MĂ DOARE...

Mă doare, mă doare, mă doare
Tot dorul ce există sub soare, sub soare, sub soare,
Mă doare aroma de măr parfumat
Și mă doare mereu și întâiul păcat!

Mă dor, și mă dor, și mă dor
Și vremuri nebune, și oscior cu oscior,
Mă țintuiește o durere nestinsă la pat
Care tot mersul de acum mi-a barat, mi-a barat, mi-a barat!

Mă doare, mă doare, mă doare
Tot of-ul venit din suflare, suflare, suflare
Și cuțitul de dor care întruna mă-nțeapă
Și care în suflet îmi sapă, îmi sapă, îmi sapă!

Mă doare, mă doare, mă doare
Lacrima care îmi curge pe-ale vieții hotare,
Pământul acesta care-ncet, încet, încet  mă îngroapă
Și-mi fură deodată și cerul, și apă, și apă, și apă!

Mă doare, mă doare, mă doare
Că timpul îmi fură aroma de floare,
Că trebuie să îi dau ce mi-a dat cu-mprumut,
Cu gheare de dor durerea mi-ascut, îmi ascut, îmi ascut!

Adio, adio, adio timpule dar adio și rost,
Adio și viață care îmi ești și care mi-ai fost, fost, fost!
Mă doare, mă doare, mă doare
Că lumea aceasta e în veci trecătoare, trecătoare...și doare!


FĂRĂ TINE

Fără tine mor salcâmii, se dezbracă de parfum
Și îmi rămân tristețile împrăștiate pe drum.
Fără tine poarta casei se deschide tot mai greu,
Unde ai plecat, iubite? Tu erai sufletul meu!

Fără tine teii zac, dezbrăcați de-a lor podoabă,
Sufletu-mi îndoliat este pus mereu pe grabă.
Te caută pretutindeni, fără îns-a te afla,
Nu mai ești prin depărtare, nu-mi ești nici alăturea!

Fără tine plânge zarea, albine nu mai roiesc,
Florile toate-n grădină, de doru-ți se ofilesc.
Fără tine mintea mea pleacă-ntruna la plimbare
Străbătând multe cărări, în eternă căutare!

Fără tine nu am viață, nu am zâmbet, nu am râs,
Sunt căzută pe vecie din al vieții paradis.
Înot prin iad și prin moarte, în gând doar cu chipul tău,
Vei rămâne pentru mine, pururea, un Dumnezeu!

Fără tine mă împrăștii, frunză bătută de vânt,
Nu mai știu să mai vorbesc, gura îmi este mormânt.
În genunchi adesea cad, privind cerul cu stupoare
Întrebându-l, pe mutește, dacă simte cât mă doare?!

Fără tine moartă sunt, în suflet, în gând și-n minte,
Nu mai simt nici cald, nici frig, nici gheață, dar nici fierbinte.
Merg aiurea pretutindeni, neștiind ce e cu mine,
S-a sfârșit cu viața mea, ea-i nimic fără de tine!

Se-aud clopote bătând prin biserici nemiloase,
Toate visele-mi, demult, sunt pe la margine roase.
Sunt la mâna întâmplării, dar tot sper să te revăd,
Într-o zi se va sfârși chinul meu și-al său prăpăd!

Pe o cruce de lumină la tine mă voi urca
Și, iubitule, atunci regăsirea va urma,
Ne-om iubi cu pasiune pe un nor drăguț și roz,
Minune înfăptuită, ca prin ținutul lui Oz!


TE CAUT...

De-un veac te caut printre nori
Și prin grădinile cu flori,
Te caut în lumini de stea
Și-mi plânge-n suflet dragostea!

Te caut în blestemul rău
Și mă mai cert cu Dumnezeu
Că viața mi-a întunecat
Și inima mi-a tulburat!

Te caut prin livezi de meri,
Prin cuib de cocostârci și veri,
Prin turnuri și prin mănăstiri,
Însă de tine nu am știri,

Parcă mi te-a răpit moarte,
Pleoapa a rău mi se zbate;
Am scormonit pământul tot
Și-am mers târâș, și-am mers pe cot.

Te-am căutat și prin ape,
Nicio urmă să nu-mi scape,
Te-am cătat pe văi, pe munte
Și-azi mi-s tâmplele cărunte,

Prin focuri și prin cenușă
Dar n-am aflat nicio nișă
Vești despre tine să îmi dea
Să pot să-mi alin durerea!

Te-am căutat prin mâl, prin bălți,
Pe la atâtea mii de porți
Și prin case părăsite,
Printre crucile cernite!

Oriunde-am mers nu te-am găsit
Și astăzi am îmbătrânit...
Până voi închide ochii
Voi îndepărta deochii,

În ultim ceas te voi găsi
Și pe-al tău braț m-oi odihni
C-am obosit de căutări
În toate cele patru zări...

Unde-oi fi și cu oricine,
Veșnicia-ți mi-aparține,
Vom fi Acasă fericiți
Și, în sfârșit și împliniți!


AM STRÂNS DUREREA...

"Am strâns durerea-n pumn și cred că îmi ajunge",
Că viața tuturor este pătată-n sânge,
În sângele ce-a curs pentru salvarea țării
Iar astăzi o ucid, încet, "conducătorii".

O vând și-o îndatorează fără de rușine
Și mor pe străzi copii, fără un colț de pâine
Și ne mor bătrânii care-au muncit o viață,
Că-n suflet nu mai au sâmbure de speranță.

Tineret ne pleacă și țara se golește,
Îngrijorarea-n toți crește mereu, tot crește,
Pustiul se-adâncește și grofii n-au habar,
Că ei pentru durere nu au deloc cântar.

"Am strâns durerea-n pumn și cred că îmi ajunge",
De trei decenii țara amarul și-l plânge,
Ea a pierdut eroi, s-au înmulțit morminte,
Dar cei sus-puși de noi, la greu nu iau aminte.

Dezordine și hâră, furturi, ba și crime
Au loc aproape zilnic, cine să le curme?
Nimeni nu are timp, că toți culeg foloase,
Singură "prostimea" culege doar ponoase.

De jos și până sus sunt multe încrengături
Și-o mare bălăceală-n noroaie și-n lături
Și țara-i năclăită-n mizerii și în boli,
Țepeșe, din mormântu-ți e vremea să te scoli!

"Am strâns durerea-n pumn și cred că îmi ajunge",
Oare sărmanii țării când vor mai învinge?
Mafia e-n floare, dreptatea nu există,
Doar umilința este în capăt de listă.

Nu au prioritate nici țara, nici neamul,
Când ne-a înconjurat de peste tot dușmanul,
Chiar sub bocancul lui vom sta legați la gură,
Adio viață demnă, că aceasta-i zgură!

De vis au vacanțe, prin țări îndepărtate
Și fantezii cu mii, și nu tocmai curate,
Fine băuturi, dezmăț, bucate alese
Și, prin toate acestea, multe interese.

Vai, sărmană țară, te-au despuiat barbarii
Și mi te-au murdărit până la os dușmanii.
Mai rău ca-n războaie pierim și ne dăm duhul,
Despre "români" s-a dus prin toată lumea buhul!