Dimineața devreme
pun la fiert apa
pentru cafea,
cafea amară
cum e clipa
trăită fără tine.
Ridic storurile,
în odaie intră
cântecul sucitoarei.
Ceața coboară
peste cearcănele înflorite
sub geana visului.
.
Ieșit din comun
gândul survolează grădina
ca pasărea în căutarea
locului de cuibărit.
Inspirați, vom cuibări unul la pieptul celuilalt
după spirala pe care savanții nu au descoperit-o.
Fiecare murmură ritmul inimii celuilat,
rugăciune de îndreptat cărările ce duc la izvor.
Răsfoiesc
filă după filă
cartea zorilor.
Tu îmblânzești ora,
ca așteptarea să-mi fie
companie plăcută,
cum floarea de tei
arșiței din cuptor.
Mă chemi în satul așezat
pe patru văi sub formă de cruce
unde își are obârșia izvorul
în care îți limpezești
ciupagul de vise.
Bătem cărările
din pământ crăpat
prin împărăția
fetei morgana.
Sacaua tot mai goală
devine tot mai grea
până ce
pe tâmplele noastre
se aștern
imaculații fulgi de nea.
Îmi spui
nu-mi plac păsările de noapte.
Să intru în grațiile tale
ies din mine, pipăi lumina
și mă înveșmântez
în cântecul păsării
din paradis.
Nu mă prinde bine.
Să mă întorc în mine
toate căile sunt închise.
Mă îndrept spre cuc
pe care nimeni nu-l vede
dar toți îl ascultă.
E ca și cum m-aș arunca
într-un somn fără vise.
Renunț la tot. Te superi
și-mi tragi de sub picioare
raza de sprijin. Cad în soarta
cucului din oglindă:
pe care toți îl văd
dar nimeni nu-l ascultă.
M-am luat
după privirea ta,
am ajuns la început de suflet.
Ai zâmbit fără subînțeles
și privirea ta a dispărut.
Am rămas ca puiul de cuc
după ce mierla a căzut
în lațul îndelung meșteșugit
de copilul fără praștie.
Derutat,
am intrat în tunelul timpului,
singurul tunel fără refugii.
Imaginea zâmbetului tău mă împinge
înspre luminița sub formă de inimă.
Speranța mă trage prin poarta
larg deschisă la capătul de drum.
Stau în cumpănă pe o rază
rătăcită din privirea ta.
Sunt nemuritor
de-o clipă
încrustată pe răboj
cu fulgerul din mine.
Într-o altă clipă
tu ești nemuritoare,
așa ți-a spus cardiologul
când te-a găsit în inima mea.
Ne luăm de mână,
închidem ochii,
numai așa putem vedea
cum într-o clipă întră
nemurirea întreagă.
Ne iubim
ca prima pereche
de pe arca lui Noe.
Suntem veseli,
eu adun clipele
tale de nemurire,
tu pe ale mele.
Râdem cu poftă
de câte ori
greșim numărătoarea,
apoi o luăm de la capăt.
Perechea dintâi
se iubește și acum
de parcă nemurirea
și toată moartea
se concentrează
în bosonul primordial.
M-am vindecat de vise
Vremea era frumoasă,
tu erai și mai frumoasă.
Fără să știm venise
timpul să culegem fragi.
Călcam desculți
printre greieri și vipere.
Străjerii fragilor
m-au confundat cu Ahile
și mi-au țintit
călcâiul cu un spin.
În tine s-a trezit
instinctul tămăduirii.
Îtr-o clipă,
fără nicio durere,
ai smuls spinul
și cu iarba de leac
numai de tine știută
mi-ai vindecat locul.
Ți-am mulțumit
cu un simplu sărut.
Nu ți-a plăcut
și mi l-ai înapoiat
mai apăsat
decât pământul arid.
Eu am repetat
sărutul o dată,
de două ori,de...
Tu, șireată, în timp
ce mi le înapoiai,
mi-ai strecurat
spinul scos din călcâi
în inimă.