- Să te petrec...
- Nu, nu.
- Să-ţi dau bani de taxi...
- Nu, nu! Am bani. ...Merg cu autobuzul.
...Fiecare a luat-o spre casa lui.
Femeia auzi din urmă:
- Mi-a făcut plăcere!
S-a întors spre el şi, cu mâhnire în glas, i-a spus:
- Mie... nu prea.
Lacrimile o sugrumau. În autobuz se uita pe geam, să nu-i vadă nimeni lacrimile pe obraji. Abia aştepta să ajungă acasă, să plângă „pe săturate", să se răcorească.
De ce l-a sunat? De ce? Doar nu obişnuia să-l sune ea prima. Crezuse că el înţelesese de ce ea a fost supărată... o săptămână întreagă.
Crezuse... Îl iubea.
..................................
- Ce faci?
- Iaaa, mă uit la televizor, apoi vreau să mănânc şi să mă odihnesc.
Un moment de tăcere...
- Dacă tot încă n-ai mâncat, vino cu maşina, eu sunt în centru, mergem împreună acasă, am mâncare multă, bună.
- Ei, nu am timp mult la dispoziţie...
- Bine atunci, scuze de deranj, îmi pare rău că te-am sunat...
- De ce?
- Pentru că uite, mă refuzi, mă simt prost...
- Nu am timp, pur şi simplu, hai să mergem la o pizza, să vorbim...
- Nu, mai bine plec acasă. Spune-mi deschis că s-a terminat, ce mai la deal la vale...
- Crede cum vrei, fă ce vrei, eu te invit...
Convorbirea s-a întrerupt brusc. A închis?!
Tocmai şi autobuzul. Femeia, indispusă, urcă. Îşi dă seama că, pur şi simplu, i s-a descărcat telefonul.
Peste o staţie, el o sună:
- S-a întrerupt... sau ai închis?
- Mi se descărcă telefonul...
- Pe unde eşti?
- Deja departe.
- Coboară, întoarce-te, vino, ştii localul nostru. Vorbim.
- Bine.
Cred că vrea să-i comunice că s-a terminat. Prea se poartă indiferent, o supără foarte des şi nici că-i pasă de... supărarea ei. Zice că nu înţelege de ce atâta supărare, că ea dă prea multă atenţie fleacurilor. Dar... din fleacuri şi nimicuri e alcătuită viaţa noastră. Ceea ce pentru un bărbat e un fleac, pentru o femeie este de o importanţă deosebită. Om fi noi diferiţi, dar nu numai femeia trebuie să înţeleagă asta!
Ce faci când un bărbat nu te mai face să râzi, să te simţi bine în preajma lui? Cred că trebuie să fugi, gândea femeia în timp ce se apropia de local.
L-a văzut la numai câţiva metri în faţa ei, intra în local.
...Nu s-a ridicat să-i ia haina, să-i tragă scaunul. A vrut să-l înveţe aceste lucruri încă de la începutul relaţiei lor. Răspunsul lui: nu obişnuieşte şi... deja e bătrân să mai poată învăţa (?!).
- Ce mănânci?
- Nimic, nu mi-e foame, ai zis să vin să vorbim. Spune!
- Ce să-ţi spun?
- Tu ştii...
- Nu ştiu ce vrei tu să auzi, eu ştiu că nu vreau să schimb nimic...
- Am crezut că-mi vei spune că totul s-a terminat, după cum te porţi în ultima vreme...
- Nu s-a terminat.
- Atunci?
- Eşti foarte dificilă, ştii?
- Mi-ai mai spus-o! Şi că sunt dusă... Dacă cer de la tine nişte lucruri plăcute mie, atenţie, vorbe, zici că sunt dusă. Să fii o fire romantică, sensibilă, pentru tine înseamnă să fii ...dusă. Să vrei să fii iubită, înseamnă să fii dusă...
- Nici chiar aşa, exagerezi.
- Şi ce nu-ţi mai place la mine?
- Eşti inconştientă.
- De ce?
- Nu eşti raţională, nu te gândeşti la ziua de mâine?
- Mai ai astfel de „complimente"... pentru mine? Al câtelea „alexandrion" bei? ...Apropo, ziua de mâine ar putea să nu mai fie. Eu trăiesc... azi. De ce să-mi fac planuri? De mult nu-mi mai fac...
- Aşa trăiesc numai ...inconştienţii!
- Dificilă, dusă, inconştientă, frumoasă întâlnire... romantică.
Discuţia se cam epuizase... Femeii îi venise nodul în gât.
...Au ieşit din local şi au mers în tăcere.
.................................
- Să te petrec...
- Nu, nu.
- Să-ţi dau bani de taxi...
- Nu, nu! Am bani...Merg cu autobuzul.
Şi ...fiecare a luat-o spre casa lui.
...Femeia se simţea singură, urâtă, neiubită, bătrână.
Din cartea de proză scurtă, de Nina Gonța: „Fărâme, Reporter de Iași sau… Instantanee” (editura PIM, Iași, 2017)