Nici pe departe. Doar muzica progresivă din a doua jumătate a veacului trecut putând fi numită astfel. Chiar de nu se cânta mereu împreună cu orchestre de acompaniament. Dar îngloba influențe, fragmente, orchestrații din clasic. Și nu numai, desigur. Bine gândite și proporționate adecvat. În mixuri de stiluri, ritmuri, linii melodice. Armonioase foc și cu priză enormă la publicu` vremii. Deloc lipsite de valoare artistică...
   Astăzi însă, cel puțin pe la noi, a apărut o modă discutabilă: se amestecă fără rost, îndeosebi în concerte, diverse trupe cu felurite ansambluri camerale. Popu` sau alternativu` devenind astfel, pompos,  rock simfonic. Până și Zavaidoc a devenit cândva „simfonic” la Filarmonica Pitești. Doar pentru că solistul avea ca acompaniatori niște instrumentiști din structura cultă a instituției...

  Așa și azi, în cazul „Viței de vie”. Cu care m-am reîntâlnit la filarmonica argeșeană de curând. E un cvintet hibrid din punct de vedere stilistic. Baladesc mai degrabă. Fără improvizații de rock adevărat, deși instrumentiști pentru asta ar fi. Clăparu` flautist și tobaru` pregnant sunt în stare de multe, da` nu-s exploatați pe măsură. Avut-au în spate parte din oamenii locului, muzicieni cu experiență. Care, neferice, iar nu s-au auzit decât arareori. Sonorizarea fiindu-le nefavorabilă dintr-un motiv ori altu`. Excesivă-n decibeli pe alocuri. Mulțumesc pentru „Shambala”, piesa regretatului Doru Stănculescu. Rămâne un hit al acestuia, da` pân-acu` nu i-a egalat nimeni interpretarea. În fine, se cuvine-a-l semnala pe Remus Grama, violonist de la Filarmonica Târgu Mureș (cochetând promițător cu bagheta, merit-a fi (re)invitat la pupitrul piteștean. Ori pe la celelalte, din țară. Recunosc totodată că fu un succes de casă, iar sala aproape plină. Așa că, să nu mai amestecăm capra cu varza, că fiecare-i cu specificu` și publicul ei...