Melancolie IX

Existi oare cu adevarat?
E doar din nou acea iluzie?
Nu te-am privit niciodata la lumina zilei.
Te-ai ascuns mereu printre nori,
De cate ori am incercat sa te ating.
Uitasem gustul tau.
Iti uitasem chiar si numele.
Acelasi nimic care devine totul,
Ma cuprinde din nou,
Si vesnicia trecutului
Incepe din nou sa-ti poarte numele.
Te intreb, pentru a nu stiu cata oara:
De ce de fiecare data iti ascunzi chipul,
Dupa ce te chem, te simt si te vreau?

Melancolie III

Sunete suspendate
De vara, de toamna, de iarna,
de primavara…
Fosnetul timpului ma inalta,
Ma coboara…
Chipuri stiute ma gasesc,
nestiute ma regasesc…
Intr-un colt al sufletului
s-a deschis o poarta.
Sensul rabdarii se transforma in pasi,
Inainte, inapoi…
Hazardul canta un cantec vechi.
Peste pragul de vise
A trecut o clipa glasul tau…
Stiu acum de ce,
Acea poarta a fost deschisa
Lasandu-mi pasii liberi,
Lunecand tacuti pe aleea aceea veche,
Pe care te-am asteptat de atatea ori
Rascolind frunzisul,
Peste care, acum,
Ploua bland cu soaptele tale…


Melancolie II  

M-am ratacit de un vis
Si de atunci e noapte:
De iarna, de primavara, de vara,
De toamna…
Ferestrele inimii le-am inchis demult.
Era frig.
Sa fi ramas de-atata timp doar toamna?
Pana cand o sa mai petrec
La portile sufletului
Doar “Anotimpurile” lui Vivaldi?



Melancolie I

Seara contura umbrele copacilor
Ale florilor, ale caselor,
Ale bancii pe care tu si eu
Uitasem cuvinte, saruturi si soapte…
Si pe urmele fostilor pasi perechi,
Seara contiura umbrele noastre
Si ale departarii care fosnea intre noi
Cuvinte, saruturi si soapte…


Oda

Cu fiecare zi te numesti ieri.
Steaua aceea copila,
Care rasarise ata de aproape de soare,
A cazut secerata de etern.
Am vrut sa intreb, totusi,
De ce linistea noptii
Nu a uciso-o cu otrava singuratatii
Iar stralucirea patimii
A inghitit-o lumina cu lumina?


Adam si Eva

Adam a iubit-o pe Eva
Si Eva pe Adam.
Cand Adam a pacatuit cu Eva
Dumnezeu s-a suparat pe el.
Adam si-a recunoscut greseala,
Dar a invinuit-o si pe Eva.
Eva si-a recunoscut vina,
La cearta Domnului, si s-a cait.

Si de atunci, a ramas caindu-se
Adam a uitat de vina lui,


Ruga catre tine

Doamne,
Ce singura ma simt aici!
Ce sa-mi doresc cand totul e la tine?
Ce sa vreau cand tot ce-mi dai pierd?
Binecuvanteaza-ma Doamne!
Sunt doar o clipa pacatoasa,
sunt doar pulbere muiata.n apa,
sunt doar adiere de vanyt…
Doamne!
Unde-am ramas?
De nu m-as fi imprastiat
de-a lungul drumului…
Binecuvanteaza Doamne,
macar aceasta lacrima,
cazuta peste numele tau!
Poate asa o sa simt
Ca mai exista ceva din mine…


Amintiri

Lumina se ridica
Si-n veselia ei,
Am vazut tristetea.
Si-atunci, mi-am zis:
Trebuie sa fie mult de atunci…
Sunt umbre vechi
De adevar scapatat
In amurguri cazute-n timp.
Pasari batrane,
Cu aripi rugunite de rugaciune,
Cauta fereastra,
Pe care nu-mi amintesc
Sa fi inchis-o…
“Plouase mult” imi spune ceata,
“A fost o toamna lunga”
Imi spune departarea,
“si tu asteptai anotimpurile”.
Si sufletul imi aminteste,
Ca acea floare pe care
In zadar o caut, s-a ofilit
in plansetul amintirilor
ce s-au desprins si au cazut
odata cu frunzele castanilor
ce umbreau vise,
seara de seara.
Si n-au mai ramas decat
Urmele pasilor si fosnetul timpului.
Trebuie sa fie mult de-atunci…
Lumina se coboara din nou, cu veselia ei,
Si in tristete, revine iasari noaptea…