Aşteptând răbdătoare ca Liviu să păşească în lumea viselor,imaginaţia Maiei zburda liberă.Se închipui ieşind încetişor din casă ,strecurându-se cu mers de pisică pe langă umbra veche a caselor.
  Destinaţia era deja stabilită.Viaţa palpită în inima oraşului iar zgomotul subteranelor este o alternativă care se vrea aleasă să acopere zgomotul zbuciumului trupului şi sufletului.
  Păşind treptele ce conduceau spre o altă lume, se simtea liberă,acasă,rebeliunea punând stăpânire pe ea gradual.Însetată,se lăsă purtată pe valurile muzicii iar ascensiunea ei pe boxa ce vibra frenetic nu se lăsă mult asteptată.
  Berea curgea în valuri în localul plin de fum iar Maia,de la înăltimea boxei, începea să vadă viaţa cu alţi ochi,încurajată şi de lichidul gălbui şi cu spumă ce îi răcorea trupul înfierbântat.
  Ochii multor animale de pradă nocturne erau îndreptaţi spre ea.Se simţea validată de acest lucru,care o făcea să se simtă importantă.Ochii fostului ei partener o dezbrăcau lacom,reactivând instincte ancestrale.

  Corpul ,cu ajutorul endorfinelor secretate ,îi crea acesteia o stare de bine,de ireal ,de plutire într-un univers paralel, dar palpabil totuşi.După câteva ore de extaz ,cronicizat parcă în toate celulele fiinţei ei diafane,treptat,Maia redeveni lucidă,reconectandu-se la realitatea  normalităţii.
 Ruşinată,începu să urce treptele care parcă nu se mai sfârşeau,urmarită şi agresată de fantasmele oamenilor nopţii veniţi sa -şi descarce în măruntaiele pământului energiile negative,animalice uneori,prin orice mijloace şi indiferent de persoană.
  Înghiţind cu nesaţ aerul curat al nopţii,se departă grăbită.Continuitatea ritmică a paşilor ei îi reda  controlul asupra ei  înşisi.
  Mai câteva străzi şi va regăsi siguranţa casei care o aştepta,fidelă,masivă ,în umbra lăptoasă a lunii.
  Deschise ochii.....
Liviu dormea un somn odihnitor,după truda zilei de ieri, în care atât corpul cât şi mintea i-au fost intens solicitate la job, mai apoi la grădinărit, terminând târziu în noapte,în  lupta cu secundele din sportul atât de drag inimii lui rănite.
  Îl îmbraţişă,iar zorii sângerii îi găsiră unificaţi,suflete asemenea,dar diferite în acelaşi timp,dându-şi putere unul altuia  ca un perpetuum mobile uman.