litaniiLa mijloc de ianuarie am primit volumul ”Litanii pentru sufletul gol”, Editura „eCreator”  Baia Mare, Colecția ”Poesis”  a reputatului poet  Ioan Romeo Roșiianu, cu o prefață semnată de Mioara Bahna. Aceasta consideră că „Sentimentele expuse sunt adesea oximoronice, la fel și perspectiva asupra dragostei, fiindcă, dacă, și nu de puține ori, ea, cea care stârnește trăirile, este apariție celestă (...), fiind leac al răului existențial (...), tot ea este și sursă a nefericirii, generatoare, alături de alți factori, a ceea ce vocea lirică numește apocalipsa interioară, mai ales atunci când crește cât o noapte neprezența ta”.
Volumul lui Ioan Romeo Roșiianu este o carte a infernului  personal care conţine şi elemente de construcţie livrescă. Poetul  îşi riscă inima în căuşul cuvintelor sale: „nimic din ce-am ştiut nu va rămâne/să spună lumii c-am mai fost /arcuş la vioara fără strune/păcat în zilele de post”  (Statornicie, pag. 97) sau „aş plânge-ades şi-aş muri în sori/de s-ar mai stinge licărul din stele/mă doare tristeţea şi-adorm adeseori/şi se face tăcere-n păcatele mele” (Apocalipsa interioară, pag.43).


Vedem întotdeauna drumul cel bun, dar nu apucăm decât pe cel cu care suntem obişnuiţi. Mereu cel aşteptat se prelinge pe alături. Poemelor din volumul „Litanii pentru sufletul gol” li se potriveşte ca motto versul lui Ion Mureşan: „se-ntinde gheaţa pe masa de scris”. În acest sens sunt nenumărate exemple în carte: „am să te strâng în pumnii mei de gheaţă/şi-am să te plâng mereu cu lacrimi vii/şi o să porţi ca un damnat luciri de viaţă...” (Elegie despre frumos şi nimic, pag. 24) sau „se-ntunecă în ochiul gândului de-aseară/lumina-şi plânge viscolul pierdut/şi-a început trecutul să mă doară/blestemul meu de moarte-i început” (Întunecare, pag.66).
Cea mai înverşunată luptă este cu tine însuţi, spunea Voltaire, te afli în ambele tabere: „şi am şi-o patimă-n străfundul  de cuvânt/e cât o naştere de-adâncă şi de plină/îmi şterge-n minte locul de mormânt/şi-mi ţine-n veacuri sufletul de mână” (O muză-mi toarnă-n sânge poezia, pag. 39).
Cu o intuiţie precisă, într-o limbă de o simplitate voită, poetul este capabil de mari subtilităţi: „la ceas de ziuă paharul său cu viaţă/s-a preschimbat în lotcă pe-o apă de zenit...” (Blestemul zilelor de-acum,pag. 83), sau „privesc pe geamul nopţii.../la pasărea ce-şi plânge cântările încete” (E ceasul de pe urmă,pag. 42). Sentimentul complex al existenţei, amestecul de tandreţe şi duritate, anumite comentarii voit prozaice, nota profundă a unui lirism confesiv de impact, iată caracteristicile acestui volum.
Ca unul care am intrat în contact cu poezia lui Ioan Romeo Roșiianu de câteva decenii, pot să consider „Litanii pentru sufletul gol” o carte-testament, o carte-rugăciune, o carte de împăcare cu sine și cu Dumnezeu. Versurile de o sensibilitate aparte sunt scrise când starea poetului este în suferință, de unde și mesajul deosebit de sincer, puternic al versurilor sale, în care poetul se caută pe sine, cu amintirile și prieteniile lui de-a lungul vremii, cu versuri de un lirism sfâșietor. Felicitări!