Poeta Ica Gaftone împlinește acum cea de-a treia sa carte, una a primilor pași cu adevărat de maturitate lirică, una în care găsești mai puține inadecvări stilistice inerente începuturilor de drum.
Poate că tema asumată i-a și priit cumva, inversiunile în vers și folosirea unor arhaisme amintind de marii înaintași bistrițeni, de-o anumită instrucție sau nativitate.
Temele poetice vizează o ancorare puternică-n cotidian, versurile sunt confesiuni de sine stătătoare, deși anumite (de)plângeri transformă poezii tematice în poeme strictamente de sorginte socială.
În rest, după cum era de așteptat, lumea rurală, îndeletnicirile oamenilor, dar și fantastica relaționare cu timpul și spațiul dau o lumină aparte unor explorări temerare a temelor filosofice ce derivă din acestea, din disecarea lor și din trăita asumare.
E liniștitoare scriitura ei și face din lector un complice implicat cu fiecare pagină dată, mesajul capătă forță tocmai datorită stării ei de îndatorare față de natura în mijlocul căreia se simte extrem de bine, un spațiu aparte al dăruirii umane și-al nemuririi tradițiilor și obiceiurilor ce pot sfinți în continuare destine.