Cunoaşterea particularităților psihice ale copilului în general este o necesitate izvorâtă din însuşi scopul educației cerută de comanda socială prin care trece țara într-o anumită etapă.
Scopul unei asemenea educații e unic şi este determinat de cerințele dezvoltării economiei de piață, fiind de la sine înțeles că trebuie să existe un program unitar în vederea formării omului constructor activ şi conştient al unei asemenea comenzi, cu o factură psihologică cerută de codul moral al unei astfel de lumi.
Având însă în vedere faptul că oamenii sunt foarte diferiți, în funcţie de marea varietate funcțională a activității nervoase superioare şi de experiența de viață acumulată, pentru realizarea unui profil psihologic corespunzător unui asemenea tip de om nu este sufiicent să cunoaştem numai particularitățile psihice generale caractetistice unei anumite etape în dezvoltarea personalității copiilor, ci este cu totul necesar a cunoaşte şi ceea ce diferențiază un copil de alt copil de vârsta sa, adică particularitățile individuale ale fiecărui copil.
Numai o asemenea realizare a raportului dintre general şi particular asigură eficiența educației, deoarece numai cunoscând legile generale ale dezvoltării psihicului copilului, precum şi particularitățile sale individuale vom şti să acționăm în cunoştință de cauză în vederea formării celor mai caractetistice trăsături de caracter cerute de viață, de societate.
Educarea tinerei generații, ținând seama de principiul tratării individuale, ne pune în față marea posibilitate de a descoperi, chiar acolo unde particularitățile negative sunt evidente, acea scânteie de însuşire pozitivă, de care, educatoarea, agățându-se ca de veriga cea mai importantă din viața copilului, o va putea dezvolta la maximum în defavoarea particularităților negative, care vor păli treptat, până la stingere.
În altă ordine de idei, am putea spune, într-un mod mai alegoric, că stăpânirea legității dezvoltării psihice a copilului,ca şi cunoaşterea a ceea ce este propriu, individual, ne dă posibilitatea de "a asculta" ritmul dezvoltării psihice proprii fiecăruia dintre copiii care ne sunt dați spre a-i educa.
Ca atare, putem sesiza momentul în care, în viața psihică, în ritmul normal al dezvoltării sale, se produce o deviere sau o încetinire, ori o stagnare.
În consecință, vom putea acționa pentru preîntâmpinarea fenomenului sau, dacă s-a declanşat, pentru oprirea evoluţiei lui şi revenirea la viața funcțională normală, aşa cum, pe un plan cu totul deosebit, un inginer specialist, ascultând mersul agregatului pe care-l conduce, va putea spune, cu toată precizia, unde începe defecțiunea, numai pe baza unui sunet difuz în mersul normal al agregatului, sunet pe care mulți nu-l vor putea intercepta sau diferenția, şi mai mult, el va putea indica ce trebuie făcut de urgență pentru a preîntâmpina oprirea acestuia.
Nu trebuie să scăpăm din vedere faptul că tratarea individuală este un principiu important nu numai pentru a frâna abaterile sau devierile pentru copiii care prezintă probleme sub raport pedagogic, ci trebuie privită ca un principiu general ce se aplică întregului colectiv al grupei de copii.
Vârsta antepreşcolară prezintă particularități specifice, care presupun un anumit conținut al educației. Activitatea predominantă a copiilor la această vârată este jocul. Comparativ cu sugarul, după însuşirea mersului şi a limbajului, antepreşcolarul câştigă o oarecare independență față de adulți. Dezvoltarea intensă, fizică şi psihică, a copilului în această perioadă reclamă însă o îngrijorare permanentă din partea adultului. Această îngrijorare se referă mai ales la dezvoltarea lui din punct de vedere fizic.
Educația fizică contribuie astfel la dezvoltarea normală şi armonioasă a întregului organism al copilului în plină creştere, la prevenirea defectelor fizice, la menținerea şi întărirea sănătății, precum şi la dezvoltarea mişcărilor.
În realizarea sarcinilor educației fizice la această vârstă, regimul de zi, organizat în mod ştiințific, are un rol foarte important. Acest regim trebuie să prevadă cu precizie timpul necesar somnului de noapte şi de zi al antepreşcolarului, precum şi orele rezervate jocului şi activităților.
Regimul antepreşcolarului prevede şi o serie de măsuri igienice menite să apere sănătatea copiilor împotriva bolilor infecțioase şi să contribuie la formarea deprinderilor şi obişnuințelor igienice şi de autoservire.
Având în vedere fragilitatea organismului copilului la această vârstă, dezvoltarea continuă a țesuturilor şi organelor, dezvoltarea intensă a țesutului nervos şi sensibilitatea lui la oboseală, respectarea riguroasă a regimului devine o cerință imperioasă a educației antepreşcolarului.
Precizând succesiunea principalelor momente ale regimului de zi, îmbinând rațional somnul cu jocurile şi cu activitățile prevăzute, regimul fereşte sistemul nervos al copiilor de eforturi prea mari, asigurând condițiile funcționării şi dezvoltării normale.
Dezvoltarea mişcărilor copilului de vârstă antepreşcolară se realizează, în parte, în viața de toate zilele prin manipularea obiectelor, prin folosirea jucăriilor, prin executarea acțiunilor de autoservire, cum ar fi îmbrăcatul sau spălatul.
Programul unui asemenea regim prevede însă şi alte mijloace pentru dezvoltarea mişcărilor la vârsta antepreşcolară.
Astfel, sesizând gradul de independență şi precizie a mişcărilor copiilor în cadrul diferitelor acțiuni şi activități, adultul trebuie să stimuleze încercările lor.
În timpul plimbărilor, al jocurilor, al activităților, adultul va da copiilor indicații precise şi concrete cu privire la executarea diferitelor mişcări.
Pentru dezvoltarea mişcărilor se vor folosi şi mijloace speciale, cum ar fi exercițiile de gimnastică uşoară, sub formă de joc, mersul, jocurile de mişcare, jocurile cu mingea.
La vârsta antepreşcolară trebuie acordată, concomitent, o atenție deosebită şi educației intelectuale a copilului.
Sarcinile acestei educații se stabilesc în funcţie de particularitățile specifice vârstei. Asistăm acum la dezvoltarea intensă a celui de-al doilea sistem de semnalizare, în strânsă interacțiune cu primul.
Prin învățarea mersului, copilul vine în contact cu o serie de obiecte şi fenomene, cu ale căror însuşiri se familiarizează tot mai mult. Odată cu însuşirea unor cunoştințe despre mediul înconjurător, se realizează şi primele încercări de generalizare şi substractizare a lor cu ajutorul cuvântului.
Aceste generalizări elementare, în cele mai multe cazuri se fac pe baza trăsăturilor neesențiale ale unui grup de obiecte, constituind, totuşi, un pas înainte în dezvoltarea gândirii antepreşcolarului.
Având în vedere particularitățile psihice ale antepreşcolarului, educația intelectuală ar trebui să-şi propună sarcini cum ar fi: dezvoltarea vorbirii, formarea reprezentărilor elementare despre mediul înconjurător şi dezvoltarea proceselor de cunoaştere.
A-i învăța pe copii să vorbească limba maternă constituie o sarcină plină de răspundere, care revine în primul rând familiei, părinților.
Înainte de a intra în grădiniță, copilul trebuie să fie deprins cu pronunțarea clară a cuvintelor, cu îmbinarea lor corectă în propoziții scurte.
Un rol important în dezvoltarea intelectuală a copiilor la această vârstă îl constituie familiarizarea lor cu mediul înconjurător, deoarece, pe la sfârşitul vârstei antepreşcolare începe acea "perioadă a întrebărilor", perioadă în care copilul se interesează de tot ceea ce e nou şi necunoscut pentru el.
Această particularitate se explică prin formarea a numeroase reflexe condiţionate pe baza reflexului de orientare, reflexe care sunt tot mai mult legate de dezvoltarea celui de-al doilea sistem de semnalizare, de însuşurea limbajului.
În familiarizarea copiilor cu mediul înconjurător, cei care se ocupă de educația lor trebuie să se sprijine în mod deosebit pe această particularitate, stimulând dezvoltarea proceselor şi însuşirilor psihice ale antepreşcolarilor.
Va trebui să fim atenți acum şi la educața morală a antepreşcolarului. Un asemenea copil este impulsiv şi neastâmpărat. El pretinde satisfacerea imediată a dorințelor sale, satisfacere care nu poate fi amânată. Cauza unei asemenea comportări rezultă din lipsa de echilibrare a proceselor nervoase fundamentale, în faptul că inhibiția condiţionată este mai slabă decât excitația.
Limbajul adultului începe să exercite un rol reglator tot mai important asupra condiției copilului. Această particularitate a sistemului nervos central (iradierea excitaţiilor subcorticale în zonele cortexului), explică şi emotivitatea mărită a copilului antepreşcolar, intensitatea emoțiilor sale.
Ținând seama de aceste particularități, sarcinile educației morale la vârsta antepreşcolară ar fi următoarele: deprinderea copiilor cu respectarea cerințele elementare formulate de adulți şi obişnuirea acestora cu viața comună a grupei din care fac parte, a colectivității, cu programul acesteia, eventual al creşei de copii.
O deosebită importanță o are acum prevenirea manifestărilor de încăpăținare şi negativism. Dezvoltarea relețiilor juste dintre copii trebuie să constituie o preocupare permanentă a personalului educativ.
La fel vor fi create, încă de la început, condițiile necesare dezvoltării relațiilor de prietenie, prin stimularea simpatiei reciproce şi prin prevenirea certurilor dintre antepreşcolari.
La această vârstă, se conturează treptat, prin interacțiune cu mediul înconjurător, tipul de temperament al copilului, temperament care se va exprima în conduita lui.
Cunoaşterea şi respectarea particularităților individuale ale copiilor, măreşte eficiența procedeelor educației morale.
Este absolut obligatorie pregătirea copilului pentru a frecventa grădinița, care este chemată să continue, prin mijloace specifice, munca educativă dedicată dezvoltării însuşirilor fizice şi psihice ale copilului, de acum, preşcolar.
Vârsta preşcolară reprezintă o perioadă foarte importantă în dezvoltarea copilului. În această perioadă de vârstă creşte forța fizică generală a copilului. El devine mai rezistent la efort, oboseşte mai greu decât antepreşcolarul. Mişcările devin din ce în ce mai diferențiate şi mai coordonate. Mişcările mâinii capătă mai multă precizie şi mai multă finețe. Se dezvoltă intens, procesele psihice de cunoaştere ale preşcolarilor. Aceştia fac față acum unei noi forme de activitate, activitatea obligatorie, care le cere un efort intelectual sporit. Jocul devine însă, şi la această vârstă, activitatea specifică a copilului.
Spre deosebire de antepreşcolar, preşcolarul are o comportare mai stăpânită, impulsivitatea devenind acum mai atenuată, iar trăirile emotive mai variate. Receptivitatea preşcolarului față de tot ceea ce-l înconjoară, curiozitatea lui pentru noutate, fac ca influențele mediului să fie înregistrate relativ uşor şi să se fixeze temeinic în psihicul copilului.
Se dezvoltă intens acum procesele intelectuale ale copilului, se schițează unele trăsături morale, se însuşesc deprinderile elementare de comportare, se formează premizele trăsăturilor de caracter.
Mediul cel mai adecvat dezvoltării în sens pozitiv a preşcolarului este grădinița, care încadrează copiii într-un proces instructiv - educativ organizat şi condus pe baze ştiințifice. În grădiniță se realizează, în forme adecvate, o educație multilaterală: fizică, intelectuală, morală, estetică şi se începe pregătirea copiilor pentru anumite munci accesibile lor, vârstei lor.
La această vârstă, în organismul copilului se produc modificări însemnate, la fel în structura țesuturilor şi a organelor lui, precum şi în starea lor funcțională, motiv pentru care educația fizică are o importanță foarte mare acum.
Sarcina principală a acestui tip de educație este dezvoltarea normală şi armonioasă a organismului preşcolarului. Copilul creşte acum în fiecare an circa 6 centimetri şi adaugă în greutate circa 2 khilograme. Concomitent, se dezvoltă acum si țesuturile şi organele. Asistăm la un proces de osificare a scheletului şi, în special, în a doua jumătate a vârstei preşcolare, la o dezvoltare intensă a musculaturii corpului. Are loc acum şi diferențierea neuronilor care constituie straturile cortexului şi dezvoltarea progresivă a funcțiilor corticale.
Desfăşurarea normală a procesului de creştere şi dezvoltare a organismului preşcolarilor este condiţionată într-o măsură foarte mare de regimul zilnic.
Organismului preşcolarilor în plină creştere şi dezvoltare are nevoie acum de anumite condiții igienice, de hrană suficientă şi substanțială, de anumite activități desfăşurate în aer liber, de un anumit număr de ore de somn şi aşa mai departe.
Astfel, respectarea regimului zilnic, care stabileşte cu precizie timpul, locul şi durata diferitelor momente ale activității copiilor în grădiniţă, ținând seama de particularitățile de vârstă, constituie una dintre condiții esențiale ale dezvoltării fizice a preşcolarului.
Alte sarcini ale educației fizice la această vârstă sunt legate de: întărirea sănătății copilului prin călirea organismului, de dezvoltarea mişcărilor de bază ale preşcolarului şi formarea unei ținute corecte, de dezvoltarea normală a scheletului şi întărirea mişcărilor, de dezvoltare sistemului nervos central, de formarea unor deprineri igienice, precum şi de dezvoltarea anumitor calități morale.
Mijloacele prin care se realizează educația fizică acum, exercită o influență favorabilă asupra dezvoltării întregii personalități a copilului. Gimnastica, jocurile de mişcare, măsurile de călire contribuie nu numai la dezvoltarea armonioasă a organismului, ci şi la formarea unor trăsături morale ale copilului: curajul, perseverența, încrederea în forțele propii şi aşa mai departe.
Din punct de vedere intelectual, acest tip de educație îşi propune acum următoarele sarcini: transmiterea unor cunoştințe intelectuale, astfel orientate încât să constituie o bază pentru asimilarea ulterioară de cunoştințe ştiințifice, dezvoltarea proceselor de cunoaştere, precum şi deprinderea copiilor cu munca intelectuală.
Se intensifică acum funcția analitico-sintetică a scoarței cerebrale, creşte posibilitatea copiilor de a-şi însuşi noi cunoştințe, de a diferenția mai precis însuşirile obiectelor din mediul înconjurător. Se formează numeroase legături condiționate, se lărgeşte tot mai mult orizontul copiilor precum şi sfera experiențelor personale.
Preşcolarii mari manifestă, la această vârstă, interes pentru activitățile care cer efort de gândire, rezistența la munca intelectuală fiind în creştere.
Transmițând preşcolarilor anumite cunoştințe accesibile despre natură şi societate, educația intelectuală urmăreşte dezvoltarea proceselor de cunoaştere ale copiilor.
Intelectul preşcolarului se dezvoltării în procesul învățării, în activitățile care stimulează procesele de cunoaştere.
Concomitent cu creşterea experienței personale, volumul său de cunoaştere creşte de asemenea, dezvoltându-se şi îmbogățindu-se percepțiile şi reprezentările.
Se dezvoltă deosebit de mult vorbirea copiilor în această perioadă, atât sub aspectul fonetic, cât şi gramatical. Vocabularul lor se îmbogățeşte rapid, iar reflexele verbale mai complexe care stau la baza însuşii structurii gramaticale a limbii se îmbogățesc şi ele.
Grădinița trebuie să acorde o atenție deosebită dezvoltării vorbirii copiilor, pentru ca la intrarea în şcoală, aceştia să posede un limbaj corect din punct de vedere fonetic şi gramatical şi un vocabular bogat, raportat la vârsta lor.
Tot acum se dezvoltă şi gândirea copiilor. Astfel, pornind de la cele mai simple noțiuni şi judecăți, spre sfârşitul vârstei preşcolare, copilul ajunge să-şi însuşescă unele noțiuni mai abstracte, să folosească într-o formă elementară anumite operații logice: generalizarea, abstractizarea, comparația.
Pentru că se interesează acum tot mai mult de cauza anumitor fenomene, copilul trebuie, ca în cadrul activităților din grădiniță, să fie obişnuit să observe atent un anumit fenomen, să diferențieze, să compare, să redea prin cuvinte proprii însuşirile obiectelor.
Deprinderea de a număra şi socoti are un rol foarte mare în dezvoltarea gândirii copilului, la fel ca şi dezvoltarea atenției şi a memoriei voluntare.
La copilul preşcolar predomină atenția involuntară, iar memoria, în jurul vârstei de 5 ani, încearcă să facă primele reproduceri reuşite intenționat. Preşcolarul îşi poate propune astfel, dinainte, scopul de a memora ceva în vederea reproducerii ulterioare.
Prin activitatea sistematică de însuşire a cunoştințelor, dirijată cu competență de către educatoare, preşcolarii se obişnuiesc, încetul cu încetul, cu primele elemente ale muncii intelectuale.
Deprinderea copiilor de vârstă preşcolară cu o activitate intelectuală accesibilă lor, are o importanță deosebită pentru pregătirea lor în vederea muncii şcolare.
Din punct de vedere moral se fac simțite acum sarcini ca: formarea şi educarea unor reprezentări, deprinderi şi obişnuințe morale elementare şi dezvoltarea unor calități de voința precum şi a trăsăturilor cu caracter propriu vârstei respective. Nivelul de dezvoltare intelectuală le permite ca sub îndrumarea adultului să diferențieze ce e bine şi ce e rău în comportarea lor şi a celor din jur. Încep să înțeleagă, acum, şi motivația logică a unor cerințe de conduită.
Educatoarea trebuie să dezvolte copiilor şi simțului estetic, să-i ajute să sesizeze şi să înțeleagă frumosul din natură, din viață, din comportarea oamenilor din jur.
Preşcolarii vor fi învățați să sesizeze estetica ambianței, să simtă bucuria de a trăi într-un cadru frumos de viață.
Încă de la această vârstă trebuie să li se formeze copiilor obişnuința de a păstra aspectul curat şi frumos al sălii de grupă, al jucăriilor, al îmbrăcămintei, ca şi deprinderea de a sesiza frumosul în comportamentul lor şi al celor din jur.
Copiii trebuie deprinşi acum cu perceperea, cu înțelegerea operelor de artă accesibile lor, prin ascultarea basmelor, prin audierea unor compoziții muzicale, prin participarea la spectacole şi aşa mai departe.
Se urmăreşte, de asemenea, şi formarea unor deprinderi elementare de desen, construcții,modelaj, dramatizare, cânt, precum şi stimularea posibilităților şi a unor aptitudini artistice ale preşcolarilor.
Este deosebit de important să cunoaştem psiho-pedagogia copilului de vârstă ante şi preşcolară pentru că numai aşa pot fi duse la bun sfârşit sarcinile generale ale educației momentului: dezvoltarea fizică armonioasă, formarea unor copii sănătoşi şi viguroşi, formarea unor reprezentări juste despre , dezvoltarea proceselor de cunoaştere, dezvoltarea însuşirilor morale, formarea deprinderilor de conduită civilizată, educarea lor în spiritul patriotismului şi al dragostea față de patrie şi popor, al dragostei față de muncă, formarea simțului estetic al copiilor, precum şi dezvoltarea aptitudinilor artistice ale preşcolarilor.
Toate acestea, în vederea pregătirii lor pentru trecerea la vârsta şcolară mică, pentru munca instructiv-educativă din şcoală.
BIBLIOGRAFIE:
1. Fabian, M; Chircev, E. şi colaboratorii - PEDAGOGIA PREŞCOLARĂ, manual pentru liceele pedagogice şi educatoare, Ediția a III-a Editura Didactică şi Pedagogică, București, 1970;
2. Avram, Iftimia şi colaboratorii - GHID PRACTIC-APLICATIV, Tg. Mreş, 2000;
3. Chircev, A. ; Roşca, Al. şi colabolatorii - PSIHOLOGIA COPILULUI PREŞCOLAR, Ediția a V-a, revăzută, Editura Didactice şi Pedagogică, București, 1065.