,,Cel mai izbutit poem este cel pe care poetul îl va scrie mâine.” Adrian Pintea

 Am în mâini o carte clar poetică, ,,Anotimpurile din vechea clepsidră”- Violeta Mitru. După ce a cochetat cu poezia mult timp, fiind prezentă în mai multe antologii, autoarea vine în fața publicului cu acest volum de debut apărut la editura eCreator Baia Mare, în anul 2024.
 Născută în 1957 în Scrioaștea (Cucuieți), Teleorman, absolventă a Liceului pedagogic Turnu-Măgurele și a Facultății de Psihologie și Științele Educației. Profesor pentru învățământul primar. Este autoare de Materiale auxiliare pentru clasele primare, Culegeri de limba română și matematică.
 Violeta Mitru ne spune cu încredere ,,Ne suntem și poeme”. Da, total de acord! Ne suntem zâmbet, lacrimi, bogăția snopilor în miez de vară. Demn de remarcat este faptul că, poeta a așteptat mult timp, ținând poemele la dospit, pentru a se prezenta, apoi, în fața noastră cu ele desăvârșite, în deplină maturitate. ,,Ne suntem zâmbet înflorit în colțul gurii,/ Dar și amarul lacrimilor reci,/ Ne suntem snopii plini în miezul verii,/ Și, uneori, tristețea sâmburilor seci...”( Ne suntem și poeme)

 Ne suntem! Bucurie adevărată. Trăire frumoasă...Idee, de invidiat, în înțelesul bun al cuvântului. Mie îmi place, de obicei când invidiez pe cineva că a scris un anumit text, îmi place să mă simt ca și cum aș fi în obiectul respectiv ( în anotimpurile din vechea clepsidră) și imaginile se derulează de la sine. O trăire pe care sunt obligată s-o văd, înăuntrul căruia să mă mișc, și să fiu- eu însumi o prezență. Vă invit și pe voi , dragi cititori… Fiți cu adevărat prezenți! Veți avea numai de câștigat.
 Poeta se pune la masa de lucru din ,,curtea vieții”, alături de salcâmi, caiși și gutui… luminată cu tot soarele dimineții de primăvară, ia tocul și așterne pe hârtia imaculată primul rând din ceea ce va deveni ,,un mărgăritar picurat”. Am așa o stare de bine, când văd imaginea asta : ,,În curtea vieții mele e veșnic primăvara,/ De grijă am, mereu s-o primenesc!/ Caișii și gutuiul vor prinde floare iară, / În bătătura ce salcâmii-o străjuiesc!” O atitudine pozitivă demnă de urmat de mulți dintre noi, cei care ne plângem de milă, sau așteptăm compasiunea cititorilor noștri.
 Cu emoție adevărată îmbracă fiecare rând, poeme în dulcele stil  clasic, dar și în vers alb : ,,S-apuc și eu, i-am spus în șoaptă,/ Să-mi scriu, pe nisipul auriu,/ Urmele, trecerea...(Interferențe). Vrea să scrie, simte și respiră poezie. Cu răbdare, cu pricepere, recunoaște : ,,Din fire eclatante, dese straie/ Ai adunat în preajma-ți, răbdătoare.../Să-ți țeși acolo visuri timpurii,/ Departe de furtunile solare...”(Adolescența)
 Un foarte fin praf cerebral acoperă totul. În timp ce poeta caută să deschidă ,,suflete captive”, cu teamă caută rostul…,,Se lasă seara peste lumea noastră,/ Prin case rostul căutăm cuminți,/ Fotoliul vechi, de lângă vreo fereastră,/ Pe sub tavan, icoanele cu sfinți...” alături de icoane, continuă aproape suspinând : ,,Măsura vorbelor pierdut-am pe vreun drum,/ Și greu deschidem suflete captive,/ Lăsând pe mâine ce-am gândit acum...( Și n-am găsit fotoliu pe măsură). Rostul? Rare sunt atitudinile cu rost. Tot mai rare , din păcate. Nu este important ce facem. Ci, de ce facem ?
 Poetul un fel de ,,speolog" al sufletelor, care explorează adâncul inimii omenești și face să pătrundă acolo o rază de lumină, ca să ne vedem petele, urâțenia, să ne conștientizăm ,,păcatele ”și tot cortegiul de consecințe ale acestora: frica, traumele, descurajările care uneori ne paralizează voința.
 Așadar, nu pot încheia altfel, decât, cu versurile poetei…,,Te-ai prins în horă, fată veselă, zâmbește,/Ți-e pasul zbor de rândunea!/ Te leagănă viața, te învârtește-n/ Culori de curcubeu, parfum de viorea.../Și ai căzut în calea-ți, nu o dată,/ Zâmbește, fată cu obrajii rumeni!/ Te duce drumul, neîntrerupt îți este,/Nu poți opri, durerile-ți să numeri!/ Și ai urcat, cu-ncredere, în pas ușor,/ Atâtea trepte, câte ți-ai propus.../ Zâmbește, fată dragă, mult nu este,/ Ajungi, fără-ndoială, acolo, sus!”
 Orice emoție pierdută în negura vremii e de fapt o despărțire de tine însuți. E parte din existența ta care s-ar risipi și pe care nu o vei mai putea întâlni niciodată. Singura soluție rămasă este să scrii. Dacă ai scris cu talent, sau nu, timpul va decide. Găsește în fiecare zi fotoliul potrivit. Și atunci, și doar așa, viața ta ca o fantasmă va prinde forma și culoarea trăirilor tale. Chiar și atunci când, la ore târzii în noapte simți că ai pierdut lungimea de undă a bucuriei, te simți cutremurată, dar, deloc surdă, deloc străină chemării… Zboară! ,,Teluricul veșmânt l-ai prefăcut în aripi.../ Din curcubeice culori, agale potrivite,/ Povestea-ți luminoasă poți să-nfiripi!/ Ieși-vei, inocentă crisalidă, în lumină,/ În zi de binecuvântată primăvară.../Să zbori, e visul tău cel tainic!”(Adolescență)
 Citesc și recitesc, cu sufletul la gură, mereu! Și mă gândesc, ce binecuvântați sunt unii oameni, poeții ! La așa suflete cum să nu îți deschizi fereastra inimii în larg, să poată intra toată lumina pe care o aduc pe acest pământ trecător! Deschideți fereastra inimii, dragi cititori!
 Stimată Violeta Mitru sânteți un dar, picurând mărgăritare, punând cu atâta ușurință picuri de alinare a sufletului, în scrierile pe care binevoiți a le împărtăși cu noi. Să fie bine primite de cititori! Continuați!
,,Cel mai izbutit poem este cel pe care poetul îl va scrie mâine.”