y: Cum mor frunzele?

X: Se dezlipesc de crengi.

Y: De ce se dezlipesc de crengi?

X: Pentru că se dezlipesc de viaţă.

Y: De ce se dezlipesc de viaţă?

X: Pentru că au îmbătrânit.

Y: De ce au îmbătrânit?

X: Nici ele nu ştiu.

Y: Dar au îmbătrânit.

X: Au îmbătrânit şi mor.

Z: Sunt ofilite.

X: Sunt moarte.

Y: S-au ofilit prea repede.

X: N-au avut timp nici să se coacă.

Y: Frunzele se pot coace?

X: Da ... însă nu au descoperit acest lucru.

Z: Frunzele sunt crude.

X: Cad necoapte şi palide.

Y: N-au învăţat să se coacă?

X: Au uitat.

Y: Ce au uitat?

X: Să se coacă.

Y: Şi eu am uitat.

X: Ce ai uitat?

Y: Să coc pâinea.

X: Nici frunzele nu şi-au copt pâinea.

Y: S-au uscat necoapte.

X: Nu mai au nicio sevă.

Y: Sunt seci.

X: Le-a secat vinul.

Z: Vinul şi seva.

X: Se sfărâmă.

Y: Când au fost verzi musteau.

X: N-au înţeles.

Y: Ce nu au înţeles?

X: Să-şi coacă pâinea la timp ca să o mănânce cât au vin în pahare.

Z: Pâine şi vin.

X: S-au trezit în toamnă fără untdelemn în candele.

Y: Cine?

X: Frunzele.

Z: Frunzele.

Y: S-a petrecut totul prea repede.

X: A fost ca o atingere.

Y: Viaţa este o atingere?

X: Când crezi că ai uitat durerea mugurului îmbătrâneşti.

Y: Atunci când mai ai timp să te coci?

X: Nu mai ai timp.

Y: Şi totuşi eşti verde o clipă.

X: E clipa când uiţi să trăieşti.

Y: De ce uiţi să trăieşti?

X: Pentru că eşti prea verde.

Y: Şi nu observi acest lucru?

X: Îl observi şi te farmecă atât de mult, încât uiţi să-l fructifici.

Y: Ce să fructifici?

X: Verdeaţa.

Y: Şi dacă reuşeşti să te coci?

X: O singură frunză a reuşit să se coacă.

Y: Care?

X: Nu este din acest copac.

Y: Din care copac este ea?

X: Nu-l cunoşti.

Y: Tu îl cunoşti?

X: Nu.

Y: Atunci de unde şti că o singură frunză a reuşit să se coacă?

X: Pentru că acea frunză le-a salvat pe toate.

Y: De la ce le-a salvat?

X: De moarte.

Y: Dar frunzele cad încă.

X: Cad ca să se transforme.

Y: De ce trebuie să cadă ca să se transforme?

X: Ca să înveţe să se coacă.

Y: Or să se coacă?

X: După ce vor încolţi.

Y: Cum vor încolţi?

X: Aşa cum încolţeşte sămânţa în pământ.

Z: Îi place seminţei în pământ.

X: Nimănui nu-i place în pământ.

Y: Atunci de ce ajunge în pământ?

X: Ca să putrezească odrăslind rădăcini.

Y: Cum îşi construieşte rădăcinile dacă putrezeşte?

X: Se transformă.

Y: Aşa se vor transforma şi frunzele?

X: Se vor transforma.

Y: Şi frunza care s-a copt?

X: S-a copt pentru ca celelate frunze să înveţe să se transforme.

Y: Şi să se coacă?

X: Şi să se coacă.

Y: Au căzut.

X: Cine?

Y: Frunzele.

X: Le-a pierdut pe toate.

Y: Pe cine?

X: Pe frunze.

Y: Cine le-a pierdut?

X: Copacul.

Y: E plin aerul de frunze.

X: Copacul şi-a alungat toate frunzele.

Y: De ce?

X: Erau prea grele.

Y: Frunzele grele?

X: Pentru că nu au ştiut să se coacă.

Y: De ce nu le-a învăţat copacul?

X: Copacul nu le putea învăţa.

Y: De ce?

X: Ca să fie descoperit.

Y: De cine?

X: De frunze.

Y: Cum?

X: Coacul vieţii te lasă să te coci dacă şti.

Y: Acum este pustiu fără frunze.

X: Ca la început când nu era nimic.

Y: Şi nu-i este urât singur?

X: Plânge pentru că l-au părăsit frunzele.

Y: Şi ce se va întâmpla?

X: Se vor transforma.

Y: Şi copacul?

X: Va fi înlocuit cu altul.

Y: De ce?

X: Pentru că primăvara îşi îmbracă haină albă.

Y: Se va transforma şi copacul?

X: Acum e pustiu.

Y: Nu mai are frunze.

X: Nici măcar nu ştiu să se transforme.

Y: Cine?

X: Frunzele.

Y: Le doare?

X: Ce?

Y: Să se transforme.

X: Orice veşnicie se naşte prin durere.

Y: Ca şi măseaua de minte ce mă supără încercând să rupă solul.

Z: Stelele.

Y: Unde vezi tu stele ziua?

Z: Astă-noapte a căzut o stea.

X: A căzut o frunză.

Y: Frunze şi stele.

Z: Cad.

X: Au căzut toate stelele pe pământ.

Y: Nu văd nicio stea.

X: Pentru că toamna nu a sosit încă.

Y: Când va sosi?

X: Când cerul îşi va scutura stelele pe pământ.

Y: Şi copacul şi-a trimis pe pământ frunzele.

Z: Cad stelele şi mor oamenii.

Y: S-au ofilit stelele.

X: Vor înroşi pământul.

Z: Ruginiu.

Y: Stelele sunt galbene.

X: Mor oamenii.

Y: O frunză încearcă să se agaţe de boltă.

X: E ultima stea.

Y: Mai este o pată de pământ neacoperită.

X: O să cadă şi ea.

Y: N-am observat-o până acum.

X: Şi eu am crezut că au căzut toate.

Y: Le doare?

X: Pe cine?

Y: Pe frunze.

X: Ce?

Y: Steaua care se rupe de boltă?

X: Nu ştiu.

Y: De ce?

X: Pentru că aşteaptă să se transforme.

Y: O să cadă.

X: Abia se mai ţine.

Y: O grăbeşte vântul.

X: Se ţine puternic de ramură.

Y: Ar fi vrut să se coacă.

X: Acum nu mai are timp.

Y: De ce?

X: Şi-a pierdut strălucirea.

Y: A părăsit-o verdeaţa.

Z: Verde.

X: Nu mai e nicio speranţă.

Y: Ruginiu.

X: Flacără fără sevă.

Y: Nu-mi mai plac frunzele.

X: Şi tu eşti o frunză.

Y: Nu-mi place nici de mine.

X: Şi totuşi eşti o frunză.

Y: Şi tu eşti o frunză.

X: Poate sunt ultima frunză ce se agaţă cu disperare de un copac pustiit.

Y: De ce?

X: Pentru că-mi este frică de transformare.

Y: De ce?

X: Nu am înţeles cum să mă transform.

Y: Şi eu care credeam că tu le şti pe toate.

X: Poate mă voi transforma aşa cum larva rupe coconul şi devine fluture.

Y: Mie îmi plac fluturii.

X: De ce?

Y: Pentru că nu sunt frunze.

X: Şi fluturii sunt frunze.

Y: Ei s-a transformat.

X: S-au transformat pentru o clipă.

Z: Petale de fluturi şi frunze.

Y: Fluturii au culori vii.

X: Fluturii sunt viaţă.

Y: Îmi plac culorile.

X: Frunzele sunt reci.

Y: Culorile calde şi fluturii.

Z: Frunzele nu ştiu să îşi vopsească hainele?

X: Frunzele îşi colorează veşmintele pătrunzător.

Y: Au dezbrăcat verdele.

X: Au îmbrăcat haine galbene, arămii păstrându-şi pe alocuri şi nuanţe de verde.

Y: S-au pregătit să defileze pe un podium.

Z: Prezintă moda toamnei?

X: A propriei vieţi.

Y: Sunt mai frumoase decât fluturii.

X: Copacul plânge.

Y: Unde-i sunt lacrimile?

X: În frunze.

Y: Dar frunzele sunt uscate.

X: Copacul şi-a lăsat lacrimile să acopere pământul.

Y: Frunzele.

X: Mai plutesc câteva în văzduh.

Y: Şi ultima frunză?

X: Nu-şi mai poate ţine trupul drept.

Y: Se răsuceşte în toate părţile.

X: O să-l părăsească şi ea.

Y: Necredincioase sunt frunzele.

X: Nici oamenii nu au fost credincioşi pământului din care au fost zămisliţi.

Y: De ce?

X: L-au transformat în cobaiul propriei lor neînţelegeri.

Y: Atunci de ce totul se transformă?

X: Pentru că e verde.

Y: Ce este verde?

X: Viaţa.

Y: Viaţa este verde?

X: Viaţa este o frunză.

Y: Atunci de ce mor frunzele?

X: Frunzele cad.

Y: De ce cad frunzele?

X: Când crezi că verdele a pus stăpânire peste toate vine toamna şi speranţa devine o umbră palidă.

Y: Ultima frunză.

X: Ce este cu ea?

Y: Abia se mai ţine.

X: O să cadă.

Y: E ultima.

X: Ţi-am spus.

Y: Ce?

X: Cad frunzele?

Y: Şi?

X: E gata.

Y: Cine?

X: Frunza.

Y: A fost biruită de vânt.

X: Cade.

Y: Cade şi ultima frunză.

X: A întârziat prea mult.

Z: Frunza.

X: A sosit clipa să privim spre alt copac.

Z: Copacul vechi?

X: Cel vechi nu mai are nicio frunză.

Z: Uite un alt copac.

Y: Şi acesta a fost muşcat de toamnă.

X: Totul se repetă.

Z: Se repetă totul.

X: Nimic nu este nou.

Y: Pentru ce ne transformăm?

X: Ca să ne putem coace.

Y: Şi dacă greşim calea?

X: Vom alerga din nou spre toamnă.

Z: Câte frunze!

X: Cad frunzele.

Y: Prea mult frunze.

Z: Mă înec printre ele.

X: Cad.

Y: Cine?

X: Cad frunzele.

 

ACTUL II

 

Decorul: O livadă cu meri într-o altă toamnă, o bancă, o alee, un cimitir.

Personajele: X,Y,Z şi groparul.

 

Y: A mai trecut un an.

X: Cad din nou.

Y: Cine?

X: Frunzele.

Z: Până când or să mai cadă?

X: Nu a venit încă timpul.

Y: Care timp?

X: Ca toate frunzele să se transforme.

Y: Şi toţi copacii?

X: Şi toţi copacii.

Z: Cerul şi pământul, frunzele şi oamenii.

X: Alte frunze.

Y: Altă toamnă.

Z: Frunză.

X: Frunze.

Z: Frunză.

Y: Tot frunze.

Z: Am frunzărit prin viaţă.

X: Pentru că nu ai încercat să te coci.

Z: Când eşti verde frunzăreşti.

Y: A fost cândva ...

X: Ce?

Y: O frunză.

X: Frunza pentru care am fost rivali.

Y: Ce frumoasă a fost frunza!

X: Avea cei mai verzi ochi.

Y: Era aşa de mlădioasă.

X: Când dansa ...

Y: ... Soarele îşi petrecea braţele în jurul trupului ei graţios.

X: Mi-a fost tare dragă.

Y: Cui nu i-a fost dragă?

X: Am crezut că va fi a mea.

Y: Cât ne-a certat pentru o frunză!

X: Aşa prieten mi-ai fost.

Y: Eu am zărit-o primul.

X: Dar eu am schimbat primele vorbe cu ea.

Y: Mie mi-a zâmbit cu dragoste.

X: Şi ai preferat să-ţi trădezi prietenul pentru o frunză.

Y: Frunza aceea merita totul.

X: De ce ţi-a întors spatele dacă merita toată încrederea, dragostea şi prietenia ta?

Y: A răpit-o vântul.

Z: Eu am fost vântul.

X: Nici măcar un zmeu nu ai fost.

Z: S-a lăsat dusă de val.

Y: Delirează.

Z: Şi-a urmat visele sălbatice.

X: Frunza aceea nu s-ar fi uitat la unul ca tine.

Z: Era ca mine.

Y: Cine?

Z: Frunza cu ochii verzi.

X: Niciodată.

Z: Era o nebunatică plină de energie, o visătoare.

Y: Nici n-ai cunoscut-o.

Z: Voi nu aţi cunoscut-o.

X: E nebun.

Y: Nu ştie ce vorbeşte.

Z: Nu înţelegeţi.

X: Un ciudat ce nu merită atenţia.

Z: Şi frunza era o ciudată.

Y: Unde o fi ea acum?

Z: La cimitir.

Y: E nebun.

X: E rupt de realitate.

Z: A murit într-o toamnă.

X: Şi tu o cauţi în livada cu meri.

Y: Vrei să-i acoperi faţa cu lacrimi.

Z: O întâlnesc la cimitir.

X: Nu merită.

Y: Nu ştie despre ce vorbim.

Z: În fiecare toamnă merg la cimitir s-o întâlnesc.

X: Pe cine?

Z: Pe frunză.

Y: Care frunză?

Z: Frunza mea moartă.

X: E o altă frunză.

Y: Cu siguranţă.

Z: E aceeaşi.

X: Imposibil.

Z: Şi imposibilul poate să devină posibil.

Y: Niciodată.

Z: Nici celor mai ciudate lucruri să nu le spui niciodată.

X: Tu eşti un ciudat.

Y: Un neînţeles.

Z: Ca frunza.

X: Frunza era sociabilă.

Y: Era veselă.

X: Râdea aşa de frumos.

Z: Era o neînţeleasă.

X: Radia de fericire.

Z: Nu i-aţi pătruns sufletul.

Y: Cânta aşa de frumos.

X: Se lua la întrecere cu vântul.

Y: Şi noi am devenit păsări.

X: I-am cântat serenade.

Y: Ne ascundeam ruşinaţi sub trena-i lungă şi cântam.

X: Nici aştri, nici ploaia nu ne deranjau.

Y: Ea era atât de absentă.

X: Am încercat multe cântece.

Y: Absenţa ei ne ofilea.

X: Şi totuşi continuam să cântăm.

Y: Cântecul nostru nu reuşea să-i pătrundă la suflet.

Z: Pentru că era o sirenă.

X: O sirenă?

Z: O sirenă a aerului, o sirenă a copacului vieţii.

X: Nu ştie ce spune.

Y: A luat-o vântul.

X: S-a lăsat dusă de vânt.

Y: Prea s-a lăsat dusă de vânt.

Z: Cu câtă bucurie am purtat-o pe braţe.

X: Oare unde a dus-o?

Z: A venit la mine.

X: Spuneai că mergi la frunza ta.

Z: O să merg.

Y: Unde?

Z: La cimitir.

X: Să-ţi întâlneşti frunza?

Z: Mă aşteaptă.

Y: Lasă-l.

Z: În fiecare toamnă mă aşteaptă să traversez grădina cu meri din faţa cimitirului, să străbat aleea bătrână, să pătrund în cimitir şi să-i ascult glasul de dincolo de mormânt.

X: A iubit-o.

Y: A fost şi în viaţa lui o frunză.

Z: Eu am fost vântul.

X: Tu vântul?

Z: Vântul ce i-a atins sufletul.

Y: Ridicol.

Z: I-am pătruns viaţa.

X: Altei frunze.

Z: Frunzei pe care aţi îndrăgit-o şi voi.

Y: Nu ştiu.

X: Nici n-a văzut-o vreodată.

Z: Voi nu aţi avut ochi.

Y: Pentru ce?

Z: Pentru a-i citi fiinţa.

X: Ce de frunze cad în toamna asta!

Z: A mea a căzut demult.

Y: Parcă mai multe decât toamna trecută.

X: O fi căzut şi ea neobservată.

Z: A căzut lângă mine.

X: Frunzele îşi pot alege locul unde să cadă îndrumate de vânt.

Y: Plutesc în văzduh până găsesc locul de odihnă.

X: Văzduhul e mângâiat de baletul lor.

Z: Ea a căzut în braţele mele.

Y: A fost atrasă de pământ.

X: Pământul e ca un magnet pentru frunze.

Z: Nimic nu se pierde.

Y: Pământul îşi transformă solul prin frunze.

X: Frunzele cad.

Y: De ce cad frunzele?

Z: Le cheamă pământul.

X: Atâtea frunze se duc, păcat.

Z: O frunză străină.

X: Unde?

Z: Pluteşte în văzduh călăuzită de vânt.

Y: O văd.

Z: O aşează alături de frunzele merilor.

X: E aşa de speriată.

Y: Moartea i se citeşte pe chip încă.

Z: A durut-o.

X: Ochii ei par ieşiţi din orbite.

Y: Nasul şi urechile au dat semne de fugă dar nu s-au putut dezlipi.

X: Buzele s-au depărtat ca două piese ce nu s-au cunoscut niciodată.

Y: Trebuiau să elibereze energia vieţii.

Z: A fost adusă de vânt din cimitir.

X: E o frunză de tei.

Y: Mulţi tei mai sunt rătăciţi prin cimitir. Toamna le numeri oasele.

Z: Parcă nu-şi găseşte locul printre frunzele merilor.

X: E ca o regină printre ele.

Y: Frunzele merilor se simt stângace lângă ea.

Z: Dar ea este atât de modestă.

X: Frunzele merilor par să-i fure forma.

Y: Încearcă să o acopere. Vor să-i ascundă strălucirea.

X: Nu este de-a lor.

Y: E superioară lor.

Z: O s-o ajut.

(Z ridică frunza de jos şi o priveşte profund.)

Z: Trebuie să se transforme.

X: Lasă frunza.

(Z scoate o brichetă şi dă foc frunzei.)

X: Ce faci?

Z: Transform materia în energie.

Y: E nebun.

X: Frunza a luat foc.

Y: Arde.

X: E o flacără vie.

Y: Şi ochii lui Z au luat foc.

X: Sunt plini de patimi.

Y: S-a stins.

X: A ars complet.

Z: Cad frunzele.

X: Groparul!

Y: Unde?

X: Pe alee.

Z: Mătură frunzele.

X: Să mergem spre alee.

Z: Eu mă duc.

Y: Unde?

Z: La cimitir.

X: Ca să ajungi la cimitir trebuie să parcurgi aleea.

Z: În fiecare toamnă traversez livada cu meri şi păşesc pe aleea grea de zile ca să ajung la cimitir.

(Cei trei păşesc pe aleea plină de frunze moarte. La câţiva paşi în faţa lor Groparul adună alte frunze cu ajutorul unei mături. Merele cuntinuă să-şi scuture podoabele ofilite.)

X: Bun lucru.

Groparul: Au căzut multe astă toamnă.

Y: Încă mai cad.

Groparul: Trebuie să mă grăbesc.

X: De ce?

Groparul: O să fie o înmormântare în cursul zilei de astăzi.

Y: Când?

Groparul: Astăzi.

Y: La ce oră?

Groparul: Nu se ştie.

X: Printre frunze.

Groparul abandonează grămada de frunze moarte adunate de pe alee şi se apropie de cei trei.

Groparul: Să mergem.

X: Unde?

Z: La cimitir.

Y: Cad frunzele.

 

ACTUL III

 

Decorul: Un cimitir. În cimitir se află o groapă plină de frunze. Câteva mormite şi cruci se zăresc acoperite de frunzele teilor care cad.

Personajele: X,Y,Z, groparul, gemenele Ana şi Mara.

 

Groparul: Am săpat o groapă.

X: Unde?

Groparul: Lângă tine.

Y: Nici eu nu o văd.

Groparul: E plină de frunze.

X: Unde?

Groparul: Ai grijă să nu cazi în ea.

Y: Scoate frunzele din groapă!

Groparul: Or să cadă altele dacă le scot.

Z: Eu am văzut groapa.

X: Tu le cam vezi pe toate astăzi.

(Groparul se străduieşte să scoată frunzele din groapă dar munca îi este zadarnică, pentru că vântul le trimite înapoi. Z se plimbă printre morminte şi se opreşte în faţa unei cruci pe care era zugrăvită imaginea unei frunze. X şi Y par absenţi. Se uitau după frunzele teilor ce cădeau neobosite.)

Z: Frunza mea.

(Toţi îşi îndreaptă privirea spre Z.)

X: Unde?

Z: În imagine.

Y: Ea este.

X: Frunza.

Groparul: A fost înmormântată într-o toamnă.

Z: Ea a fost frunza mea.

Y: A cunoscut-o

X: În care toamnă s-o fi stins?

Z: În cea mai rece toamnă s-a stins. Cu o zi înainte de a se stinge un soare blând mângâia faţa naturii. Ea m-a rugat să o mai las să privească faţa soarelui. Mi-a spus că-i este teamă că n-o să-l mai vadă. Toamna şi iarna vieţii se îngrămădeau la uşă şi se temea că n-o să mai păşească în primăvară. Aşa s-a şi întâmplat. Ziua următoare a căzut bruma. Frunza mea a căzut. Puterile slăbite i-au grăbit plecarea.

Y: Probabil nu a fost această frunză.

X: Imaginea.

Y: Frunza cea mai frumoasă.

(În cimitir îşi fac apariţia două fete gemene. Ele dansau şi cântau.)

Ana: Cade frunza obosită / Peste iarba ofilită, / Dar copacul nu se lasă / Şi-o face alteia casă / Când soarele cântă-a primăvară / Mugurii încep s-apară.

Mara: Frunza ce a ruginit / Doi vlăstari a odrăslit, / Sămânţa a încolţit / Şi roadă a dăruit.

Z: Sunt fetele mele Ana şi Mara. Ar fi fost mândră frunza de ele dacă mai se afla printre noi. Sunt studente la Conservator.

Ana: Mi-ar fi plăcut să studiez şi artele plastice. Aş fi pictat multe frunze. Mă luam la întrecere cu natura. Mara în schimb a preferat muzica şi eu am urmat-o.

Mara: (Privind spre imaginea de pe cruce.) Mama.

X: Avea dreptate.

Y: Frunza ce ne-a furat sufletul a fost a lui Z.

Groparul: A fost cea mai frumoasă.

X: Fetele îi seamănă.

Y: Aceeaşi ochi.

X: Acelaşi zâmbet.

Y: Acelaşi glas cristalin.

X: Aceeaşi graţie.

Z: Mi-e dor.

Y: De ce ţi-e dor?

Z: De frunzele ce cad din copaci.

Ana: Îi este dor.

Mara: De mama.

Groparul: De frunză.

X: Aşa ne scuturăm cu toţii.

Y: Toate trec şi noi am uitat să trăim.

X: A fugit viaţa de noi şi noi de ea.

Ana: Tata a reuşit să-i fure vieţii o frunză.

Mara: E singul lucru adevărat din această deşertăciune.

X: O să fie toamnă lungă.

Y: Atât de lungă încât o să uităm de noi.

X: Frumuseţea a apus.

Y: Când a fost lângă noi nu am preţuit-o.

Z: Cad frunzele.