Volumul: ,,Anotimpurile din vechea clepsidră”, a prins viață literară prin intermediul poetei Violeta Mitru, aducând un suflu plin de prospețime și tinerețe, cititorilor care îi vor răsfoi paginile.
Volumul vede lumina tipararului prin intermediul Editurii eCreator, condusă de neobositul poet și critic literar, Ioan Romeo Roșiianu.
Cartea conține un număr de o sută cinsprezece poeme și fiecare poem este creionat într-un contur specific gândurilor și sentimentelor interioare care se revarsă din sufletul poetei Violeta Mitru.
Titlul volumului: ,, Anotimpurile din vechea clepsidră”, sugerează scurgerea inevitabilă a timpului peste autoare, dar urmărind conținutul poemelor scrise, se desprinde și ideea unei reîntoarceri în timp, cu ajutorul amintirilor. Cerescul și lumescul se întrepătrund în momentul în care clepsidra este rotită sus-jos pentru a nu-și opri mișcarea, iar alegerea acestui titlu denotă dorința de perenitate a omului care mai are încă multe lucruri de oferit pe acest pământ.
Fiecare poem este asemănător unui caleidoscop, în care versatilitatea versurilor este magică. Temele provin, de cele mai multe ori, din natură și studierea a tot ce înseamnă frumos, a tot ce reprezintă viață.

Și deoarece peste noi se revarsă anotimpurile cu o viteză amețitoare, poeta Violeta Mitru, încearcă să încetinească trecerea de la copilărie la maturitatea deplină, ferecându-și timpul într-o clepsidră veche, în speranța că într-un final, aceasta își va opri traseul drumului existențial și ea o va putea lua de la capăt, traversând din nou copilăria.
Își schițează astfel, un plan iluzoriu, care dă roade, deoarece anii frumoși ai copilăriei reînvie prin puterea imaginației creatoare și astfel, poeta are parte de amintirile dragi, în care totul părea nevinovat și plin de strălucire, iar imaginea mamei, îi conferă o siguranță aparte, în poemul care poartă numele titlului acestui volum.
,,Am simțit pe păr / Mâna atât de cunoscută, / Iubită, / Mama!”
Semnul exclamării prezent la sfârșitul acestui cuvânt, amplifică starea de revelație care se trezește instinctiv în inima poetei, în clipa în care se desprinde din clepsidra spartă, ,,firișorul albastru-turcoaz”, care-i oferă posibilitatea prin studierea acestuia în ,,podul palmei”, să-i înlesnească derularea momentelor prin puterea imaginației, din casa copilăriei sale, din vremea când era elevă, purtând ,,Prima uniformă, / Apretată, / Și-o pereche de pampoane, / Acasă”.
Poemul: ,,Anotimpurile din vechea clepsidră” semnifică o întoarcere  către Trecutul care a fost cândva un prezent și o escaladă către viitorul care așteaptă în ,,Clare cristale” / ,,Viitoare imagini / Viitoare”.
Deoarece clepsidra semnifică trecerea anilor și a anotimpurilor, poeta Violeta Mitru ne întâmpină cu primul poem al volumului: ,,Rochia din azur...”, într-o notă optimistă și veselă, personificând primăvara, în femeia din ea, o ființă plină de tinerețe și renăscută spiritual. Primăvara aduce cu sine renașterea și trezirea la viață a pământului, a tuturor viețuitoarelor văzute și nevăzute, a întregului regn vegetal și animal. Ce poate fi mai frumos, decât o reîmprospătare a vieții și a drumului trasat?
Rochia croită imaginar ,,Din azur împărătesc”, este dovada vie a instalării primăverii în inima poetei care caută în adâncul sufletului ,,Nori pufoși”, ,,fluturași și brebenei, ,,câte-o floare / ghiocei și tămâioare”, ,,razele vii” ale soarelui și ,,buburuze aurii”. Râul vesel, florile de cireș, jjuuponul din iarbă crudă și creanga de măceș, sunt accesoriile rochiei care iese din tipar datorită unei bogate imaginații pe care poeta o stăpânește cu ușurință.
Violeta Mitru iubește frumusețea fiecărui anotimp în parte, iar antiteza vară-iarnă, scoate la lumină, bucuria acesteia de a crea poeme și a scrie romane, aducând în prim plan, reflecția personală: ,,Ne suntem și poeme și romane”, ca într-o descătușare a sufletului cuprins de o multitudine de trăiri interioare.
Cu toate acestea, poeta Violeta Mitru se regăsește cel mai mult în anotimpul primăverii, acel anotimp când totul revine la viață, iar câmpul înverzește și păsările își reîncep ciclul vieții. Natura ca și tablou al primăverii, reprezintă chintesența sufletului său și acest peisaj nu face altceva decât să amplifice optimismul care a evadat din strânsoarea iernii.
Toate aceste trăiri interioare le regăsim în poemele: ,,Epistole...” ,,Fată cu ochi căprui” ,, Sonetul florilor dalbii”,  poeme ce redefinesc sentimentele care renasc în amintirile poetei, ,,Și primăvara i se pare-un magic vis!” / ,,Își scutură văzduhul perdeaua de miresme, /  Fată cu ochii mari și părul, râu de smoală, / Te cheamă primăvara, cu armonii de harpă, / Te primenește iute, sunt bucurii afară!”
Poeziile poetei Violeta Mitru, vin să întregească în universul poetic, un simț de observație gradual, care se prezintă variat, în funcție de anotimpul în care autoarea așterne versurile pentru a contura forma finală. O face cu o bucurie aparte și nicidecum cu vreo urmă de tristețe, care s-ar putea înfiripa, datorită anilor scurși în clepsidra timpului. Sunt versuri care acaparează în special oamenii tineri și pot fi considerate o poartă de intrare în sufletul oamenilor care râvnesc să redevină copiii de odinioară. Aș putea să numesc aceste nuanțe, asemănătoare cu unele dintre poeziile marelui George Topârceanu, deoarece versurile poetei curg lin, dar în același timp și tumultuos, asemenea apei unui râu ce-și caută neîncetat izvorul, ajungând la sufletul cititorului cu puterea unui zefir ,, trecut prin plete”.
În multe din poemele Violetei Mitru, păsările ocupă un loc primordial. Pasărea semnifică simbolul desprinderii de sol, pentru a se descoperi necuprinsul cerului, o legătură milenară a Omului cu Dumnezeu, imperceptibilă din punct de vedere fizic, dar adânc implementată în imaginația celui care-și dorește, cu ardoare, eliberarea de propriile sentimente care-i macină mintea, înspre depășirea condiției umane, înspre îndeplinirea unor visuri imposibile.
Poeta reușește însă să se detașeze de sentimentele contradictorii care ar putea să-i întristeze viața și atunci plasează rândunica în versurile sale, prin versuri care aduc veselie și dorința de zbor, de reinventare, de eliberare din strânsoarea vieții care încearcă s-o acapareze, oferindu-le cititorilor liniștea de care au atâta nevoie pentru a supraviețui în această lume, în care tristețea încearcă să acapareze chipul uman. ,, Te-ai prins în horă, fată veselă, zâmbește,
Ți-e pasul zbor de rândunea! / Te leagănă viața, te învârtește-n
Culori de curcubeu, parfum de viorea...

Și ai căzut în calea-ți, nu o dată, / Zâmbește, fată cu obrajii rumeni!
Te duce drumul, neîntrerupt îți este, / Nu poți opri, durerile-ți să numeri!”
Uneori, dragostea nu se măsoară în cuvinte sau răspunsuri, ci prin simple gesturi sau manifestări exterioare, ancorate în mimicile feței, expresivitatea ochilor sau a trupului. Poeta Violeta Mitru dă însă frâu liber iubirii față de satul natal prin sentimentul acumulat în cuvântul dor  și astfel, s-a născut poemul: ,,Dorule, cer nepătruns…”, folosind metaforic acest titlu, pentru a accentua puterea iubirii care sălășluiește în inima sa, dincolo de cuvinte.
Poemul este presărat cu numeroase figuri de stil și metafore încântătoare, care dovedesc o capacitate uimitoare a poetei, de a cocheta cu rima și versurile pline de însuflețire și puritate.
,, Lună dulce, lună-amară, / Luna, blândă surioară!”
,, Dor de curte, dor de sat, / Dor de patul cu macat, / Dor de vorba curgătoare, / Dor de hora-n sărbătoare, / Dor de mâna cu alintul, / Dor de ziua cu colindul, / Dor de codrul nepătruns, / Dor de cuvântul nespus... / Dorule, unde m-ai dus?”
Astfel, dorul o poartă pe aripi de visare, în ,, curtea vieții”, pentru a picta pe aripi de vers, sentimentul de apartenență la o tinerețe veșnică.
,,În curtea vieții mele e veșnic primăvara, / De grijă am, mereu s-o primenesc! / Caișii și gutuiul vor prinde floare iară, / În bătătura ce salcâmii-o străjuiesc!”
Pescărușul, fluturele, soarele și luna, sunt des folosite în poemele Violetei Mitru.
Pescărușul reprezintă simbolul libertății și al puterii, iar poeta Violeta Mitru încearcă să folosească acest simbol cât mai mult cu putință, pentru a trezi voalat, sentimentul de renaștere pentru toți cei încercați de vicisitudinile vieții și creionează astfel o doză de optimism, pentru ca aceștia să-și depășească temerile și să străpungă carapacea în care au fost încorsetați fără voia lor. Pescărușul înseamnă speranță și calmul interior, deoarece acestea sunt păsările care aduc zâmbete pe fețele marinarilor, atunci când pământul se află în apropierea navelor maritime.
Fluturele are nenumărate semnificații controversate, însă poeta alege cu grijă, doar acele noțiuni în care acesta apare ca un simbol al învierii și renașterii după o iarnă grea. Îl prezintă plin de gingășie și frumusețe.
Soarele este simbolul vieții, centrul Universului, vitalitatea și energia, încrederea și optimismul, lumina în sine, iar poeta îl venerează, numindu-l frate, în poemul: ,, Soare, frățioare…”
,, Haide, soare, frățioare! / Soare, bunule odor!”
Soarele îl regăsim în eul nostru când devenim încrezători și dornici să evadăm din întunericul în care ne-am cufundat. Pe de altă parte, Luna este corpul ceresc care ne reîntregește sufletul din punct de vedere al sensibilității care zace-n noi, un astru care etalează romantismul, iubirea, emoțiile și intimitatea. Soarele și luna reprezintă împreună polaritatea și nu se poate trăi fără aceste două corpuri cerești. Se atrag ca un magnet, creând un brâu de lumină peste toate trăirile noastre interioare. Luceferii și stelele sunt parte integrantă a acestui sistem universal și creează acele: ,, Interferențe” pentru a întregi și a consolida natura ființei umane.
Poemul: ,, Vârstă fixată”, nu face altceva decât să accelereze această dorință optimistă de a rămâne conturată într-un tablou al anilor de liceu.
Culorile roșu, galben, albastru, oranj, violet, indigo, poeta le descrie în jocuri de cuvinte, oferind versurilor sale, o prospețime și limpezime aparte, prin poemul: ,,Cuvinte, curcubeu…”
Curcubeul, acel fenomen atmosferic care a impresionat omul din cele mai vechi timpuri și a întipărit bucurie pe chipul copiilor după o ploaie zdravănă, aduce un strop de culoare cititorilor, din dorința de a-i face fericiți.
Un alt anotimp prețuit de Violeta Mitru este vara, care o îndeamnă la visare, la contemplare, la atingerea unor țeluri pe care le credea apuse.
,,Mi-am vândut vara pe-un covor…”, ,,Poveste de vară”, ,, Vara de la geam”, ,,Vara” sau ,,În poala verii”, sunt doar câteva dintre poemele care dau frâu liber simțămintelor de iubire și beatitudine care se oglindesc în inima poetei.
Astfel, în poemul: ,, Rugă”, poeta adreseză rugăminți fierbinți verii: ,, Rupe, vară, vreo trei cioburi / Din oglinda-ți generoasă, / Mi le dă, să le lipesc / Și să le așez prin casă...”, pentru ca acest anotimp să nu o părăsească curând și să rămână cât mai multă vreme cu putință alături de ea, pentru ca zilele să-i fie ,,bune” și s-o răsfețe cu toate fructele copacilor în zilele călduroase.
Și pentru că în clepsidra veche a timpului, anotimpurile se îmbină armonios, poeta Violeta Mitru este inspirată și de toamnă. Astfel, aceasta oferă un spațiu important, acestui anotimp încărcat de semnificații aparte. Dacă pentru unii semeni toamna este anotimpul tristeții, Violeta Mitru îi conferă la început acestui anotimp un ,, vis de toamnă blând”, doar pentru a se reîntoarce cu ochii minții în satul natal, când mânca lapte dulce și urdă în ,, strachina de pe masă” și simțea mirosul ,, busuiocului uscat” ascuns în grinda casei încălzite.
Astfel, poemele: ,, Melancolii de toamnă” și ,,Mă poară toamna pe cărări…”, nu fac altceva, decât să amplifice dorința poetei ca acest anotimp să nu treacă neobservat.
Maturitatea și frumusețea frunzei din toiul verii, sunt anii intenși pe care poeta i-a traversat într-un interval îndelungat, însă în același timp, ritmul biologic instalat este unul mult mai lent și nu la fel de energic ca al Violetei Mitru.
Frunza își trăiește clipa, așa cum oamenii își trăiesc anii.
Odată cu zilele scurse în clepsidra vieții, frunza îmbătrânește, instalând astfel toamna, iar ,,Urechea-și pune frunza pe obosit pământ”, într-un vechi ritual al trecerii de la toamnă- iarnă. Într-o încercare disperată, poeta încearcă inversarea anotimpurilor, pentru a opri timpul în loc, prin poezia: ,,Aș vrea”. ,, Să ningă raze prin zăpezi, / Iar, verile, un pumn de nea, / Să prindă toamna frunze verzi, / De sub covoare, viorea... / Aș vrea ca an încărunțit, / Să poarte fundă-n păr anost, / Să-adaste timpul și să-și uite, / De calea-i castă, de vreun rost...”
Cu toate acestea, un iz de amărăciune, regăsim în poemul metaforic: ,, Când uită iarba să se culce”. Hiperbolizarea ierbii aduce o notă de tristețe finală, odată cu instalarea toamnei, tristețe nedezvăluită în alte poeme similare.
Frunza bătută de vânt, de furtuni, este asemenea destinului unui om. Ea poate să cadă la tinerețe, maturitate, sau poate rămâne fermă până la bătrânețe. Exact ca omul pe pământ. Fiecare, suntem vâslașii propriului nostru destin.
Fântâna, născută din izvor, reprezintă un simbol important al purificării, inocenței și îndestulării, deoarece cu apa extrasă, oamenii reușesc să își potolească setea, să-și curețe gospodăriile, să-și adape animalele și să-și irige culturile care îi vor onora cu grânele lor. Putem spune că apa cristalină din fântâni și izvoare, ajută la fecunditatea solului oferind plantelor posibilitatea de a crește, atunci când este folosită cu chibzuință, iar Violeta Mitru folosește izvorul ca un tămăduitor al sufletelor noastre.
Spre finalul volumului, poeta se confruntă cu sosirea iernii și cu toate bucuriile și problemele pe care le aduce acest anotimp.
,,Se apropie iarna”, ,,Întomnarea iernii mele”, ,,Povestea iernii”, ,,Decembrie își caută nămeții”, teleportează cititorii în albul veșniciei.
Albul este deschizătorul de drum al tuturor culorilor desprinse din trăirile noastre interioare, este acea culoare care poate să umple nesfârșitul. Albul reprezintă lumina care ne călăuzește, pornită din inima noastră pătrunsă de iubire, dar poate fi și un simbol al doliului pentru multe persoane din lumea aceasta. Din această cauză, intervine semnificația frigului, care pătrunde în corpul persoanei în momentul despărțirii de cineva drag.

Poetă sensibilă și pozitivă, Violeta Mitru este încărcată de trăiri spirituale. Astfel, Violeta Mitru devine acea ființă pe umerii căreia apasă marea responsabilitate de a crea Frumosul dăruit prin bunăvoința Creatorului, devine  liantul ce aduce ofrande literare cititorilor, încercând să încropească o punte de trecere de la Pământ la Cer, care să culmineze cu o metamorfozare în bine a oamenilor, prin puterea versului.