Într-o uşă

ne-am întâlnit
într-o uşă rotativă
am respirat acelaşi aer
aceleaşi gânduri ne-au izbit de geam
eu intram
aproape că mai eram
tu ieşeai
roşeai

numai Dumnezeu stătea pe loc
şi stăpânea uşa
ce ca un zbat ne măcina
şi vântura apoi timpul
ce ne-a fost dat
ori pesemne
luat

Rugăciune

Doamne,
iartă-mă că m-am luat cu viaţa
şi altceva să fac
n-am mai ştiut

În gara din Buhuşi

în gara din buhuşi
cea mai mică şi mai neînsemnată gară
timp de un minut
trenul ei luxos a tras lângă trenul meu ruginit
compartimentul ei era vizavi de al meu
ea avea pielea albă şi mergea la mare
eu eram plin de viaţă
mă duceam la munte
aş fi vrut să o cunosc
numele să i-l ştiu măcar
apoi să-i zic ceva banal
de pildă ceva despre vreme
pe urmă să-i spun că un chip aşa expresiv
nu am mai văzut demult
mai ales la o femeie de treizeci de ani
însă şi ea ar fi vrut să mă întrebe atâtea
de ce port ochelari maronii
când ochii mei sunt încă verzi
de ce am chelit
dacă îmi mai plac fragii şi dulceaţa de nuci
ori dacă mai scriu poezii de dragoste
sau am rămas doar la cele despre viaţă şi Dumnezeu
cu toate acestea
atâta amar de vreme am tăcut amândoi
doar locomotivele se auzeau
cum se pregăteau să ne despartă
murmurând pe limba lor
că sufletele noastre sunt departe departe
şi gândul ne este
numai la ele

 O taină

la cea dintâi înmormântare
am plâns şi pentru prima oară
fiindcă atunci când am întrebat unde pleacă bădia
toți mi-au arătat cu privirea spre cer
iar eu credeam că-s minţit

văzând asta
mama a luat din colivă un bob de grâu
iar când mi l-a pus în palmă
am strâns pumnul fără să vreau
și mintenaş mi-am adus aminte
cum toamna le îngropam
și grâului nu-i făcea rău pământul
ba mai strașnic îl înălța
pe urmă era din nou acoperit
de data asta cu un strat de zăpadă
precum pânza sicriului
iar vara când stăteam pe spate în lan
grâul mi se părea înalt înalt
întrucât printre spicele sale
norii albi abia mai treceau
și atuncea doar scămoșați

însă numai când a plecat și tata
am înţeles această taină
dar atunci nu am mai plâns
fiindcă nici câinele
cel care l-a iubit cel mai mult
nu a făcut-o
mai mult
noaptea
taman când ni se arăta în vis
că tatei i se cerceta sufletul
pentru prima oară
câinele a rupt lanțul
a ieșit din ogradă
și până în zori i-a vegheat mormântul urlând
însă dimineaţa
auzindu-mă cum îl strigam disperat prin grădină
s-a întors acasă alergând fericit
de a stârnit tot colbul pe uliță
a sărit poarta
m-a trântit în iarbă și m-a lins pe faţă
că nicio lacrimă nu mi-a lăsat
dar nici eu lui

iar după felul în care m-a privit atunci
mi-am dat seama că și el a înțeles
fiindcă ochii noștri erau la fel de umezi
de triști
căci în ei noi îl vedeam pe tata
cum se îndepărta tot mai mult
tot mai mult
până ce în valea plângerii
a coborât încetișor
de unde ne-a mai făcut o dată cu mâna
arătându-ne palmele
albe și netede
precum coala
de scris

Dervişul rotitor

înainte de a mă duce la şcoală
și a pricepe care este rostul învăţăturii
tata a zis că e musai să merg la bâlci
pentru a vedea dansul unui derviş rotitor
(acesta preţ de jumătate de ceas
s-a răsucit ca un titirez
până ce ne-a apucat pe toţi ameţeala)

când am ajuns acasă
transpirat şi uşor buimac
primul lucru pe care l-am făcut
a fost să-mi caut prâsnelul
şi să-l învârt în farfurie
văzând asta
tata a prins repede o găină albă
şi i-a spus mamei să-mi facă din ea un borş
că altfel nu mă mai dreg aşa curând

după ce a tăiat-o
aceasta s-a rotit fix precum prâsnelul
şi tot atâta timp
însă capul
i-a sărit ca prin minune tocmai pe casă
şi s-a înfipt acolo
în creasta cocoșului giruetă

de atunci
de câte ori mănânc un astfel de borş
mă trezesc învârtind cu lingura în farfurie
până când întrezăresc în adâncuri găina aceea
care
fără cap
trup şi suflet
doar pentru mine
dansează