g toamna vietii,,Suntem ca fluturii care zboară pentru o zi crezând că vor zbura pentru totdeauna.” Carl Sagan

 Ica Gaftone înțelege tristețea și durerea ca terapie, le-a trăit în diferite forme, în stilul ei, încă le trăiește, poate.
Prin versurile sale încearcă doar să le transforme în frumuseți. În rânduri pentru noi, cititorii.
Într-o seară de toamnă, cu nostalgie, cu multă ironie, uneori cu bunădispoziție, stări care trădează o înteligență născută și apoi cizelată în furtunile vieții, înțelegând efemeritatea, autoarea stă de vorbă cu ea însăși și, bineînțeles, ne implică și pe noi.
Adresându-se nouă, încă o dată, în acest volum de poezie, sugestiv intitulat ,,Toamna vieții”.
,,Culori și anotimpuri întrepătrunse/ Printre frânturi de vieți ascunse/ Unele mohorâte, altele vioaie/ Curcubeie răsărite după ploaie/ Clepsidre neîntoarse la timp...”  da, suntem trecători, frânturi, curcubeie răsărite după ploaie, fluturi.
 Într-o zi, oricum, oricare dintre noi, vom face ceva pentru ultima dată. Nu-ți mai construi închisoari din gânduri, folosind opiniile altora despre viața ta și renunță să fii cine vor alții!


Gândește și poartă-te ca persoana care vrei să devii!
Trăiește în fiecare zi o viață multicoloră și plină de semnificație!
Bucură-te din plin de fiecare moment! Pentru că ziua de astăzi nu va mai veni niciodată.
Fii o binecuvântare! Încurajează pe cei din jur! Fă-ți timp să-ți pese! Lasă-ți cuvintele să vindece, nu să rănească!
Acesta este mesajul pe care poeta Ica Gaftone ni-l transmite în acest volum:,,Vremuri/Soare/Ploi/Vânturi/Ninsori/Anotimpuri/Răstimpuri/Biet om ca o frunză tremuri...”  afirmă cu nostalgie poeta, absolut conștientă de condiția efemeră a omului... o biată frunză tremurând prin furtunile vieții.
  Căutându-și ,,steaua” sa... nu face greşeala de a crede că nu are nici un dar de oferit.
Fiecare dintre noi are ceva de dăruit. Doar să vrem.
Darul nostru poate aduce bucurie, nouă şi celorlalţi.
El ne ajută să păşim înainte şi să ne exprimăm pe noi însine.
El înlătură barierele separării, ne ajută să ne conectăm cu ceilalţi şi să le permitem celorlalţi să afle cine suntem cu adevărat. ,,Îmi caut steaua/ Vreau să o ating/ Dar în noaptea grea/ Nu o mai disting/ O-nconjură neguri/ De negrii nori/ Iar frigul nopții / Îmi dădea fiori...”.
Corect, corect spus, fiecare avem dreptul de a ne căuta steaua.
Așa cum fiecare avem dreptul de a simți o teamă.
Dar, important este să reziști scriind. Să știi că vrei să poți, măcar.
Adică, să-ți pui tot timpul problema, până chiar vei reuși să știi să te împotrivești la tot ce te deturnează, te rătăcește de la drumul tău ales. La tot ce te umilește și te împuținează.
 Nu este deloc simplu, riscurile nu sunt mici, poți să ajungi la acea oboseală care să te facă să te lași ,,dus de curent”, aidoma unei o insecte pe creasta valului.
Să devii neputincios, indiferent la tot ce te înconjoară. Pentru că, nu-i așa, suntem doar fire de nisip, cum recunoaște poeta: ,,Un fir de nisip/ Înmulțit cu mii de secunde/ Prin clepsidra vremii trecând/ Merge liniștit, spre niciunde...”
 O poetă autentică, aș spune, care are curajul să se arate exact așa cum este în fața lumii.
Autentic ești când îți accepți și îmbrățisezi modul tău de exprimare, stilul tău de scris, preferințele tale chiar dacă știi că ceilalți din jur te vor judeca. Este bine, sau nu, viitorul va decide.
 Poți să fii scriitor slab în ochii cuiva și foarte bun în ochii altcuiva! Raportându-ne la cititori sau critici de același calibru. Chestie de gust, interpretare, subiectivism (de care nimeni nu e scutit).
Am apreciat întotdeauna poezia vis-a-vis de emoția pe care o produce (sau nu).
 Am citit poezii ale unor deținători de premii și diplome, care se mișcă în ,,lumea bună” a poeziei,  care nu m-au făcut să tresar deloc, după cum am citit altele, ale unor scriitori ,,mai mici”, pe care n- am putut să le las din mână de la prima până la ultima foaie.
 Poetul care pare bun, dar nu este, ne ademenește cu rânduri meșteșugite în care nu găsim deloc, dar absolut deloc acea savoare a emoției, acel mister necesar unei poezii adevărate.
Îl simți de la o poștă pe acel poet slab, după falsul căznit din rândurile sale, care vine dintr-o memorie mecanică și dintr-un ,,talent” de-a înșira vorbele cu ingeniozitatea stearpă a unei mașinării și nicidecum cu o emoție vie.
Emoție care poate ,,zdruncina” doar sufletele alese.
 Citind tot mai mult, auzi tot mai bine cuvintele, vezi tot mai bine emoția sau lipsa ei, întrevezi tot mai bine flecăreala sau ,,fandoseala cultă”.
Asta doar, dacă ți-ai dat răgazul necesar de a citi mult și a medita fără nicio constrângere.
 Mi-a atras atenția în mod deosebit următorul haiku: ,,Esența vietii/ Binele și răul împletindu-se/ Uneori zei picurând nectar/ Nesfârșit infinit”... binele și răul împletindu-se, cam asta ar fi esența vieții, în opinia autoarei... în nesfârșit infinit.
  În timp ce în următoarele versuri poeta recunoaste rolul semnificativ pe care iubirea îl are: ,,O muză nesfârșită e iubirea/ A inspirat mii de poeți/ E picătură din ocean,e nemurirea/ Atâtor cavaleri, fermi, luptători corecți/ Războiul dintre suflete și minte/ Se duce zilnic,cu ostași ca noi/ Cu oameni simpli,cu simple veșminte...” un îndemn la simplitate și corectitudine, și toate acestea în numele iubirii, în ,,războiul dintre suflet și minte”.
 Și tot cu iubire și din iubire poeta mărturisește crezul ei: ,,La mine- n suflet Doamne este bine/ Îți mulțumesc, că grija mi-ai purtat/ Și nu mai sunt nici ploi, furtuni, suspine/ Un curcubeu și soarele s-au arătat/ În sufletu-mi păstrez doar bunătatea/Iar răul la o parte-l dau/ Din jur doar frumusețea sufletească/ Și-a naturii zilnică minune iau/ Vreau sufletu- mi curat să fie/ Neatacat de răul ce-i in jur...” în versuri simple, sincere.
 Uneori viața te va birui. Nimeni nu te poate proteja, chiar și atunci când alegi să trăiești singur pentru că singurătatea cu golurile ei te va descompune.
Trebuie să iubești! Trebuie să simți! Pentru asta ești aici pe pământ.
Ești aici pentru a-ți risca inima. Ești aici pentru a fi mistuit.
Iar dacă se întâmplă să fii înfrânt, sau trădat, sau părăsit, nici atunci nu e prea târziu. Nu ceda! Te ai pe tine.
 Trăieşte în iubire, trăiește în simplitate, trăiește corect.
Trăiește în prezent şi fă-l să conteze, este tot ce ai. Înconjoară-te de adevăr și frumos.
Există un singur lucru mai important decât timpul tău și anume: cu cine petreci acest timp.
Timpul tău nu înseamnă doar disponibilitate pentru alții. Disponibilitatea ta nu înseamnă doar interes pentru alții.
Bunătatea ta nu înseamnă slăbiciune pentru alții!
Fericirea și libertatea sunt atitudini, sunt treburi din lăuntrul tău.
 Alege-te și alege! Alegerea face destinul.  
,,Poate că fericirea este aceasta: să nu simți că ar trebui să fii în altă parte, să faci altceva, să fii altcineva.” Isaac Asimov
 Nu pot să închei decât cu aceste rânduri concise, dintr-un alt haiku care mi-a atras atenția: ,,Toamna vietii/ Album de amintiri, trăind / A doua primăvară...”, trăind a doua primăvară poeta spune:  ,,Nu mă interesează/ Cine ești/ De unde ești/ Ce , cu cine vorbești/ Atâta timp cât mă iubești,/ Nu mă interesează unde mergi/ Cu cine sau când te mai vezi/ Ce averi posezi sau ce idei mai debitezi/ Cât timp de mine nu te îndepărtezi...”
 Înfruntând furtunile vieții, recunoscând efemeritatea, teama absolut omenească, Ica Gaftone îndeamnă la simplitate, corectitudine și mai ales( cea mai importantă dintre toate), ne îndeamnă la iubire .
 Vă invit să rămânem aproape.
 Aproape de poeți.