SPIRITUL IERNII

Sunt o ființă însetată de solaritate,
aud o muzică pe notele timpului cosmic,
recit o rugăciune în aerul serii de iarnă,
vine din străvechiul timp.
Notele muzicii îmi pătrund în craniu,
mi-aduc vibrația înaltă a luminii.
Spiritul iernii pătrunde în anotimp.

Deschid geamul, frig și ceață,
voluptatea gerului și acele lui mă cuprind,
stelese aprind, dansează pe cerul nopții.
Fantome albe cu brațe reci înaintează
spre râuri înghețate,
geru-i stăpân și-n eternitate.
Ce mă apropie? Ce mă desparte de iarnă?
Căldura soarelui. Nu iubesc iarna,
primăvarae o dulce amintire.


VECHIUL ȚĂRM

Cu o suflare ușoară sau cu
o stâncă în gând îmi caut hrana,
acea vibrare zilnică a porilor,
o lacrimă fierbinte țâșnită din
noaptea aducerilor aminte
despre împlinitul vis.
Poezia!

A venit din respirația visului,
din oglindirea stelelor în ochii
albaștri ai mamei, din depărtări
alungate spre clipe eterne.
    
M-am topit în Lumină,
am renăscut, am revenit la
întâlnire cu vechiul țărm,
scriu în noapte între aripi de înger.