NOAPTE DE IARNĂ
Cer îndoliat.
Noapte de iarnă.
Somnul rânjeşte după un horn.
Număr până la o sută.
Fără efect.
Încă mai umblu
pe acoperişul lumii.
Cred că îmi scapă ceva.
Despre mine.
Caut.
Număr până la o sută.
Fără efect.
Încă mai umblu
pe acoperişul lumii.
Aştept dimineaţa.
Să adorm.
O LUME CIUDATĂ
Inima ta e o lume atât de ciudată,
un amestec de noapte şi zi,
de negru şi alb,
de zâmbet şi lacrimă,
încât uneori nici nu mai ştiu
unde mi-e locul.
ATIPICI
S-ar putea spune că suntem
- din tată-n fiu -
un neam de chirurgi. Atipici.
Ne pricepem de minune
să mânuim bisturiul cuvintelor.
Fără pic de emoţie
facem operaţii pe cord deschis
şi, de foarte multe ori, pe creier.
Cotrobăim, fără mănuşi,
prin toate cămăruţele sufletului,
căutând tumori inexistente.
Noi… pozând în salvatori.
Prin materia cenuşie a celorlalţi
mărşăluim în bocanci,
mânaţi de propria vanitate,
complet surzi la strigătul disperat
al celulelor strivite fără milă.
Ne pricepem de minune
să mânuim bisturiul cuvintelor,
însă ştim să mai coasem rănile?
O STARE DEFINITIVĂ
Am început să murim.
Ni-s sufletele putrede pe jumătate.
Imuni la ceilalţi,
ne-am risipit care încotro prin lume,
bătătorind cărări către nicăieri.
Sfere de gheaţă,
rotindu-se halucinant în jurul propriilor axe.
„ A fi” se conjugă, egoist, doar la persoana întâi.
Am început să ne ducem, unul câte unul.
Ni-s sufletele putrede pe jumătate
şi neputinţa ne-o ascundem în moarte,
această stare definitivă.
OCTOMBRIE
Astăzi,
ca şi în celelalte toamne,
octombrie îmi fură
sângele,
picătură cu picătură,
născând nesfârşite păduri de arţar.
Astăzi,
ca şi în celelalte toamne
mă dor, în şoaptă, toate aceste frunze,
alergându-mi de-a valma prin trup.
SCHIŢĂ
Până astăzi
viaţa nu m-a durut.
Era o schiţă luată în fugă,
Câteva linii simple în alb-negru.
Dar au apărut, de undeva, culorile.
Nu ştiam că albastrul şi roşul, şi verdele
pot să doară până la sânge.
TU
Eşti şi nu eşti,
pleci şi revii
pe-acelaşi drum pe care-l ştii.
Te-ncrunţi o clipă, iar zâmbeşti,
îmi spui că încă mă iubeşti.
Găseşti motive să mă cerţi,
trece o vreme şi mă ierţi.
Aşa eşti tu, pleci şi revii,
pe-acelaşi drum pe care-l ştii.
De mă mai vrei te-ntreb,
spui nu.
Un chin atât de dulce…tu.
ŞI ÎNGERII CAD…
Chiar azi s-a prăbuşit unul din Rai.
A fost de-ajuns să-nchid o clipă ochii.
Vai... şi zborul lui în cerul meu s-a frânt.
Păcat, era atât de blând.
Ori poate eu vedeam aşa.
Venea din Rai sau din Pământ?
Doar a căzut şi m-a făcut să plâng.
Nume / Prenume : Mitră Maria Claudia
Locul naşterii: Botoşani
Data Naşterii : 28.10.1975
Debut în revistă : Revista „Cervantes” (2014)
Colaborări : Revista „Cervantes”
Debut editorial : “ Dincolo de oglindă” , editura Papirus Media, Roman