Îl vedea zi de zi la un balcon din blocul de vizavi. Stătea pe un scăunel, cu ochii în zare. Cine ştie ce vedea el acolo. Îl observa din bucătărie, pe geam. Odată, la o ceaşcă de ceai, vecina îi prinse privirea aţintită spre blocul vecin.
- S-a mutat nu demult. E văduv. Mereu... trist. Copiii sunt peste hotare. ...Zvonurile circulă repede.
- Păcat, chipeş bărbat, deşi în vârstă, cred că e în prag de 70, dacă nu mai mult.
- Potrivit cu tine, râse vecina.
...L-a mai privit o vreme, adică câteva zile. Cum se descurcă singur oare? se prinse la gândul. ...Singurătatea ucide. Ea, femeie, şi îi face faţă cu greu. Cei doi copii îi sunt aproape, dar ... fiecare cu gospodăria lui.
Într-o zi, s-a aranjat, a luat o tavă cu mâncare, a bătut la uşa lui:
- Sunt vecina de vizavi, vă văd trist şi singur.
Era înalt, păr grizonat, zâmbet frumos. I-a plăcut. Vorbea blând:
- Cât suntem tineri, nu înţelegem cât e de scurtă viaţa, n-o preţuim. Avem vise, dar le abandonăm uşor, crezând că totul este înainte, că mai avem timp...
- Şi eu am avut un vis. I l-am spus răposatului meu soţ. Îmi promitea că mă va duce, dar am tot amânat, apoi boala l-a ţintuit la pat.
- Ce vis?
- Să mă ducă la Sirmione. ...Aflat pe ţărmul celui mai mare lac din Italia, orăşelul Sirmione pare desprins din clasicele filme italiene. Se zice că acolo este locul perfect pentru îndrăgostiţi.
- Ştiu, am citit. Este un mic orăşel în nordul Italiei, un loc superb de unde poţi admira Alpii, la poalele cărora se întinde măreţul Lago di Garda, cel mai mare lac din Italia, lung de 52 de kilometri şi lat de 18.
- A rămas un vis, viaţa este imprevizibilă.
...A mai fost la el, şi el - la ea. S-a înfiripat ceva frumos, ambii aveau nevoie de comunicare. Ba chiar şi de pat... dovadă că la orice vârstă dragostea este prezentă.
Acum erau de nedespărţit. Părea că au întinerit. Voiau să se căsătorească. Copiii ei nu erau împotrivă, ai lui însă nu prea îi aprobau pasul...
...Într-o zi, ea nu i-a deschis, deşi nu spusese că va lipsi. Din balconul lui privea geamul ei, care a rămas în întuneric toată noaptea. S-a panicat.
A doua zi, a apărut. Palidă, schimbată. La îngrijorarea lui:
- Mă ierţi, am plecat la fiică şi am stat mai mult decât trebuia...
A mai lipsit aşa... Înţelegea că ceva îi ascunde. Ba chiar a suspectat-o că o mai avea vreun moşneguţ pe undeva.
La următoarea dispariţie de o zi şi o noapte, a angajat un detectiv...
- Se internează periodic, pentru o zi şi o noapte, pentru dializă, în Centrul de dializă...
A mers la acea adresă, a vorbit cu medicul, a aflat tot.
...Zilele ei erau numărate. Mai avea maxim vreo jumătate de an de viaţă.
Şi-a numărat economiile... Îi ajungeau, pentru planul propus.
- Ce-ai zice, draga mea, dacă ţi-aş îndeplini visul tău de o viaţă?
- În Sirmione, Italia? Ce surpriză!
- Da, vom sta acolo, pe malul lacului îndrăgostiţilor, o lună întreagă.
...Acolo, pe mal de lac, la o terasă, ea a vrut să-i mărturisească:
- Eu sunt foarte bolnavă, nu mai am mult de trăit.
- Nu, nu trebuie să-mi spui, ştiu tot.
- Ştii? De când?
- Am aflat eu... Nu contează...
- Îţi sunt atât de recunoscătoare, pentru că m-ai adus aici, pentru că mi-ai împlinit visul. Acum pot să plec împăcată, fericită, dincolo.
- Vino lângă mine, să admirăm lacul şi acest frumos apus de soare. Te iubesc, draga mea!
...A murit peste câteva luni, de ziua îndrăgostiţilor, îndrăgostită şi ...fericită.
Din cartea de proză scurtă, de Nina Gonța: „Fărâme, Reporter de Iași sau… Instantanee” (editura PIM, Iași, 2017)