Fata cu chibrituri
*
Tată, am obosit și-mi este frig,
S-alerg nebună pe pături de omăt,
Nici glasul nu m-ajută să te strig,
Ci doar răsună în al minții clopot.

Mă doare aprig sufletul de ger,
Căci haina purpurie și-o îmbracă,
Sub fulgi ce cad necontenit din cer
Și rănile adânci i le atacă.

Tată,  ninsoarea iarăși mă dezbracă
Și Crivățul mă biciuiește iar,
Cu așchiile lui de promoroacă,
Făcându-mi truda să fie în zadar.

**
Nu am decât trei bețe de chibrit,
Găsite pe la o cotitură,
Le-aprind în noapte, într-un loc ferit,
Să mă-nvelească cu a lor căldură.

Aprind unul, puțin cam chinuită,
Și-n flacara micuță te văzui,
Mă îmbrăcai c-o haină îmblănită,
Ce atârna pe lângă ușă-n cui.

Dar când dădui să te cuprind tăicuță,
Bățul îmi căzu negru pe zăpadă,
Și-ncep iar, pe fața mea micuță,
Să curgă lacrimile în cascadă.

***
Aprind și cel de-al doilea chibrit,
Cu degete firave și-nghețate
Sperând să îți mai văd chipul iubit
Cu firele acelea grizonate.

Se-aprinde , dar flacăra e slabă,
Și văd în ea abia o clipită,
Pe tine tată,  cu o cămașă albă
Și pe mama,  atât de dichisită.

Îmbrățișați,  dansând pe o romanță,
Zâmbeați, prea fericiți fiind,  spre cer,
Cu sufletele pline de speranță,
Ferindu-ne de cel mai aprig ger.

****
Aprind acum și ultimul chibrit,
Dar din păcate, nu mai am putere,
Căci m-a ajuns și-n locul meu ferit
Și-nghețul tributul și-l cere.

Se-aprinde totuși,  dar cade la pământ
Și visul vechi, ascuns de mult în mine,
Se spulberă,  fiind lovit de vânt,
Căci focul meu, abia se mai ține.

Și îmi cad pleoapele obosite,
Peste ochii roșii de atâta plâns
Și-adorm cu hainele ponosite,
Cu dorul tău nebun, în suflet strâns.



Măicuța

Doamne! În sat se lasă iarăși seară,
Pe unde-i ești copile rătăcit?
Tu plecat-ai să lupți pentru țară
Și dorul de tine o arde cumplit.

S-au dus iute zilele de vară,
Chiar și toamna este pe sfârșite,
Te așteaptă-n prag precum odinioară
Cu palmele de trudă ostenite.

Cu ochii plini de râuri sărate
Ș-opinci vechi în talpa ei bătrână,
Ia la picior poteci neumblate,
Căutându-te-n bobii de țărână.

Întreabă câmpul plin de culoare,
De talpa ta călcat-a iarba-i verde,
Dar prea mirat fiind de întrebare,
Prin frunze de toamnă verdele-și pierde.

Întreabă munții cu vârfuri semețe,
De-au simțit piciorul tău călcând poteci,
Dar vântul îi răspunde cu tristețe
Că drumurile lor de mult sunt reci.

Întreabă râul cu vâltori nebune,
De apa lui spălat-a chipul tău,
Dar nourii ce-ncep să se adune
Aruncă apa sa în negru hău.

L-a rugat de va putea vreodată,
Ca atunci când s-o vărsa în mare
Să-ntrebe apa ei învolburată,
În graiul lui aceeași întrebare.

Dar nimeni nu-i oferă un răspuns,
Măicuței cu sufletul arzând de dor,
Și-n ochii ei umflați fiind de plâns,
Scânteile în beznă ușor mor.



Iarnă în suflet...

Doamne, îmi este iar atât de frig!
De parcă stau cu trupul gol în gheață.
În zadar tot încerc să Te mai strig,
Căci glasul meu se pierde adânc în ceață.

Îmi este frig și-n suflet, Doamne!
De parcă dezbrăcat ar sta-n polei.
Căci lumea întreagă-ncearcă să-l condamne,
Stingând pe rând frumoasele-i scântei.

Doamne, viscolul nebun nu tace!
Îmi rănește iarăși carnea toată,
Cu fulgii lui ce se prefac în ace,
Îmi mușcă aprig rana-mi degerată.

Doamne, de ce nu trece iarna asta?
Căci de frig, trup și suflet nu mai pot!
Doamne, când mai trece și năpasta?
Căci abia respir împovărat de tot!



Primăvară în suflet

Ce se întâmplă în codrul desfrunzit
De tremură așa nerăbdător?
În depărtare ce s-a auzit
De ramul fin se vaietă de dor?

Se întâmplă oare o minune
De ramurile-n suflet înverzesc?
Parcă gerul din zilele nebune
Mă lasă soarele să îl iubesc...

Oare pe ramurile vechi, bătrâne,
Bobocii aceia noi mi se deschid?
Iarna ce cu nămeții mă răpune
În clipele trecute o închid?

Vai, Doamne! Cu lacrimi delicate,
Aș vrea să ud petalele fragile,
Căci s-au lăsat atât de așteptate
În zilele de iarnă dificile.

În codrul meu bătrân, e primăvară,
Un zumzet dulce în mine iar răsună,
Căci am scăpat de cea mai grea povară,
De iarna ce vrea să mă răpună.



Atinge-mă iubite...

Atinge-mă iubite,
Cu gura ta flămândă,
Căci pielea mi-e fierbinte
Și carnea-mi tremurândă.
Atinge-mă iubite,
Cu degete de gheață,
Căci dorul mă înghite
Și mintea mi-e în ceață.

Atinge-mă cu lacrimi
Din ploile de vară,
Să-mi micșorezi din patimi
În fiecare seară.
Atinge-mă iubite,
Cu ochii plini de dor,
Că-n flăcări ce-ard mocnite,
Sunt beată de amor.

Atinge-mă în noapte,
Cu trupul tău de lut,
Căci cu săruturi coapte
Amoru-i mai plăcut.
Atinge-mă iubite,
Când zorii ies afară,
Căci trupul mi-e fierbinte
Și-n suflet mi-este vară.


Toamnă în suflet

E toamnă iar, în suflet, iubite
Și cad frunzele din copacii verzi,
S-au dus demult clipele fericite,
Căci totul e pustiu atât cât vezi.

E toamnă iar, în suflet, iubite
Și ochii mei de smarald, tot plâng,
Căci s-au strâns multe vorbe urâte,
Ce se-nfig în mine și aprig mă frâng.

E toamnă iar, în suflet, iubite
Și iubirea noastră s-a ofilit,
Zace cu petalele-i căzute,
Căci chinul ei e iarăși infinit.