- Ie, faine sărbători mai  ierau...! Țânem  unu-doi porși faini  pe care-i îngrijem ca lumea șî când erau de o sută șaizăși de chile, aprope două  măji,  îl rugam pe Petrea lui Lenuța, că el era mnisarășu  nost, adică măcelarul nostru,  să ne spuie când  pote vini să ne taie porcu. Înaite de-a vini ne pregătem oalile mari pentru fiert maioșu, topit unsorea,  bidonu  mare  pintru unsore, mașîna de cârnaț a cărei cuțit  șî sâta trăbuieu să fie bine ascuțăte, etc.”
    - Îmi amintesc cum  tata ascuțea cuțitele, tăia lemnele ca să-ncapă în pârlitoare și îi chema pe bărbații din vecini să-l ajute la ținutul porcului.Tata Ane, nu voia să țină porcu, stătea în casă,  cu  perna pe cap, să n-audă cum se „cuviță” porcul.De fapt, asta făceam și eu....
    - Apoi, șineva trăbuie s-o facă șî pe asta..zicea mama.
 - Ce bine că eram copil...i-am răspuns mamei.
- Așa era obiceiul...Noi, boresîle, curățam ceapa, aiusau usuroiul,  măcinam  ciperiu, uscam crenguțele de cimbru în cuptor și le cernem ca să  îl  punem în maioș.

Dimineața devreme, venea Petrea lui Lenuța noastră la tăiat porcul. Veneau și vecinii ... Închinau un pahar  de   jinars  de prune, apoi, eu și bunicul Ioan ne băgam capul, ca struții sub perne, și așteptam  o vreme ca totul să se liniștească. După aceea urma pârlitul porcului care era momentul cel mai frumos, cel mai spectaculos. Mai demult porcul se pârlea cu paie și se numea „bobotaie”. Semăna cu un foc de tabără pe care l-am văzut mai târziu. Toată familia era în jurul porcului. Cel mai important personaj era mnisarășul, un fel de “master chef” de astăzi care se pricepea să facă din această activitate o artă.Nu alegeai pe oricine să-ți taie porcul.După ce îl pârlea bine, să nu se crape șoricul, îl curăța pe o parte, îl spăla cu apă călduță, cu puțină sare, ca să se albească și să se înmoaie șoricul, apoi îl întorceau  pe un grătar de lemn mare, pe partea cealaltă și-l terminau de curățat și spălat.
Când era gata, așezat pe burtă, Petrea se urca pe el zicând:
    - Până nu-mi daí un păhar de jinars, nu v-arăt slănina!
Mama fugea repede și aducea o tavă cu pahare de jinars de prune, îndulcit cu zahăr ars și chimion.După aceea, Petre zicea:
     - No, să videm Trifa, cum îi slănina! I-ai dat ca lumea de mâncare, ori ba!
Mama aștepta să-i dea carne pentru “tocana porcului” care era o carne anume, fragedă și gustoasă. Doar Petrea știa! După ce-i umplea laboșul cu carne, mama o tăia în bucăți, tăia mărunt două- trei cepe albe, usturoi, sare,piper, apă din fântână și punea laboșul, cum îi zicea pe la noi cratiței,  la fiert. Din când în când amesteca, să nu se prindă tocana. Mai potrivea cu sare și piper, după gust. Când se rumenea frumos și untura lăsată era limpede, tocana era gata.. Făcea o mămăligă mare pe care o răsturna pe curpător. Lua ața din cui și o tăia-n felii aburinde. O așeza pe masă lângă o farfurie plină de varză murată și gogonele acrișoare. Și în jurul lor o mulțime de farfurii și tacâmuri așteptau ca toți ai casei să poftească la masă.
    - Mâncarea-i pe masă! spunea  mama.Haideți, că să rășește!
    - Haideți, să mâncăm, să nu să răcească!C-apoi, avem mult de lucru!zicea tata Petre.
    - Ie, zâua-i scurtă, completa Lenuța, sora mai mica a mamei.
    - Bună tocană ai făcut! îi zice Petrea mamei.
    - Mi-ai dat bucăți bune! îi răspunde mama râzând.
    - Carnea-i tare fragedă!  aprobă bunicul.
    - Șî bucătăreasa pricepută! concluzionează tata.
    - Tu știi mai bine! râde Petrea.
 Căldura dinăuntru ne moleșește…După terminarea mesei, o parte din noi am ieșit afară, alții au rămas înăuntru, să termine spălatul vaselor, curățatul mațelor și fiertul caltaboșului.
Slănina era tăiată în table, sărată cu sare mare, grunjoasă, așezată într-o covată de lemn, lăsată acolo, până când se mura bine, apoi, era spălată cu apă caldă, uscată și pusă la fum în podul casei. O parte din carne era feliată, măcinată. Din ea se făcea cârnațul, în mațele porcului ce fuseseră curățate, rase și-ntoarse, tăiate la dimensiunea dorită și spălate din belșug de Tușa Jeni, sora mijlocie a mamei. Când era gata, cârnațul era urcat și el în pod,  la afumat. Între timp, se făceau jumările, tăiate cubulețe, din untura și slănina rămasă. Se rumeneau frumos în untura fierbinte și sărată după gust, apoi erau scoase, strecurate și așezate în cămară. Untura strecurată era așezată cu grijă în bidoane, ca să se răcească.   
     Urmează maioșul …Se macină bucățile fierte și răcite, ceapa albă, călită, jumări,  care, apoi, se amestecau bine cu sare,cimbru, piper, enibahar. Se umplu mațele, se leagă, se opăresc, se răcesc și se pun la fum.
    - Petre, ai umflat beșâca?îl întreabă mama.
    - No, lasă, că o umflu io! zice Tata Ane.
Se duce-n cămară și aduce un băț găurit din soc. Îl bagă-n bășică și incepe să sufle, să sufle până când aceasta crește la mărimea dorită. Seamănă cu un balon. O leagă și o agață într-un cui, în cămară.
    - Mâne fașem cașu de porc din bucăți de carne amestecate cu șimbru, sare , ciper…îi zice mama.
    - Șî boșca! completează tata Petre. Abia aștept s-o pui în găluștile di la Crășiun.
    - Pân atunși, punețî-vă pofta-n cui șî mâinile la treabă! îi îndeamnă mama râzând.
    - Iar ne ie la rost! râde bunicul Ioan.
Încet, încet se găta fiecare lucru. Untura-i lăsată să se răcească, apoi e dusă sus, în cămară. Carnea de afumat pusă-n sare și lăsată acolo căteva zile, vasele spălate bine și așezate la locul lor… Casa  și curtea rămâneau curate, ca și cum nimic nu s-ar fi-ntâmplat. Când pleacară acasă toți cei care ne-au ajutat primeau o gustare pe o farfurie: O bucată frumoasă de carne proaspătă,  înconjurată de un cârnaț,  maioș și jumări înghesuite.
- Poftă bună și mulțumim! le ziceam tuturor.
- Săptămâna viitoare v-așteptăm la noi! zice Lenuța.
- Și la noi, ne cheamă tușa Jeni.
- Sigur că vinim!!!Cu drag! răspunde  mama.