Nicu trăieşte în trecut...
Se află la 22-23 de ani, deşi are 63. Cum de a rămas înţepenit, priponit în această vârstă? Nu, la suflet nu este atât de tânăr, cu atât mai mult, la chip. Faţa-i este ridată, mai ales în jurul ochilor lui încă frumoşi; corpul, chiar dacă mai păstrează amprentele tinereţii, este ameninţat de o burtică impunătoare. Nu scapă nimeni; anii au pus stăpânire şi pe înfăţişarea lui.
Dar nu asta îl preocupă. A rămas fixat total... în gândurile lui din acea perioadă, cele de la 23 de ani, la regretul său enorm că n-a făcut ce trebuia atunci să facă. N-a avut experienţa, curajul necesar? De fapt, de frică. Se temea să-şi pună pirostriile, fiind prea tânăr. Nici nu se gândea la însurătoare. Denisa însă, evident, îşi dorea acest lucru.
Erau de o vârstă. La 23 de ani, o fată vrea să se mărite. Voia să fie căsătorită atunci când va termina facultatea, când se va face repartizarea la un serviciu, pe undeva, prin ţară. E bine să rămâi într-un oraş mare, frumos, cum e Iaşiul, nu să pleci...
Dar nu el a părăsit-o. Ea... l-a părăsit! Şi acum crede că totul a fost un moft al ei: că nu întotdeauna i-a spus cuvintele la care ea visa, că nu i-a dat, mai des, flori. Era, este el mai zgârcit la vorbă şi mai puţin îndemânatic la soiul acesta de atitudine, de comportament faţă de femei? Poate. Mai timid, mai încetinit? Poate. Capac la relaţia lor a pus, de fapt, cutremurul din 1977. Ce a fost cu el, nu ştie, dar în momentele acelea groaznice, gândurile i s-au îndreptat către sora lui, la părinţii care se aflau în vizită la ea şi ... a uitat complet de draga lui, Denisa, pe care o iubea nespus. Era mult trecut după miezul nopţii, când şi-a adus aminte şi de ea. Pe atunci nu existau telefoane mobile şi nici reţele de socializare, să faci legătura atât de uşor. A amânat pentru a doua zi, după-amiază, căci de dimineaţă avea ore.
Erau la facultăţi diferite, ea la economic, el - la inginerie. După-amiază însă, când a căutat-o la cămin, nici n-a ieşit să-l vadă, a trimis o prietenă să vorbească cu el. O...solie. Să-i spună că între ei totul s-a terminat. Atunci s-a supărat - el! Egoismul i s-a aprins la cote fulminante! Uite la ea! O fată de la ţară, cu părinţi –nişte simpli muncitori, cu un frate care lucrează nici mai mult, nici mai puţin, chelner şi se dă mare?! Abia după ` 89 această profesie a căpătat un statut onorabil... pe atunci însă era aproape o ruşine. Şi încă, şi-a amintit cum un coleg îl tot sâcâia că Denisa lui are picioarele, sub genunchi, vizibil strâmbe şi dinţii de sus, din faţă, suprapuşi.
Dar sânii! Sânii erau... trăsnet! ...Amintiri, amintiri.
Câteva săptămâni a stat acasă, supărat foc. Credea că ea îl va căuta, îi va călca pragul, căci îi făcuse cunoştinţă cu părinţii lui, nu o dată fusese la el acasă în vizită... Şi el – la ea, în satul acela din judeţul Arad. Chestia era... destul de serioasă.
Dar... n-a venit. Atunci, şi–a luat inima în dinţi şi, într-o seară, a mers s-o caute la cămin. Ghinion, iarăşi n-a vrut să iasă. Nici în acea seară, nici în alta. Nicu i-a trimis multe scrisori, îi tot dădea întâlniri. Degeaba! A început s-o urmărească şi, într-o bună zi, a văzut-o la facultatea ei în compania unui băiat înalt, roşcovan.
Din acea zi, dădea târcoale căminului unde locuia fata. Odată... Vai de capul lui! Imaginea cum se sărutau sub teiul din faţa căminului i-a rămas întipărită în faţa ochilor ca un tablou ce-ţi provoacă o colosală impresie, o vădită emoţie negativă. Este de ajuns să închidă ochii, că şi acum îi apare, după aproape 40 de ani de la acel...„tragic eveniment”.
Un timp... a mai urmărit-o. Nopţi întregi n-a dormit tot făcând planuri cum s-o recucerească. Dar nici pe unul nu l-a pus în practică, toate rămânând ... simple intenţii. Nu i-a ajuns curajul! Îşi zicea: dacă nu te vrea, nu te vrea! Şi-a găsit rapid altul. Poate îl avea pregătit, poate că era şi cu el, demult. Şi cu tine, şi cu el, că doar n-a fost virgină... De ce te chinui, prostule, îşi zicea, caută-ţi alta şi basta.
Pe atunci, contabilii, profesia ei, nu aveau mare...rezonanţă. Fiind un tip calculat, pragmatic, care vede paiul din ochii altuia, mai puţin bârna din ochii lui, şi-a reprimat sentimentul faţă de Denisa. O vreme, a crezut că i-a reuşit. S-a orientat spre alte fete. Dar... se pare că se născuse cu ghinion. Frumos, înalt, voinic, ochi albaştri, păr blond ondulat, o frumuseţe de băiat, n-a prea avut priză la femei. Mai toate l-au părăsit şi îl părăsesc. Cu anii, a înţeles motivul, dar ce folos, căci înţelepciunea vine prea târziu, atunci când îmbătrânim şi nu prea ne este de folos.
Denisa nu s-a desprins din memoria lui, nici azi. La începutul unei noi relaţii cu vreo femeie, se pare, o uită. Dar numai pentru o perioadă scurtă de timp, ca apoi să reapară ca o boală cronică, în recidivă.
Când s-a căsătorit cu Loredana, credea că l-a apucat pe Dumnezeu de picior. Frumoasă, veselă, dintr-o familie de profesori universitari, se aştepta să ducă o viaţă ca-n rai. Euforia a durat foarte, foarte puţin. La niciun an era în proces de divorţ. A prins-o aproape în flagrant cu... fostul ei iubit. Era în stare s-o ierte, să ia relaţia de la capăt, avea oroare faţă de divorţuri şi apoi, îl mai frământa...ce-o să zică lumea? Şi încă, socotea el, fiind divorţat, nu mai eşti un bărbat de valoare, eşti... pătat.
Loredana n-a vrut s-o ia de la capăt... Părăsit, iarăşi părăsit! A divorţat. La scurt timp, l-a căutat o fostă iubită care-l părăsise şi ea cândva pentru.... tot un fost. Un cârd de foste şi foşti... Acum nu mai voia nicio însurătoare, îi era silă, se întâlnea cu ea să aibă şi el pe cineva... dar părinţii ei, ai lui, căci el avea deja vreo 30 de ani, l-au sfătuit să se aşeze la casa lui, să facă copii.
A făcut ...un copil. Bine măcar că de el e mulţumit. Atât a reuşit în viaţă! Şi-ar da viaţa pentru fiica lui! El însă a rămas să-şi ducă... nefericirea, căci consoarta de azi este o pacoste pe capul lui. De fapt, nu e de niciun fel, aproape că nu mai au nimic în comun, locuiesc în aceeaşi casă, fiecare în camera lui, cu viaţa lui, de ani buni. Îşi mai vorbesc uneori, despre fiică.
De zeci de ani, el îşi alină singurătatea în braţele altor femei, care, e clar, după o perioadă, îl părăsesc şi ele, căci ce femeie va aştepta ani în şir, ca el să se hotărască să facă ceva cu viaţa lui... Şi... Denisa, dragostea lui mare, pe care n-a uitat-o pe tot parcursul acestor mulţi, mulţi ani care s-au scurs! Îi stă în faţa ochilor. Mereu s-a interesat de ea. A căutat-o după vreo zece ani. Era căsătorit cu actuala lui nevastă, avea şi fiica mică de tot. ...Ea ajunsese mare om, director de fabrică. Sub un pretext, a mers la acea fabrică, dar întâlnirea lor a fost una stânjenitoare. Se vedea, nu se simţea în apele ei, l-a petrecut până la uşă, nu mai mult. Secretara s-a uitat lung la el.
...Purta un coc, cum se obişnuia pe atunci, care n-o prindea deloc, era în pantaloni. Avea ambii băieţi deja născuţi, dar acest lucru nu schimbase în rău corpul ei, nu se îngrăşase. Nu mai avea dinţii încălecaţi, pesemne, luase măsuri...
O vreme, parcă a uitat-o. Viaţa s-a scurs. Apoi, cu totul întâmplător, a întâlnit-o pe o stradă, chiar în Iaşi. Inima i-a tresărit! Era vară. Îmbrăcată într-o rochie vaporoasă, arăta foarte bine. Emoţionat, s-a apropiat de ea... N-a vrut să meargă, la propunerea lui, la o terasă. Sub motiv că a venit în urbe la o întrunire naţională, profesională şi, după terminarea ei, de-ndată trebuie să se întoarcă acasă.
N-a insistat. N-a rugat-o. Nu obişnuieşte... Şi-a văzut de drumul şi de viaţa lui. Sunt 30 de ani de atunci, de când a văzut-o ultima oară, dar gândul tot la ea îi este. E o obsesie, o boală, ce nu trece, nu se vindecă, cu niciun medicament?
Acum, de când cu internetul, tot caută informaţii despre ea, vreo fotografie ceva, dar, deşi Denisa este om de afaceri şi apare des în presa zonală, niciodată n-a găsit nicio poză de-a ei. Vrea s-o vadă cum arată. Poate s-a transformat într-o grasă deformată şi bătrână, dar el o vede în faţa ochilor tot pe aceea de pe vremuri, frumoasa fată – dragostea lui adevărată, prima lui iubire care, se pare, l-a marcat pe viaţă.
De o mie de ori şi-a propus să meargă s-o caute, să-i vorbească, să-i spună că toată viaţa lui regretă din cauză că în acel an fatidic, 1977, n-a fugit spre ea, cum ar fi trebuit. Nu degeaba se zice că prietenul la nevoie se cunoaşte, omul iubit trebuie să-ţi fie alături în perioadele grele. Cum să se bazeze pe el, când a uitat de ea în acel moment de groază? A avut dreptate atunci Denisa! Abia acum îi dă absolută dreptate! A greşit, a greşit fatal, atunci!
De când cu telefoanele mobile, doi ani în urmă, şi-a făcut curaj şi i-a scris un mesaj, găsind pe undeva numărul ei de telefon. I-a spus că n-a uitat-o şi că ar vrea s-o vadă, pentru o vorbă-două. Niciun răspuns! Un timp, s-a mângâiat cu gândul că, poate, numărul de telefon nu ar fi fost corect. Mai apoi a aflat că numărul era...bun. De ce nu i-a răspuns nici într-un fel? Ce-o fi cu ea, că doar nu e un capăt de ţară să răspunzi la un sms!
Ar fi trebuit demult s-o dea dracului! O dă... Ce folos însă, căci gândul i se duce, involuntar, iarăşi şi iarăşi la ea. Mereu caută în presă date despre ea. A găsit. Multe. Din domeniul profesional, dar nicio fotografie cu chipul ei de azi! De ce oare? Desigur că îşi doreşte o întâlnire cu ea, are şi temeri însă. Două temeri: dacă e o babă prăpădită de vreo 63 de ani şi atunci el îşi pierde obsesia lui de ani de zile, dispar gândurile lui frumoase din momentele triste, visul lui se risipeşte, sau... Denisa arată încă foarte bine, în consecinţă, lui i se reaprind călcâiele şi viaţa lui se transformă într-un coşmar şi mai mare?
Fricosule! îşi zice. Toată viaţa ai fost un fricos, te-ai temut ce-o să zică acela sau celălalt, nu cumva să superi neamurile, colegii, apropiaţii, soţia, fiica, sora, şi, astfel, nu ţi-ai trăit viaţa cum ar fi trebuit.
Anii trec, pe zi ce trece tot mai mult te apropii, te transformi într-un moş neputincios, dar tu... tot un fricos rămâi. Actuala iubită sau amantă, nu mai ştie nici el cum s-o numească, îl încurajează să meargă la Arad, să se întâlnească cu Denisa. S-o vadă, să vorbească cu ea, chiar dacă nimic nu va putea schimba, dar, astfel, se va desprinde de trecutul lui. Să poată trăi... în prezent!
...Nicu trăieşte, de-o viaţă, în trecut.
Din cartea de proză scurtă, de Nina Gonța: „Fărâme, Reporter de Iași sau… Instantanee” (editura PIM, Iași, 2017)