Ruşii au un banc. Se spune că un oarecare Ivan se întoarce acasă de pe unde i-or fi umblat cărările. Intră, îşi vede nevasta, pe nume Raia, în pat. Dormind. Se apropie, o admiră, dă plapuma la o parte: un corp frumos, nici grasă, nici slabă, bălaie, cu părul ondulat, blond. Ce mai, o frumuseţe de femeie! Dar... îşi spune, în gând: „Рая, Рая, почему ты не чужая!?      („Raia, Raia, de ce nu eşti o străină!?"). În limba rusă zicerea aceasta are rimă, e cu mai mare impact satiric.
         Bancurile, în genere, sunt luate din viaţa de zi cu zi şi denotă nişte adevăruri, nişte înţelepciuni, la urma urmei. Vor să ne spună: chiar şi o femeie frumoasă, arătoasă şi bună, dacă  e soţia cuiva de ani buni, nu mai prezintă acelaşi interes pentru respectivul, nu mai trezeşte ...pasiune. Degeaba ne revoltăm noi, femeile. Nu putem fugi de realitate. Bărbatului îi trebuie prospătură, alte şolduri, alţi ochi, alte picioare. Aşa e el  construit, ce să facem, să-l omorâm?
      ...Eram într-un tramvai. Mai încolo, pe scaun, un bărbat şi o femeie. Ambii prezentabili, el între 50-60, ea - cam tot aşa.

Soţ - soţie, se observă asta, vorbesc şi se uită unul la altul ca doi ... fraţi, semn că sunt împreună de mulţi ani. Nicio privire mai pătimaşă, mai veselă, aruncată soţiei. În  dreapta, în  faţa lui - o femeie tânără, cochetă. Bărbatul i-a aruncat ocheade tot drumul, cu un licăr în privire. Parcă şi ochii îi deveniseră mai strălucitori, mai jucăuşi. Cine ştie ce chimie, ce substanţe emana creierul lui la vederea tinerei, de au generat această... schimbare.
        Soţia l-a „văzut", l-a simţit. Discret, i-a aruncat şi ea o privire... „rivalei". Era clar pentru ea, nu putea să câştige „bătălia"... Era pierdută, din start. S-o fi gândit că şi tânăra va îmbătrâni la rându-i, va avea aceeaşi soartă... Şi totuşi, mai departe de ispită! E mai bine:
       - Poate coborâm aici, zise ea.
       - De ce? Nu ziceai că mergem în centru?
       - M-am răzgândit. Vreau să cumpăr...
        Bărbatul se învoi, nemulţumit. La coborâre, mai aruncă o ocheadă tinerei. După mintea lui, neobservată de nimeni... Strălucirea din ochi îi dispăruse, se stinsese, colţurile gurii i se duseseră în jos, nemulţumirea i se citea pe faţă, îmbătrânise...
     ...„Рая, Рая, почему ты не чужая!?".

  Din cartea de proză scurtă, de Nina Gonța: „Fărâme, Reporter de Iași sau… Instantanee” (editura PIM, Iași, 2017)