VALI NIȚU Numele tău Floare de iris copertaVolumul „Numele tău – Floare de iris”  este o consistentă declaraţie de dragoste oferită femeii universale prezentă în manieră unică, în gândurile și sufletul scriitorului. Cine parcurge cartea  remarcă o scriitură plină de senzualitate, cu versuri  ce se adresează tuturor simţurilor fiindcă iubirea, din perspectiva lui Vali Niţu, e un cumul de iubiri care se împletesc şi se despletesc continuu, se întrepătrund şi se hrănesc una pe alta, îşi dau ocol, se caută,  se prind şi se desprind.  E o iubire în imagini care  vede și admiră. E o iubire cântec, care se ascultă. E o iubire parfumată care se simte şi se adulmecă în cadrul unui mozaic de detalii senzuale, ce se desprind din armonia a două trupuri dar se adâncesc într-un singur gând, cel al poetului eliberat de sentimente și doruri prin freamăt de cuvinte, de ritm și de vers.
    Din visul său liric, mărturisitor, și poate nefiresc de sincer, se nasc versuri precum cele din poezia „M-am regăsit în femeia pe care o iubesc” (p. 13) Un poem în care poetul își expune impudic dorul, îl lansează sper cititor apoi îl ascultă ca pe un ecou, îl simte cum bate la porțile sufletului și îl aude cum îi curge prin vene hrănindu-l cu doruri și mai mari, mai adânci.


„ecoul răspunde
eu vin
iubita mea
diseară
te voi strânge-n braţe
şi voi picta pe buzele tale
un incendiu de argint
din imperiul trupurilor
având un nume
floare de iris.”

    Poetul, își adună apoi gândurile, le închide într-o plăcută tăcere, le-ascunde în „cercul de trupuri” cuprinse de „imense dorințe” și, culmea, așteaptă... Își așteptă iubita, o admiră, o lasă să se deschidă ca o floare de iris și să se desprindă de propriul trup, dăruindu-se, regăsindu-se într-altul, în trupul iubitului vrăjit de irișii care adună întreg universul într-o singură privire, într-un singur gest.
    Vali Nițu așează în acest volum versuri născute din experiența unui bărbat care a cunoscut tainele  unor iubiri ce sfidează timpul și care a reînvățat  ce e îndrăgostirea, ce e iubirea insistentă și dulce, a redescoperit acea dragoste nerăbdătoare și senzuală, care-ți atacă  gândurile, le frâmântă, le amețește cu iluzia nemuririi. Sunt versuri care îți înveșnicesc inima și îți alintă ochiul cu imagini concrete, fin indiscrete, rememorate,  retrăite sau sugerate, care țintesc spre cuplul universal, spre o ea și un el, cât se poate de reali, cât se poate de sinceri,  cât se poate de unici.
    Sunt versuri în care e loc pentru femeia iubită, reală și irepetabilă, sunt versuri în care e loc pentru femeia universală, cântată în ode nemuritoare precum :
“te ador femeie
cu ochi de cer şi roşu din maci
buzele tale au miros de crizanteme
aşezate-n târziul meu
sădit în trup de toamnă
trăirile mă-mpletesc în părul tău
şi formează piramide din visele mele
dorinţele tale de atâta vreme
s-au împlinit.” („Accentele şuviţelor rebele”, p. 23)

    Jocul iubirii, devine, în poezia lui Vali Nițu, unul extrem de fluid, mișcător. E un joc al unduirilor care se nasc între lumini și umbre, între gesturi concrete și gânduri pline de mister.     Astfel, captiv în intimitatea iubirii, poetul nu își mai dorește decât să alunece și să se stabilească  definitiv pe „o manșetă a timpului”, încarcerându-se  într-un calendar al timpului absolut, conceput ca un jurnal al iubirilor veșnice.
    Pe scurt, în volumul „Numele tău – Floare de iris”, poetul demonstrează ce înseamnă „să iubești în cuvinte” și scoate la iveală o parte din atuurile iubirilor ivite în toamna vieții, picurate cu dorințe, cu gesturi largi și tandre, vopsite în culori de o neasemuită frumusețe.
    El invocă permanent numele femeii iubite, o adoră în versuri jucăușe și reușește să dea iubirii un sens fără egal. Poetul oferă iubirii un rost țesut din gânduri înțelepte, ori obraznice, din sentimente intense sau pline de finețe, din imagini clare sau intime dorințe. Toate acestea îl invită pe cititor să participe, oarecum indiscret, la o poveste de dragoste a cărei existență e zămislită la granița dintre realitate și vis, dintre împlinire și dor, dintre resemnare și nevoia de evadare din prezentul fiecărei zile.
    Poemele din acest volum sunt, așadar, scurte secvențe din viața unei iubiri  care se desfășoară într-un „timp parțial” și într-un spațiu aflat la o „imposibilă depărtare”. Avem de a face cu o poveste de iubire care nu aparține doar celui care o scrie și nu mai este doar a poetului care o invocă, ci poate fi, la fel de bine, iubirea mea, sau a ta, sau a lor, o iubire care aparține, într un final, celui care citește și se cufundă în lectură ca într-o mare de cuvinte și sentimente binefăcătoare.