Când doi adolescenți care se iubesc își pun năzuințele unul în palmele celuilalt, brațele răsfirate de vântul tinereții nu pot să cuprindă amalgamul de sentimente care se revarsă înaintea lor.
Iubirea este înzestrată cu multe fețe, iar Marian și Ioana și-au văzut rând pe rând, unul altuia, cât timp au fost iubiți în acei frumoși ani de liceu, toate acele chipuri reflectate în oglinzile minții, pe care au încercat să le recompună pas cu pas.
Adulmecau prezentul și intuiau perspectiva în doi, ocolind încorsetarea impusă de îndrumările părintești cu privire la relațiile de prietenie dintre un el și o ea, învățând să-și ceară drepturile și să-și urmeze fără teamă aspirațiile despre care vorbiseră de atâtea ori.
— Nimeni nu trăiește în locul nostru propria noastră viață nici măcar o secundă! Noi suntem singurii care răspundem de faptele care decurg din ea! Bune sau rele, toate deciziile luate voit sau rostogolite către noi de iureșul întâmplărilor neprevăzute, ne aparțin și vom încerca să trăim cu ele, fără a da vina pe cei din jur, îi spusese cândva Marian, Ioanei.

Trecuseră 10 ani de la căsătoria lor și hotărâseră să reînvie legământul iubirii. Amintirile acelor zile îi însoțeau pas cu pas, iar ei pășeau fericiți pe nisipul fiebinte mână în mână, optimiști că revenirea lor acolo, le va crea o stare de bine, care să le propulseze dragostea în inimile lor, la fel ca întâia oară…  
—    Îți aduci aminte de noi?, întreba Marian fericit…
—    Prima noastră noapte de dragoste, consumată în acest loc paradisiac. Ioana alesese atunci locația edenică, cu ochii închiși, punând degetul arătător pe harta întinsă pe covorul din camera lui Marian.
Se întâmplase la câteva zile după ce amândoi fuseseră admiși la facultate: ea la Medicină, el la Facultatea de Informatică.
— Închide ochii și punctează un loc unde să fim doar noi doi, Ioana! Măcar pentru câteva zile să ne desprindem de acest oraș!
Au fost atât de fericiți de alegerea Ioanei, încât au decretat fără nicio reținere, că merită o vacanță de neuitat.  
Cu o multitudine de fantezii în minte, cu patosul tinereții strâns ținut în căușul inimilor lor, Ioana și Marian au pornit într-o dimineață de august către necunoscut. Locația numită Gura Portiței era un loc retras, pentru turiștii cu tentă de a căuta sălbăticia, oferind ochilor dornici de investigații amănunțite, peisaje din Marea Neagră și sclipiri din Delta Dunării. O insulă exotică, plină de o frumusețe stranie. S-au informat de pe Internet asupra acelui colț de rai și au rămas convinși că au făcut cea mai bună alegere. Ca să ajungă la locul ales, trebuiau să poposească la Jurilovca, iar de acolo urmau să caute o șalupă care să-i repeadă până la stațiune, deoarece nu puteau izbuti cu ajutorul mașinii.
Călătoria lor putea fi văzută ca o inevitabilă aventură. Cu rucsacurile burdușite în spatele lor, cu geamantanele în mâini cei doi îndrăgostiți au rezonat la frumusețea naturii, cu fiecare secundă și minut petrecut unul în brațele celuilalt, concomitent cu viteza șalupei care sfredelea apa învolburată, pentru a-i duce la plaja unde pașii oamenilor erau rari. Micul vaporaș înainta vertiginos tăind valurile Dunării, prin paradisul compact de stufăriș, rogoz, papură și sălcii pitice, așezate simetric de-o parte și de alta a culoarului care le descâlcea traseul neîmblânzit de mâinile omului.
Gura Portiței era o așezare tipic lipovenească, formată din case acoperite cu stuf și săteni primitori, dedicați în special pescuitului. Înainte de a-și instala cortul, Marian și Ioana cercetaseră cele câteva ulițe ale satului, fiind întâmpinați de oameni calzi, gata oricând să-i invite la o ciorbă de pește sau o saramură memorabilă. Au ciugulit în fugă la unul din restaurantele întâlnite, puțin pește prăjit la grătar, cu mămăligă, și au plecat în grabă spre zona unde urma să-și ridice cortul albastru.
— Uite, Ioana! Te-ai gândit vreodată că pot exista în această lume colțuri de rai în care poți muri și reînvia de atâta vrajă?, striga plin de patos Marian, în timp ce înota fericit lângă iubita lui.
— Tu ești Paradisul meu, striga Ioana în timp ce marea îi mângâia picioarele și brațele care ripostau valurilor înspumate.
— Hai să vedem cine ajunge primul la mal!
De fiecare dată, Marian o lăsa să câștige, pentru a-i putea sorbi cu privirea, bucuria care se citea pe fața ei. Fata se unduia ca o salcie amețită de vânt, în acorduri de dans imaginare, bătând fericită din palme.
Când corpurile și inimile lor au fuzionat pentru prima oară într-o explozie de celule și sentimente transmise unul altuia, era aproape noapte... Prima lor noapte în doi. Undeva, la orizont, cerul părea că pune la dispoziție brațul lui mării, așa cum întreaga lor ființă vibra la freamătul atingerii, sub mâinile înfometate de mângâieri carnale. Acolo, doar ei și valurile, s-au lăsat purtați de dansul lunii care se reflecta în apa mirosind a alge și pește, încercând să-și pecetluiască unul celuilalt prin săruturi, fiecare părticică din pielea udă cu gust de sare. Costumele de baie nu mai constituiau de multe minute un obstacol în calea lor. Fuseseră îndepărtate fără nicio împotrivire. Se simțeau atât de liberi, atât de vii!
Mirosea pretutindeni a scoici și melci, a pește, răsărituri și apusuri, gâdilându-le simțurile care se contopeau în prinderi de mână și dorința de a-și dezvălui adevăratele identități.
Se lăsaseră purtați amândoi în lumea fanteziilor devenite realitate, nesiguri pe propriile instincte, dar în aceeași măsură, extrem de captivați de tot ce trăiau, cuprinși de înflăcărarea declanșată de încrâncenarea buzelor în săruturi amețitoare. Păreau să experimenteze cele mai ciudate trăiri care își deschiseseră din reflex porțile unor uși zăvorâte de ani de zile.
Până atunci, Ioana nu probase niciodată acele sentimente de extaz și de abandon total al simțurilor, ca în clipele acelea încărcate de magie în care ei se redescopereau bucățică cu bucățică prin unirea lor într-un dans al absolutului și infinitului. În acea noapte, Ioana se contopi cu Marian. Nu existase durere și nici tremur. Nu existase în mintea lor decât ardoarea de a deveni o singură întrupare...
Marian a semnificat pentru ea conturul bărbatului cu care a trăit prima experiență sexuală adevărată, omul care i-a schițat în inimă simbolic, numele de Femeie, într-o seară târzie de august, când aștrii cerești, furișați din înaltul cerului pe plaja mustind a viață, au participat la uniunea lor, lăsând în urmă dâre de lumină argintie și aurie, ca într-un pastel citit într-o carte cu poezii. Același sentiment îl experimenta și Mariani.
Încercau să se domine unul pe celălalt, de câte ori se simțeau obosiți, inventând strategii de invadare a propriilor trupuri care se încolăceau frenetic, abia controlându-și disperarea impusă de ritmul în care se posedau reciproc. Acolo, pe plaja pustie, priviți de departe, puteau fi asemănați cu doi raci dornici de lupta pentru supremație și supraviețuire, prinși unul de celălalt, prin cleștii lor, care sfredeleau în carnea vie. Niciunul dintre ei nu se retrăgea din strânsoarea brațelor.
Blocați aproape involuntar într-o agonie plină de patimă, inimile lor își făceau simțită prezența în serenitatea stațiunii trezită doar de zbuciumul valurilor, bătând identic ritmul inegalabil al dragostei care le toropise simțurile. Erau atenți și tăcuți, curioși și feciorelnici, jinduind să exploreze totul la intensitate maximă, mângâindu-se și sărutându-se necontenit. Părul inelat al lui Marian îi acoperea fața și din când în când, Ioana îi lua între degete firele roșcate răsfirate pe obraji și ducându-le la buze, le săruta. La fel o răsfăța și Marian. Între trupurile lor se strecurau adesea căutările pofticioase și nesătule ale gurii tânărului devenit bărbat, către sânii care-l așteptau arzând, pentru a împărtăși cu ei dragostea. Atunci, se tăvăleau în nisipul fierbinte, prinși cu putere unul de celălalt, chicotind de fericire.
Jocul lor a durat întreaga noapte, niciunul din ei nu a dormit și nu a reușit să articuleze aproape niciun cuvânt. Abia spre dimineață, Ioana a rupt tăcerea:
— Nu-mi reproșez nimic cu privire la ce s-a întâmplat între noi, pentru că sunt extrem de fericită. Cum mă percepi tu în acest moment? Apropierea noastră m-a schimbat în viziunea ta, în altă persoană, diferită de Ioana pe care o cunoșteai înainte?
— Nu te-a schimbat deloc, doar sentimentele noastre s-au amestecat! Ai devenit o parte din mine, ești fluidul vital care se scurge înăuntrul meu, oxigenându-mi fiecare celulă. Am realizat cât de mult te iubesc și cât de mult te-am dorit în tot acest timp! Ești echivalentul unui șuvoi de apă care a stins incendiul din mine! Mă ardeau teribil acele flăcări de dor de tine!
Lacrimi mari și fierbinți, inundaseră fără voie obrajii înroșiți de emoție ai Ioanei.
— Vorbește poetul din tine, dragul meu! Ar trebui să-ți asumi serios, să scrii cândva o carte!
— Nu fi ironică, nu sunt nici pe departe atât talentat precum afirmi!
— Ba ești…
Ioana îl privise atunci plină de admirație, apoi îi sărută apăsat buzele moi și înfometate de dorință. Amândoi pluteau pe tărâmul fericirii, astfel încât s-au trezit la scurt timp, înlănțuiți într-un dans zvăpăiat de iubire, asemenea unor copii care se încumetă să se avânte într-o horă săltăreață, considerată de ei inabordabilă. Și iarăși au făcut dragoste, nesătui de aleanul aprins care zăcea în ei.
La fel se întâmplă și acum, clepsidra timpului se opri și inimile lor începură să bată la unison ca în urmă cu 10 ani…
Iubirea era încă vie și pură…